Home » Română » Centrul de Studii » Dezbateri şi mese rotunde » 8 mai 2000, Sighet: “Cincizeci de ani de la arestările din 5/6 mai 1950 – distrugerea elitelor româneşti”

8 mai 2000, Sighet: “Cincizeci de ani de la arestările din 5/6 mai 1950 – distrugerea elitelor româneşti”

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la arestarea demnitarilor români şi încarcerarea lor în închisoarea din Sighet, FAC a organizat o întâlnire comemorativă în sala de conferinţe a Memorialului Sighet.

Au participat membri ai familiilor deţinuţilor din închisoarea Sighet: Ioana Brătianu, fiica istoricului Gheorghe Brătianu, Ionuţ Gherasim, nepotul fruntaşului naţional ţărănist Ilie Lazăr, D.G. Niculescu, rudă a omului politic Constantin Argetoianu. Au mai vorbit: realizatoarea de film Lucia Hossu-Longin şi istoricii Andrea Dobes, Claudiu Secasiu şi Nutu Roşca. Moderatori au fost Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Au participat şi Nicolae Noica, vicepreşedinte al FAC, şi Gheorghe Mihai Barlea, reprezentantul FAC la Sighet, episcopul vicar Justin Sighteanul, preoţi ortodocşi şi greco-catolici.

Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui public format din profesori, istorici, studenţi, ziarişti, participanţi la rezistenţă anticomunista din Sighet şi Maramureş, reprezentanţi ai autorităţilor locale.