» » » » 21 martie 1986, din jurnalul arhitectului Gheorghe Leahu

21 martie 1986, din jurnalul arhitectului Gheorghe Leahu

posted in: Din "marea de amar" | 0
Arhiva foto a Memorialului Sighet, Dosar România – anii 80

21.03.86
De trei zile s-a adus la diferite alimentare brânză de burduf şi parmezan. De circa trei luni, reţineţi bine: de cca trei luni nu s-a adus deloc brânză în reţeaua de comerţ. De trei zile am tot încercat să iau brânză, dar fiind legat de serviciu, fără să-mi pot permite să plec în timpul programului, sunt nevoit să asigur aprovizionarea familiei numai în afara orelor de program. Azi am plecat de acasă de la 6.30, am ajuns la Piaţa Amzei cu peste o oră înainte de a începe serviciul.
Am găsit brânză de burduf la o coadă la care am stat 55 de minute şi am luat maximum ce se dădea l,5 kg de brânză, de 44 lei şi 1/2 kg parmezan, de 63 lei. O vom pune la congelator pentru ziua lui Dan, care împlineşte pe 5 aprilie 23 ani, sau poate pentru Paşte.
Vin acasă pe la ora 17 cu troleibuzul. În staţia unde cobor, la Mărăşeşti, înghesuială mare de oameni şi o Salvare. Întreb ce s-a întâmplat, fără să zăbovesc. Răspunsul e cutremurător: o femeie de cca 55 de ani a stat la coadă la carne în frig, timp de 4 ore, i s-a făcut rău, nu merge nici o maşină particulară, n-a putut să o ajute nimeni, au aşteptat maşina Salvării care a venit după 20 de minute, dar era prea târziu…
Iată că în România acestor ani se moare la coadă la carne.

 

Din Gheorghe Leahu, Arhitect în ”epoca de aur”, Fundația Academia Civică, 2004

Jurnalul secret scris de arhitectul Gheorghe Leahu în anii 1985-1989, ultimii ani ai “epocii de aur”, când Bucureştiul era mutilat de giganticele şantiere ale noului centru civic, iar viaţa de zi cu zi era un coşmar