» » » » 22 noiembrie 1987: Cătălin Bia „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”

22 noiembrie 1987: Cătălin Bia „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”

posted in: Din "marea de amar" | 0

22 noiembrie 1987 – un grup de 3 studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov – Cătălin Bia, Lucian Silaghi și Horea Șerban – protestează contra arestării muncitorilor de la „Steagu Roşu.”

Cei trei sunt imediat arestaţi şi anchetaţi. Sunt exmatriculaţi din facultate şi trimişi în oraşele natale unde sunt angajaţi ca muncitori necalificaţi. Vor fi reînmatriculaţi în septembrie 1989.

 

 

Cătălin Bia (n. 11 ianuarie 1965, Cluj). În 1983 intră la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. Arestat în 22 noiembrie 1987. În 23 noiembrie 1987 este exmatriculat din facultate. Până în septembrie 1989 lucrează la antrepriza de construcții din Cluj într-o echipă de zidari. În septembrie 1989 este reprimit la Facultatea de Silvicultură.

 

Cătălin Bia

„…Am aflat că directorilor de întreprinderi din Braşov li s-a cerut să-şi dea acordul pentru condamnarea la moarte a celor socotiţi vinovaţi.

Veste mi-a întărit hotărârea de a-mi manifesta public dezacordul faţă de acest apogeu al barbariei. Nu am mai spus nimănui ceea ce doream să fac, dar am încercat să pregătesc atmosfera din Complexul studenţesc. Într-o noapte am scris pe pereţii din Complex, în trei locuri, „Solidaritate.” Am împrăştiat în câteva cămine manifeste scrise de mână: „Muncitorii arestaţi pot să moară. Noi ce facem?” Urmăream reacţia celor care le citeau.

Am ales unul din momentele cele mai aglomerate din Complex, într-o zonă de mare afluenţă a studenţilor de la mai multe facultăţi: ora prânzului în cantina studenţească.

Vedeam încărcătura patetică a actului meu, dar credeam că solidaritatea cu o răbufnire, care în condiţiile mizere de trai era oricând posibilă, este o cale foarte bună pentru a ataca sistemul comunist ce ajunsese la o vădire a lipsei de legitimitate: partidul ce-şi zicea „al muncitorilor” ajunsese să-i omoare pe muncitori.

Duminică, în 22 noiembrie, pe la ora 12, m-am aşezat pe o bancă de la intrarea în cantina Complexului studenţesc Memorandum, cu o bucată mare de carton având inscripţia „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”

Au trecut prin fața mea studenți cunoscuți sau necunoscuți, speriați, uimiți, stingheriți.

Venind de la masă, s-a apropiat colegul meu de an Lucian Silaghi. A citit inscripţia, m-a mângâiat pe spate şi m-a întrebat:

-Te-ai gândit bine?

I-am răspuns:

-Da.

A avut o tresărire, n-a mai zis nimic şi s-a aşezat lângă mine.

Din cantină a ieşit alt coleg al meu, Horea Şerban. N-a spus nimic, aşezându-se în dreapta.

Studenții treceanu, unii reveneau, începuseră să discute. Horea mă apăra

-Lăsați-l în pace! S-a gândit bine!

Am stat acolo cam 20 de minute. Între timp, cineva a anunțat Miliția, probabil și Securitatea.

A venit un milițian. A întrebat:

-Sunteți împreună?

Lucian și Horea au răspuns.

-Da.

Ne-a cerut buletinele și ne-a spus să-l urmăm, dacă încercăm să fugim, trage cu pistolul.

(…) Am fost duşi în garajul Complexului studenţesc. La poarta garajului s-au strâns câteva zeci de studenţi care cereau eliberarea noastră.” (Cătălin Bia, 3 iunie 1997,  ACIMS, dosar nr. 264; publicat și în Mihai Arsene, Dosar Braşov 15 noiembrie 1987, vol I, pag. 153-154)

 

 

citește și

15 noiembrie 1987, o zi de toamnă cândva. Revolta anticomunistă de la Brașov