» » » » Analele Sighet 10: Alexandru Chivoiu, Litere pentru dreptate şi libertate

Analele Sighet 10: Alexandru Chivoiu, Litere pentru dreptate şi libertate

posted in: O carte pe zi | 0

 

Legătura dintre tipografie şi redactorii ziarelor a fost, dintotdeauna, amicală, de apropiere şi colaborare. Drept dovadă, în anul 1987-1988, domnul Petre Mihai Băcanu mă abordează într-un subiect destul de delicat pe vremea aceea. „Ce ai zice tu de realizarea unui ziar clandestin, unde să arătăm toată mizeria în care ne zbatem şi trăim?“ Pe moment am rămas destul de surprins. Sigur, noi vorbisem înainte de toate aceste aspecte: că este frig, că se opreşte lumina, că nu se găseşte de mâncare etc. N-am stat prea mult pe gânduri şi i-am spus: „De acord, dar cum facem cu securiştii?“ Pentru că aveam în tipografie, pe lângă un reprezentant ştiut al Securităţii, şi alţi colegi dispuşi să se adreseze Comitetului de Partid pe întreprindere cu tot felul de informaţii. Acelaşi lucru cred că era şi în redacţia ziarului România liberă.

Ne-am zis: trebuie să ne gândim bine şi să fim cu câteva secunde mai isteţi decât ei, pentru că aceasta nu este o glumă. M-a asigurat că totul o să se lucreze în mare siguranţă. Atunci eu m-am gândit să mă apuc de treabă, să fac rost de litere şi alte materiale fără de care nu se putea realiza ziarul pe care voiam să-l concepem. Literele şi celelalte materiale tipografice nu se găseau în secţia în care lucram eu (secţia Gazete – Combinatul poligrafic „Casa Scânteii“). Specific secţiei Gazete era culegerea materialelor pe maşinile Linotip, cuvintele erau aşezate în rânduri de plumb. Mi-ar fi fost foarte greu să culeg materialele concepute de către domnii Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă, Anton Uncu, Ştefan Niculescu-Maier, pentru că puteam fi văzut de colegii mei, sau de alte persoane din alte redacţii, cărora le culegeam materialele. Atunci m-am gândit să fac rost de litere din altă secţie, deşi se pătrundea destul de greu dintr-o secţie în alta. Faptul că eram maistru îmi îngăduia să trec prin toate secţiile Combinatului.

Specific locului meu de muncă era lucrul în trei schimburi. Schimbul trei era pentru mine cel mai avantajos pentru a face rost de litere, deoarece în secţia unde se culegeau materiale cu litere lucrau foarte puţini muncitori. Profitam de ocazie când ei luau masa şi mai aţipeau câte 10-15 minute, iar eu le făceam câte o vizită şi atunci puteam să iau litere. Bineînţeles că nu puteam să am o evidenţă a literelor, în sensul că: am făcut rost de o sută de litere de a, b etc. A trebuit să iau câteva zeci de kilograme pentru a putea fi culese cele patru materiale de către ziariştii cu care lucram. După aceea le puneam în cornete, cutii de chibrituri şi le duceam în biroul domnului Băcanu tot noaptea, unde îmi lăsase o cheie de la birou şi locul unde stabilisem să le pun.

Pentru a procura toate aceste materiale a fost nevoie de aproape un an de zile. Erau nopţi când nu lucram în schimbul trei, în schimb visam numai litere. În acea perioadă, numai dacă te gândeai să iei o literă pentru „aşa ceva“ te apuca insomnia, dar să şi materializezi acel lucru. Pe lângă aceste litere, a trebuit să fac rost de: culegar (instrumentul cu ajutorul căruia se puteau culege literele), cleştuţă, linii de alamă şi plumb, hârtie la formatul formei respective şi de o anumită calitate, pentru a putea fi imprimată, cerneală tipografică, valuri de cauciuc, cu ajutorul cărora se ungea forma de imprimare.

Cu toate aceste materiale a prins viaţă acel ziar clandestin, dar nu a putut să fie difuzat, deoarece există o meteahnă la români: când vrei să faci un lucru bun, din cei 7-8 care lucrează unul din ei trebuie să trădeze.

În seara zilei de 25 ianuarie 1989, când lucram în schimbul trei, mi-a fost lăsată o notă de către directorul întreprinderii, să mă prezint a doua zi de dimineaţă la dânsul. (În naivitatea mea, am crezut că mă cheamă pentru a fi promovat în funcţie, deoarece se auzea de efectuarea unor schimbări). Dar nu a fost să fie aşa, acolo m-a aşteptat colonelul de Securitate care m-a luat şi m-a dus la Rahova. Acolo m-a interogat câteva ore, după care am venit acasă cu trei anchetatori, pentru a-mi face percheziţie.

În timp ce eu am fost dus la Rahova, soţia a fost sunată la serviciu, de către şeful de cadre de la Combinat, să meargă să ia copilul de la şcoală şi apoi să meargă acasă.

A avut loc percheziţia în prezenţa soţiei şi a copilului, ni s-a controlat toată casa, inclusiv bazinul de apă al WC-ului, crezând că vor găsi litere.
Mi-au luat agenda de telefon, o carte scrisă de Petre Mihai Băcanu, dată cu dedicaţie, şi o carte de vizită tot a domnului Băcanu. I-au spus soţiei să nu vorbească cu nimeni şi să fie liniştită, că mă voi întoarce înapoi acasă.

Ancheta a durat aproape două luni şi jumătate în arestul Securităţii din Rahova, apoi o lună şi jumătate nu am mai fost scos să dau declaraţii. Eram singur în celulă, a fost ceva cumplit. Din două în două zile mă scoteau să iau aer, într-un ţarc împrejmuit din ziduri de beton unde nu vedeam decât cerul. În cele patru luni cât am stat în închisoarea din Rahova îmi pierdusem şi vocea. Punctul culminant pe care l-am trăit a fost acela când m-au anunţat că voi primi 20 de ani de temniţă şi confiscarea averii. Ca apoi, după vreo lună să-mi spună că îmi vor da drumul, dar trebuie să părăsesc capitala. Aşa s-a întâmplat: am fost arestat din ziua de 26 ianuarie 1989 şi până în ziua de 29 aprilie a aceluiaşi an. După aceea am fost trimis cu domiciliul forţat în judeţul Brăila, supravegheat destul de atent de colonelul de Securitate Apostol, urmând într-o perioadă destul de scurtă să vină şi familia acolo.

Motivul pentru care familia nu a mers odată cu mine a fost că nu aveau să-mi dea locuinţă, eu stând la un cămin de nefamilişti. Aceiaşi soartă au avut-o şi ceilalţi care au contribuit la realizarea ziarului.

Sfârşitul anului 1989 ne-a adus marea bucurie a căderii lui Ceauşescu şi speranţa că o vom duce mai bine. A fost destul de trist, dar acum mi se pare şi mai trist, când după 12 ani de aşa-zisă democraţie, nu se întrevede nimic îmbucurător pentru această ţară. Parcă pe zi ce trece sărăceşte şi mai mult.
S-a pierdut cultul muncii, disciplina, ordinea, tot ce e mai frumos, întronându-se haosul, debandada, apariţia miliardarilor de carton şi a bandiţilor care au devalizat băncile româneşti. Iar mulţi dintre foştii mei colegi din tipografie sunt astăzi şomeri…

 

Din Alexandru Chivoiu, Litere pentru dreptate şi libertate în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003