» » » » Analele Sighet X: Ionuţ Dogaru, MIŞCAREA PENTRU LIBERTATE ŞI DREPTATE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA vs. CAZUL „CONSPIRATORII“

Analele Sighet X: Ionuţ Dogaru, MIŞCAREA PENTRU LIBERTATE ŞI DREPTATE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA vs. CAZUL „CONSPIRATORII“

posted in: O carte pe zi | 0

În Europa Centrală şi de Sud-Est debutul anilor `80 a fost marcat, în plan politic, de acţiunile de protest din Polonia ale sindicatului „Solidaritatea“. Continuare a mai vechilor mişcări sindicale susţinute de Biserica Catolică şi de importanţi intelectuali polonezi, „Solidaritatea“ a avut un rol important în evoluţiile politice ulterioare din statele europene cu regimuri comuniste. Influenţa acesteia s-a resimţit şi a avut replici, mai mari sau mai mici, în întregul spaţiu aflat în spatele „Cortinei de fier“.

Şi în România „regimului Ceauşescu“, în perioada de apogeu a dictaturii comuniste, au existat acţiuni de protest influenţate de spiritul „Solidarităţii“ poloneze. Este şi cazul „Mişcării pentru Libertate şi Dreptate Socială din România“ (M.L.D.S.R.), un proiect socio-politic conceput şi iniţiat la începutul anilor `80 de un angajat al Televiziunii Române, tehnicianul electronist Dumitru Iuga. Pentru organele de securitate, acţiunea de urmărire informativă a iniţiatorului M.L.D.S.R. şi a colaboratorilor săi a purtat numele „Conspiratorii“. Din 1984, după arestarea şi condamnarea la 12 ani de închisoare pentru complot a lui Dumitru Iuga, acţiunea de urmărire informativă a acestuia în penitenciar şi după eliberarea sa, în septembrie 1989, a purtat numele de cod „IORGU“[i]. Din documentele păstrate în cele 11 volume ale dosarului penal şi în alte patru voluminoase dosare de urmărire informativă ale lui Dumitru Iuga reiese amploarea unui proiect de reformare radicală a societăţii româneşti şi reacţia extrem de dură şi atotcuprinzătoare a organelor de securitate.

Ideea constituirii M.L.D.S.R ca o mişcare social-politică după modelul „Solidarităţii“ a apărut în luna iunie a anului 1982, când Dumitru Iuga începe redactarea „Platformei-Program“, un document în care erau expuse, în detaliu, motivaţiile şi obiectivele demersului politic, precum şi strategia de urmat în relaţiile cu regimul[ii]. În luna iulie a aceluiaşi an, la această iniţiativă a aderat şi Constantin Vulcan, un tehnician de sunet din T.V.R.[iii] Constituirea oficială a Mişcării are loc la 15 ianuarie 1983, în apartamentul lui Dumitru Iuga din Bucureştii Noi. La acea dată, la organizaţie aderaseră 10 persoane, unele convinse fiind că făceau parte dintr-o organizaţie mult mai mare, extinsă la nivelul întregii ţări.[iv]

„Platforma-program“ şi materialele auxiliare[v] conţin motivaţiile apariţiei M.L.D.S.R., modul de constituire şi extindere a acesteia şi obiectivele organizaţiei. Este interesant de prezentat ceea ce Securitatea considera a fi condamnabil la documentele programatice ale M.L.D.S.R.

Într-un raport al organelor de securitate, întocmit în septembrie 1983, se făceau următoarele menţiuni:

„Deoarece în contextul complexului de măsuri întreprins s-au coroborat informaţii ce indicau că suspectul deţine materiale cu conţinut duşmănos, pe data de 31 august a.c. s-a efectuat o percheziţie secretă la domiciliul acestuia.

Cu acest prilej, s-au descoperit următoarele documente:

  1. O «Platformă-program» a unei organizaţii clandestine intitulate «MIŞCAREA PENTRU LIBERTATE ŞI DREPTATE DIN ROMÂNIA», material în care se susţine necesitatea înfiinţării în ţara noastră a unei organizaţii contrarevoluţionare de tipul «Solidarităţii» din R. P. Polonă şi se expune detaliat tactica, strategia şi modul concret de acţiune a acesteia.

Pornind de la acuzarea conducerii superioare a partidului pentru aşa-zisa situaţie social-economică dezastruoasă în care ar fi ajuns ţara, documentul conchide că singura „soluţie de salvare» ar constitui-o o acţiune de masă, la nivel naţional, care să conducă, la început, la remanieri guvernamentale şi politice radicale, iar în final, la înlăturarea orânduirii comuniste din România.

Sunt descrise pe etape şi în amănunt: extinderea şi consolidarea organizaţiei în întreaga ţară; «confruntarea cu puterea»; tratativele succesive cu conducerea statului pentru îndeplinirea unor reforme social-economice şi politice care s-o oblige să îşi restrângă controlul şi influenţa în ţară; preluarea conducerii politice a ţării şi înlăturarea definitivă a Partidului Comunist de pe arena politică; elaborarea unei noi Constituţii şi optarea, prin plebiscit, pentru forma de guvernământ (republică sau monarhie); recuperarea teritoriilor pierdute în 1940 şi restabilirea graniţelor din 1918; instituirea pluralismului politic, iar în final, după atingerea acestor obiective, autodesfiinţarea organizaţiei.

Din «Platforma-program» nu a fost omis nici un domeniu social-economic şi politic, iar în capitolul organizare-activitate se dau, în detaliu, explicaţii ce pornesc de la modul de racolare a membrilor şi până la înfiinţarea unui «serviciu de siguranţă» al organizaţiei. […]

  1. Mai multe documente anexe ale «Platformei-program» reprezentând: «îndrumare metodică şi ideologică» necesare acţiunilor de propagandă desfăşurate de «activiştii» organizaţiei; un document programatic (aflat încă în lucru- n.n.) ce ar urma să fie adresat, în ziua declanşării acţiunii, întregului popor de către conducerea organizaţiei – aşa zisul «Nucleu Central» (încă inexistent – n.n.); un proiect de manifest ce ar urma să fie multiplicat şi răspândit în rândul oamenilor în ziua acţiunii; două «note informative» (instrucţiuni- n.n.) adresate actualilor membri de către conducerea organizaţiei; o parafă cu iniţialele «N.C. al M.L.D.S.R.» confecţionată artizanal din litere tipografice, reprezentând «ştampila» «Nucleului Central».
  2. Mai multe pagini cu observaţii ce vizează «îmbunătăţirea» «Platformei-program».
  3. Un document datat «15 ianuarie 1983» în care se marchează «înfiinţarea» organizaţiei.
  4. Un material intitulat «Jurnal de campanie», în care Iuga Dumitru face referiri succinte cu privire la naşterea ideii de constituire a organizaţiei şi la stadiile reale de evoluţie şi concretizare ale acesteia. […]”.[vi]

În documentele la care se face referire în raportul Securităţii erau stipulate şi alte propuneri de reformă în domeniul social, economic şi politic, unele remarcabile prin realismul şi premoniţia dovedite, cum ar fi cele referitoare la împroprietărirea ţăranilor sau ieşirea din Pactul de la Varşovia într-un moment extern favorabil.

Toate aceste materiale au fost considerate a fi parte a unui proiect contrarevoluţionar căruia trebuia să i se pună capăt. Reacţia autorităţilor, coordonată de organele de securitate, s-a produs la scurt timp de la lansarea iniţiativei de constituire a M.L.D.S.R. Conform rapoartelor informative şi a analizelor statistice făcute, în urma anchetelor, de Direcţia I a Securităţii, reiese că proiectul M.L.D.S.R. reuşise totuşi să se facă cunoscut. Într-o „Analiză statistică a grupului de persoane care au cunoscut despre existenţa şi scopurile «M.L.D.S.R.»“ din 24 noiembrie 1983, se preciza că la mişcare aderaseră deja 28 de persoane iar alte 34 puteau fi acuzate de omisiune de denunţ. Din acelaşi document reiese că, sub raportul studiilor, din categoria celor consideraţi a fi aderenţi, 11 aveau studii superioare, 4 – studii postliceale, 9 – studii liceale (din care 5 erau studenţi), 4 – studii profesionale. Dintre aceştia, 18 aveau domiciliul stabil sau flotant în Bucureşti, iar 10 – în provincie.[vii] Într-o altă schiţă grafică întocmită de Direcţia I, se nota că, despre existenţa şi scopurile M.L.D.S.R. au luat cunoştinţă persoane domiciliate în Municipiul Bucureşti şi în alte nouă judeţe, după cum urmează: 39 – Bucureşti, 7 – jud. Bacău, câte 5 din judeţele Cluj şi Dolj, una în fiecare din judeţele Iaşi, Galaţi, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Hunedoara.[viii] În „Referatul“ Direcţiei de Cercetări Penale a D.S.S. din 3.12.1983, se preciza că, Dumitru Iuga, Dorin Mândrilă, Viorel Vicovan şi Tomescu Cornel „au discutat despre M.L.D.S.R. cu 52 de persoane, din care au reuşit să determine să adere la organizaţie un număr de 25“, cu alte 30 de persoane cei patru purtând discuţii de tatonare.[ix] Cifrele emise de organele de securitate diferă în funcţie de stadiul în care se afla ancheta. Oricum, este foarte probabil ca Securitatea să nu fi reuşit să identifice şi să contabilizeze toate persoanele care aflaseră de existenţa M.L.D.S.R. sau chiar aderaseră la mişcare.

Organele de securitate au aflat de acţiunile lui Dumitru Iuga în urma unei discuţii (“sfătuiri”) pe care un coleg din televiziune, căruia iniţiatorul îi propusese anterior să adere la mişcare, a avut-o cu un alt angajat al T.V.R., un informator al Direcţiei I. Sursa „Stoicescu“ a informat imediat organele de securitate.[x] Din acel moment uriaşul mecanism al poliţiei politice s-a pus în mişcare, într-o demonstraţie de forţă greu de imaginat chiar şi pentru perioada de severă dictatură din ultimii ani ai „regimului Ceauşescu“.

În „Raportul cu propunerea de începere a urmăririi informative asupra lui Dumitru Iuga“[xi], datat 8 iunie 1983, sunt menţionate măsurile ce urmau a fi duse la îndeplinire, ca de exemplu: contactarea persoanei care avusese discuţia cu sursa „Stoicescu“, pentru a se „discuta în detaliu datele pe care aceasta le cunoaşte despre Dumitru Iuga şi despre gruparea în care acesta i-a propus să intre“; efectuarea de urgenţă a unor „investigaţii complexe asupra lui Dumitru Iuga, urmând a i se stabili activitatea, comportamentul şi anturajul la locul de muncă şi la domiciliu“; luarea unor „măsuri la locul de muncă al suspectului pentru a fi scos din locurile vulnerabile“; realizarea încadrării informative „a celui în cauză la locul de muncă, reţeaua existentă acolo urmând a fi instruită şi dirijată să asigure o supraveghere permanentă a activităţilor şi acţiunilor lui Dumitru Iuga“; punerea suspectului în „filaj pentru a i se stabili activitatea, programul şi pentru a i se identifica legăturile“; identificarea, punctarea, verificarea şi luarea în studiu a unor persoane, din rândul legăturilor, „spre a fi recrutate şi dirijate pe lângă acesta“; instalarea mijloacelor T.O. (microfoane) la domiciliul lui Dumitru Iuga şi a colegului de serviciu care discutase cu informatorul „Stoicescu“; „punerea sub control a corespondenţei interne şi externe a celui în cauză“; iniţierea unor măsuri „spre a se organiza o percheziţie secretă la domiciliul lui Dumitru Iuga“. Toate aceste măsuri preconizate în raportul de deschidere a D.U.I. (a dosarului de urmărire informativă, n.n.) au fost duse la îndeplinire în foarte scurt timp.

Într-o „Notă de analiză“ din 22 august 1983 se raporta că „s-a acţionat, cu rezultate pozitive, pentru obţinerea mulajului cheilor de la intrarea în locuinţa suspectului. Mulajul a fost obţinut de la soţia obiectivului în mod conspirat (fără ştirea acesteia – n.n.), acţionându-se, în cooperare cu I.M.B. Securitate, la locul de muncă al acesteia“.[xii]

La 29 august 1983 s-a aprobat „Planul de măsuri“ privind introducerea microfoanelor la domiciliul lui Dumitru Iuga[xiii]. Două zile mai târziu, s-a efectuat o percheziţie secretă la domiciliul acestuia, în urma căreia sunt descoperite materialele referitoare la organizarea M.L.D.S.R. La 10 septembrie percheziţia s-a repetat,[xiv] de această dată într-un mod oficial, cu proprietarii în casă, iar la finalul ei se produce şi arestarea lui Dumitru Iuga. În toată această perioadă, asupra lui Dumitru Iuga s-au aplicat măsuri complexe de interceptare a convorbirilor telefonice şi de filaj.[xv]

Împreună cu iniţiatorul M.L.D.S.R., în aceeaşi zi, au fost arestaţi Mândrilă Dorin, Vicovan Viorel şi Tomescu Cornel sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de complot.[xvi] Trei luni mai târziu, în luna decembrie, s-a luat măsura arestării altor trei persoane, Tihenea Gheorghe, Gavriş Emil şi Ungureanu Marin. Organele de securitate au anchetat zeci de persoane considerate a avea legătură cu M.L.D.S.R. Ulterior, a avut loc un proces, la finalul căruia Dumitru Iuga, pentru „vina“ de a fi fost iniţiatorul M.L.D.S.R. şi cel care a redactat materialele cu „caracter contrarevoluţionar“, este condamnat la 12 ani de închisoare. Şi celelalte şase persoane arestate în acelaşi caz au fost condamnate, fiecare la câte cinci ani de închisoare.[xvii]

Securitatea a continuat urmărirea strictă a lui Dumitru Iuga pe întreaga perioadă de detenţie. Încă din perioada de arest, în celulele în care se afla acesta au fost aduşi deţinuţi-informatori şi s-a instalat tehnică operativă (microfon).

Într-o „Notă cu redarea discuţiilor purtate în cameră, după introducerea deţinutului Ticu Iuga“ un ofiţer trasa următoarele sarcini: „[…] Să fie urgent chemat şi atenţionat de of. C.I. şi comandant pentru a renunţa la propaganda duşmănoasă în rândul celorlalţi deţinuţi.

De discutat şi instruit R. I. (reţeaua informativă – n.n.) să nu-i accepte afirmaţiile ostile. Instruirea să fie canalizată pentru a afla şi stabili legăturile, relaţiile etc. care au participat la «organizaţia» respectivă. De stabilit participarea reală a fiecăruia din cei 7 arestaţi.

De reinstruit subofiţerul de la T.O (tehnică operativă; înregistrări cu ajutorul microfoanelor – n.n.) pentru a elimina pasajele care se referă direct la conducere (la conducerea statului – n.n.).”[xviii] Un ofiţer superior solicita ca materialul „să fie prezentat şi conducerii Dir. a IV a […]. De asemeni, o copie la Dir. a VI a pentru a fi folosită la documentarea fazei finale a procesului.“[xix]

În acţiunea de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, în perioada anilor 1983-1989, au fost dirijaţi în jur de 40 de informatori. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost puşi să stea în aceeaşi celulă cu Iuga. În rapoartele ofiţerilor de securitate se menţionează că în preajma deţinutului trebuie să fie în permanenţă două surse informative.[xx] Chiar şi atunci cînd a fost dus la spitalul penitenciarului Jilava, Iuga a fost însoţit de un informator pretins bolnav.

La 9 iunie 1984, obiectivul „Iorgu“ a fost transferat de la Penitenciarul Bucureşti la cel din Aiud. În „Raportul cu propuneri de transfer a D.U.I. «Iorgu»“, ofiţerul de contrainformaţii preciza că „având în vedere aspectul că deţinutul continuă să se manifeste necorespunzător în detenţie, s-a urmărit influenţarea pozitivă a obiectivului prin factorii educaţionali cât şi prin reţeaua informativă, fără a se obţine rezultatul scontat.“[xxi] Ţinând seama de raportul ofiţerului de la Bucureşti, şeful Biroului de Contrainformaţii al Penitenciarului Aiud, solicita, referitor la deţinutul Iuga, pe lângă dirijarea unor informatori, şi „separarea sa de restul grupului, nu însă numai fizică ci şi eventual compromis“.[xxii]

Informatorii plasaţi în jurul obiectivului „Iorgu“ primeau sarcini în funcţie de pregătirea profesională pe care o aveau şi de relaţiile în care erau cu acesta. Într-un „Plan de măsuri“ al Biroului de Contrainformaţii al Penitenciarului Aiud, se propune, pentru că obiectivul se menţine „pe poziţii ostile comentând duşmănos evenimentele interne … aducând calomnii la adresa orânduirii noastre“, să fie luate următoarele măsuri:

„1. Va fi introdus într-o cameră cu alţi deţinuţi, între care şi informatorul «Metinaf», care va fi dirijat să ne semnaleze comentariile pe care le face în cameră, cu cine caută să lege relaţii mai apropiate, cu ce scop, ca şi faptul dacă încearcă legături cu exteriorul, pe ce cale, etc.

  1. Va fi dirijat pe lângă el şi informatorul «Mareş» cu sarcina de a urmări frământările pe care le are, preocupări zilnice, ce discută despre legăturile sale de dinainte de arestare, avînd în vedere că din grupul condamnat odată cu el a rămas singur, dacă nu primeşte cumva pe diverse căi ştiri din partea foştilor complici şi care este reacţia sa.
  2. Vom dirija pe lângă el şi pe informatorul «Barna», element cu pregătire superioară […], care să abordeze cu el discuţii pe tema comentariilor politice pe care le iniţiază, să caute punctele slabe din convingerile obiectivului, pe care să-l combată cu argumente solide, cu scopul de a-l face nesigur de ideile sale, de a şi le revizui şi a adopta o atitudine realistă. […]
  3. Obiectivul va fi introdus în camera 67, care este asigurată cu mijloace T.O., prin intermediul cărora vom urmări manifestările pe care le are […].
  4. În cazul în care obiectivul va continua să se menţină pe poziţii ostile, făcând propagandă duşmănoasă printre ceilalţi deţinuţi, prin chemări repetate la «operativ» şi răspândirea unor «zvonuri» printre deţinuţii din categoria C.S.S., să determinăm compromiterea lui, astfel încât să fie privit cu neîncredere de ceilalţi deţinuţi […].
  5. Pentru manifestările lui duşmănoase, dacă nu va renunţa la ele, vom lua măsura sancţionării lui pe linie disciplinară, ca element recalcitrant care încearcă incitarea celorlalţi deţinuţi la acţiuni neregulamentare, ajungându-se cu aceste măsuri până la propunerea de a executa un timp din pedeapsă în regim restrictiv. […]”[xxiii]

Controlul strict asupra lui Dumitru Iuga a crescut o dată cu convingerea organelor de securitate că acesta nu îşi va schimba atitudinea.

La finalul unui „Raport-Analiză în dosarul de urmărire informativă «Iorgu»“, din 20.05.1985, un ofiţer superior a ţinut să facă următoarele completări:

„Din datele ce s-au obţinut prin r.i. (reţeaua informativă – n.n.) şi T.O. (tehnica operativă/microfon – n.n.) rezultă că Iuga este un element deosebit de duşmănos. Ca urmare, se impune un control total asupra lui, pe de o parte pentru a scoate de la el şi alte date şi legături din exteriorul penitenciarului, pe care nu le-a declarat în anchetă sau care nu au putut fi documentate, iar pe de altă parte pentru a cunoaşte şi preveni orice activitate ostilă în detenţie.

De mare importanţă este să-i contracarăm influenţa duşmănoasă pe care încearcă să o extindă şi asupra altor elemente cu care vine în contact. În acest sens să se ia măsuri de izolare a sa de ceilalţi deţinuţi; în cameră să se afle cu doi informatori capabili şi foarte bine verificaţi care să nu-i permită să calomnieze orânduirea socială şi de stat din ţara noastră.

Să se acorde mare atenţie când este scos la plimbare pentru a nu putea comunica în nici un fel cu celelalte elemente ce au făcut parte din grup.

Periodic, să se facă percheziţii secrete asupra obiectelor personale, în încăpere, pentru a preveni orice încercare de a redacta fiţuici ori alte înscrisuri duşmănoase.

De foarte mare importanţă sunt măsurile care vizează împiedicarea comunicărilor cu exteriorul în afara controlului nostru. (atenţie la deţinuţii care l-au cunoscut, cu care a discutat şi se eliberează).

Sistematic să se ia măsuri prin organul de comandă şi sub controlul nostru de a fi compromis faţă de ceilalţi deţinuţi.

Control sever asupra tuturor pachetelor ce le primeşte în penitenciar şi al vorbitoarelor ce i se vor aproba.

Cadrele din penitenciar care vin în contact cu el să fie dintre cele mai bine pregătite, corecte, instruite contrainformativ de noi şi avizate în acest scop.

Să nu fie în nici un caz scos la muncă în puncte exterioare penitenciarului.

Periodic să informăm Dir. I şi a VI-a cu problemele noi ce rezultă din urmărirea sa şi să solicităm date care ne-ar putea ajuta în urmărirea acestui element, mai ales cele provenind de la legăturile rămase în libertate şi familie. […].“[xxiv]Pentru această „atitudine ostilă“, la 10 august 1985, Dumitru Iuga a fost atenţionat şi pedepsit, la 12 luni de regim restrictiv (la izolator).[xxv] Şi în perioada în care s-a aflat la „restrictivă“ asupra sa s-a luat măsura ţinerii sub strictă observaţie cu ajutorul informatorilor şi a tehnicii operative.[xxvi]

Din aceste documente reiese regimul de detenţie la care era supus un deţinut politic în anii `80, dacă acesta continua să-şi susţină opiniile politice pentru care a fost închis. De asemenea se observă teama ofiţerilor de securitate că la opiniile lui Dumitru Iuga era posibil să adere ceilalţi deţinuţi şi chiar personalul angajat al închisorii. Documentele mai sus prezentate sunt pline de măsuri abuzive, de ilegalităţi care încălcau cele mai elementare drepturi ale omului, prevăzute chiar şi în legislaţia românească din perioada regimului comunist

Din anul 1987, cazul deţinutului politic Dumitru Iuga a intrat şi în atenţia presei internaţionale şi a „Amnesty International“. În cadrul emisiunii „Programul politic“ difuzată de postul de radio „Europa liberă“, la 20.08.1987, s-a transmis o revistă a presei internaţionale referitoare la România, în care s-a făcut referire şi la un articol din „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ despre drepturile omului şi în care era „amintit şi cazul electricianului din Bucureşti, Dumitru Iuga“.[xxvii] În emisiunea din 27 august 1987, „Europa liberă“ a prezentat din nou cazul acestuia. Anterior acestei date, la 10 iunie 1987, Jan Debrouwere, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Belgian se interesase de cazul lui Dumitru Iuga.[xxviii] Politicianul belgian a trimis o scrisoare Ambasadei României din Bruxelles, rugând să i se dea informaţiile disponibile despre caz, menţionând că solicitarea se datorează cererii ce i-a fost făcută de „Amnesty International“ pentru a interveni în favoarea respectivului deţinut politic.[xxix] În octombrie 1987, organizaţia „Amnesty International“ a trimis ambasadorului român din Bruxelles o scrisoare de susţinere a lui Dumitru Iuga, semnată de 233 de persoane.[xxx] Demersul a fost repetat, spre disperarea autorităţilor române.[xxxi] La 20 august 1989, Eva Magnusson, reprezentând secţia suedeză a „Amnesty International“, a trimis scrisori unor înalţi demnitari comunişti (lui Nicolae Ceauşescu, ministrului de justiţie Gheorghe Chivulescu şi lui Radu Bălan), în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de situaţia lui Dumitru Iuga, pe care îl considera „un prizonier de conştiinţă“.[xxxii]

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 11/1988, care a amnistiat pedepsele mai mici de 10 ani şi a redus la jumătate pe celelalte, condamnarea lui Dumitru Iuga a fost redusă la 6 ani de închisoare.[xxxiii] Rapoartele din acea perioadă ale ofiţerilor care se ocupau de caz menţionau că, după decretul de care a beneficiat, Iuga nu a renunţat la poziţia sa.[xxxiv] Astfel, în „Nota de stadiu în dosarul de urmărire informativă «Iorgu»“ din 11.03.1989, se preciza că deţinutul „îşi menţine concepţiile ostile, fiind refractar la acţiunile de influenţare şi descurajare“, şi că acesta „intenţionează să redacteze după punerea în libertate un documentar referitor la condamnaţii C.S.S. pe care i-a cunoscut în detenţie, care să facă obiectul unor emisiuni la postul de radio «Europa Liber㻓.[xxxv] Din aceste motive, între 1988 şi 1989, până la eliberarea sa la termen, Dumitru Iuga a primit mai multe amânări din partea comisiilor pentru eliberare condiţionată[xxxvi]. De asemenea, s-au luat măsuri de izolare şi control informativ strict.[xxxvii] Era perioada în care deţinutul avea dese crize de ulcer, în urma cărora a şi fost internat în spitalul penitenciarului Jilava.[xxxviii]

O dată cu apropierea termenului de eliberare, măsurile de supraveghere asupra familiei, a rudelor şi a posibilelor legături ale lui Dumitru Iuga s-au înteţit.[xxxix] Într-o „Notă“ a Direcţiei I, din 31 august 1989, se menţiona că „au fost introduse mijloace T.O. complexe la domiciliul obiectivului, iar soţia şi … fiicele sale au fost luate în contact operativ („muncă de convingere“ – n.n.) pentru influenţare pozitivă. Au fost luate, de asemenea, măsuri de prevenire a realizării legăturii obiectivului cu organizaţiile reacţionare din exterior, precum şi cu oficiile diplomatice şi consulare străine din Bucureşti. Toate legăturile sale care pot fi angrenate în activităţi ostile sunt controlate informativ, sub coordonarea Direcţiei I, de unităţile teritoriale competente.“[xl]

Începând cu luna septembrie a anului 1989, Dumitru Iuga s-a aflat sub stricta supraveghere a mai multor direcţii şi servicii speciale ale Departamentului Securităţii Statului. Astfel, în „Planul de măsuri comun“ din 6.09.1989 sunt prevăzute „un complex de măsuri informativ-operative“ ce trebuiau duse la îndeplinire de S.M.B., în cooperare cu Direcţiile I şi a IV-a, pentru „descurajarea şi controlul strict“ al activităţii lui Dumitru Iuga. Unitatea Specială „F“ era avertizată să ia măsuri de a nu i se permite lui Iuga accesul în incinta ambasadelor S.U.A., Angliei, Franţei, R.F.G., Canadei, Suediei, Olandei, Belgiei, Italiei şi Austriei.[xli] Unitatea Specială „T“ a primit şi ea sarcina să restricţioneze convorbirile telefonice internaţionale, de la mai multe posturi telefonice de la care Iuga putea telefona. Securitatea a vrut astfel să-i blocheze acestuia orice posibilitate de a lua legătura cu ambasadele sau posturile de radio străine.[xlii] În mai multe rânduri, asupra lui Dumitru Iuga s-a luat măsura blocării telefonului pe o perioadă de timp sau chiar în timpul unor discuţii. Într-un raport cu redarea interceptărilor telefonice din 6.11.1989, un ofiţer nota că „la ora 20.29, «Iorgu» încearcă să vorbească cu Ambasada S.U.A., însă convorbirea a fost blocată.“[xliii] Ulterior acestei date, la 14.11.1989, S.M.B. a solicitat Unităţii Speciale „T“ să ia şi măsura blocării telefonului nr. 10.10.40, ce aparţinea Ambasadei S.U.A., în cazul în care Iuga apela acel număr.[xliv]

U.M. 0647 Bucureşti a fost solicitată să ia măsura sistării primirii din exterior de pachete şi colete poştale.[xlv] Serviciul „S“ a luat şi măsura interceptării unor scrisori trimise de Iuga unor persoane din ţară.[xlvi]

Din momentul ieşirii pe poarta penitenciarului Jilava, în 9 septembrie 1989, ora 12.20, şi până în ziua de 12 decembrie 1989, dată la care i s-a făcut o percheziţie acasă (în urma căreia a şi fost din nou arestat), Dumitru Iuga a fost supus unui filaj continuu.[xlvii] În toată această perioadă, în apartamentul său din Bucureştii Noi au fost active microfoanele şi convorbirile telefonice au fost interceptate. În dosarul de urmărire informativă „Iorgu“ sunt sute de file cu redări ale discuţiilor la telefon şi din apartament, grupate în două volume de T.O. (tehnică operativă).

La începutul lunii decembrie a anului 1989, organele de securitate s-au decis să pună, din nou, în aplicare o măsură de forţă în cazul lui Dumitru Iuga. Într-o notă de analiză din 6 decembrie 1989, se fac următoarele precizări: „Cel în cauză, un element fanatic, nu a renunţat la concepţiile sale ostile, în prezent fiind preocupat să-şi materializeze unele idei enunţate în timpul detenţiei.

Astfel, s-a stabilit, cu certitudine, că a conceput şi redactat două materiale cu conţinut deosebit de ostil […], respectiv «Manifest pentru sănătatea poporului român» şi „Program de acţiune», pe care ar dori să le scoată din ţară pentru a fi difuzate la unul din posturile de radio reacţionare.

În acest scop, a trecut la redactarea unui aşa-zis jurnal de detenţie.

Pentru prevenirea scoaterii în exterior a materialelor menţionate, cât şi în vederea curmării activităţilor ostile ale lui Iuga Dumitru, încă din faza incipientă, vor fi întreprinse următoarele măsuri:

– efectuarea unei percheziţii domiciliare, sub acoperirea organelor de miliţie, folosindu-se pretextul că soţia acestuia, Iuga Elena (magazioner la Atelierul de Reparaţii Auto Băneasa) ar comercializa piese de schimb sustrase din gestiunea proprie. Măsura se va realiza în timp ce Iuga Dumitru […] se află la serviciu;

– după ridicarea materialelor cu conţinut ostil de la domiciliul său, Iuga Dumitru va fi cercetat şi avertizat, urmărindu-se descurajarea şi determinarea acestuia să renunţe la activităţi ostile;

– cercetarea şi atenţionarea soţiei şi a celor două fiice ale obiectivului, care au cunoscut conţinutul materialelor respective şi i-au încurajat preocupările ostile, în scopul temperării şi influenţării lor pozitive.

Reacţia obiectivului şi a familiei sale, după măsurile preventive întreprinse, va fi controlată prin mijloace specifice, continuându-se supravegherea sa strictă şi stăpânirea situaţiei operative în caz.“[xlviii]

Percheziţia a avut loc în ziua de 12 decembrie 1989. La finalul acesteia au fost „ridicate pentru cercetări“ 47 de file cu „material ostil“, reprezentând un „Apel pentru sănătatea poporului român“, „Platforma-program“ a M.L.D.S.R., 23 de poezii concepute în detenţie, grupate sub titlul „Şoapte din infern“, un material scris în engleză, pregătit pentru a fi transmis telefonic la „Europa liberă“ şi 26 de file cu ciorne ale „Apelului“ şi „Platformei-program“.[xlix] Între ciornele găsite la percheziţie, se afla şi o Declaraţie de solidaritate faţă de acţiunile întreprinse de Doina Cornea şi Dan Petrescu. Dumitru Iuga se considera „cosemnatar al tuturor documentelor protestatare redactate de aceştia“ şi cerea „suspendarea imediată a aşa-numitei acţiuni de sistematizare a satelor româneşti.“[l] În acelaşi document confiscat de organele de securitate se cerea şi demisia imediată a conducerii de partid şi de stat, în frunte cu Nicolae Ceauşescu şi familia sa.

Noua variantă, din 1989, a „Platformei-program“ a M.L.D.S.R. era o versiune prescurtată şi reactualizată a materialului luat de Securitate în 1983. Principalele prevederi erau cele referitoare la democratizarea societăţii româneşti, organizarea de alegeri libere şi acceptarea pluripartidismului, eliberarea tuturor deţinuţilor politici, respectarea dreptului la libera circulaţie, aplicarea unor reforme social-economice.[li]

La finalul percheziţiei domiciliare din 12 decembrie 1989, Dumitru Iuga a fost din nou arestat. A fost ţinut în arestul Securităţii până în 22 decembrie, când, în jurul orei 13, un subofiţer a deschis uşa celulei şi i-a spus sec: Fă-ţi bagajele, eşti liber![lii] Scoaterea de sub urmărirea penală din 1989 s-a făcut în data de 10.01.1990.

În 1991, împotriva sentinţei nr. 8 din 27 ianuarie 1984, s-a declarat recurs extraordinar, susţinându-se că hotărârile prin care cele şapte persoane au fost condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de complot sunt „vădit netemeinice şi esenţial nelegale“. La 22 aprilie 1991, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul extraordinar declarat de procurorul general, considerând că activitatea respectivelor persoane avea ca finalitate „înlăturarea regimului dictatorial şi reinstaurarea democraţiei“.[liii]

În urma prezentării acţiunilor iniţiate de Dumitru Iuga, se poate afirma, fără a greşi, că, proiectul M.L.D.S.R., chiar dacă a rămas într-o fază incipientă până la evenimentele din decembrie 1989, a fost un demers cu o valoare simbolică deosebită, înscriindu-se între puţinele încercări de constituire a unei alternative democratice în România deceniului opt.

 

[i] Conform unui document luat în copie de Dumitru Iuga, în condiţiile Legii 187/1999, din Arhiva C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 234 (se va cita în continuare: A.C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 234), vol. I, f. 370.

[ii] Conf. unui document dat în copie lui Dumitru Iuga de către C.N.S.A.S, în condiţiile Legii 187/1999, din Arhiva Ministerului Public, Fond Penal, dosar nr. 65894 (întreaga frază se va cita în continuare: A.M.P., Fond Penal, dosar nr. 65894), vol. 4, f. 1, 109.

[iii] A.M.P., Fond Penal, dosar nr. 65894, vol. 4, f. 109.

[iv] Ibidem, f. 110.

[v] Documentele la care se face referire au fost luate de organele de securitate în urma uneia dintre percheziţiile făcute la domiciliul lui Dumitru Iuga. În prezent, aceste materiale se găsesc, în original, la dosarul penal şi, în copie, în arhiva personală a titularului dosarului.

[vi] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 234, vol. I, f. 59-60.

[vii] Ibidem, f. 85.

[viii] Ibidem, f. 86.

[ix] Ibidem, f. 380 verso.

[x] Ibidem, f. 2.

[xi] Ibidem, f. 2-5 verso.

[xii] Ibidem, f. 13 verso.

[xiii] Ibidem, vol. III, f. 200-201.

[xiv] Ibidem, vol. I, f. 381 verso.

[xv] Ibidem, f. 224-232.

[xvi] Ibidem, f. 380.

[xvii] Sentinţa a fost dată la 27.01.1984, conf. A.M.P., Fond Penal, dosar nr. 65894, vol. 11, f. 26-28.

[xviii] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 234, vol. III, f. 198 verso.

[xix] Ibidem, vol. III, f. 190.

[xx] Ibidem, vol. III, f. 182, 189.

[xxi] Ibidem, vol. I, f. 396.

[xxii] Ibidem, vol. I, f. 396 verso.

[xxiii] Ibidem, vol. I, f. 397-398.

[xxiv] Ibidem, vol. I, f. 371 verso-372.

[xxv] Ibidem, vol. III, f. 131 verso, vol. I, f. 411.

[xxvi] Ibidem, vol. , f. III, 131 verso, vol. I, f. 346.

[xxvii] Ibidem, vol. I, f. 347.

[xxviii] Ibidem, vol. I, f. 349.

[xxix] Ibidem, vol. I, f. 233 verso, 236.

[xxx] Ibidem, vol. I, f. 354-365.

[xxxi] Ibidem, vol. I, f. f. 353.

[xxxii] Ibidem, vol. II, f. 220-223.

[xxxiii] Ibidem, vol. I, f. 318, 320.

[xxxiv] Ibidem, vol. I, f. 318, 319, 320 verso.

[xxxv] Ibidem, vol. I, f. 217.

[xxxvi] Ibidem, vol. I, f. 320 verso, 343.

[xxxvii] Ibidem, vol. I, f. 319, 210, 215.

[xxxviii] Ibidem, vol. I, f. 261, 318.

[xxxix] Ibidem, vol. II, f. 255, 71.

[xl] Ibidem, vol. II, f. 21.

[xli] Ibidem, vol. II, f. 234, 236.

[xlii] Ibidem, vol. II, f. 231, 232.

[xliii] Ibidem, vol. IV, f. 43; a se vedea şi f. 48.

[xliv] Ibidem, vol. II, f. 229.

[xlv] Ibidem, vol. II, f. 238.

[xlvi] Ibidem, vol. II, f. 199-201.

[xlvii] Ibidem, vol. II, f. 179 ş.a.

[xlviii] Ibidem, vol. II, f. 6 şi verso.

[xlix] Ibidem, vol. II, f. 5.

[l] A.M.P., Fond Penal, dosar nr. 65894, vol. 10, f. 47.

[li] Ibidem, vol. 10, f. 5-33; A.C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 234, vol. , f. 8 verso.

[lii] Conf. propriilor declaraţii ale lui Dumitru Iuga.

[liii] A.M.P, Fond Penal, dosar nr. 65894, vol. 11, f. 26-28.

 

 

N.a.: Documentele prezentate în studiul de faţă sunt preluate din arhiva personală a lui Dumitru Iuga, cu acordul domniei sale. Materialele au fost luate în copii de către persoana mai sus menţionată, de la C.N.S.A.S, în condiţiile Legii 187/1999.

 

Din Ionuţ Dogaru (Bucureşti), MIŞCAREA PENTRU LIBERTATE ŞI DREPTATE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA vs. CAZUL „CONSPIRATORII“, în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet X. Cronica unul sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003