Elena Spijavca: Munci și zile în Bărăgan

Description

Titlu: Munci și zile în Bărăgan
Autor: Elena Spijavca
Editor: Romulus Rusan

Carte editată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul F.A.C.
Colecția „Interval“, nr. 1

Ediții pe hârtie:
ISBN: 973-8214-23-8, Nr. pagini: 158, Apariţie: septembrie 2004
ISBN: 978-973-8214-58-3, Nr. pagini: 158 Apariţie: ianuarie 2011 Ediţia a II

Noaptea „Rusaliilor Negre”
Romulus Rusan

Textul insolit pe care îl trimitem tiparului astăzi, la o jumătate de secol de la scrierea lui, este un jurnal. Nu un jurnal intim, dar nici unul conceput pentru a fi făcut public. Este spovedania zilnică a unui condamnat la moarte naturală și, în același timp, o unui continuu supraviețuitor. Seismograma unei sensibilităţiți vulnerabile, dar în același timp a unei disperări tonice care face ca forța vieții să învingă mereu în lupta cu umilința socială și vitregiile naturii.

Povestea uneia din familiile deportate din Banat în Bărăgan în sinistra noapte a „Rusaliilor Negre” este narată clipă de clipă în aceste pagini. Autoarea lor (născută la 10 mai 1918 în Basarabia, la câteva săptămâni după unirea provinciei cu țara-mamă; decedată la 12 octombrie 1990 la Hamburg, unde emigrase de curând) se numește Elena Spijavca. Este o femeie încă tânără, absolventă de gimnaziu, obișnuită să citească, să asculte muzică, să gospodărească și să-și educe copiii. La 33 de ani, când este deportată, are un copil de 10 ani, Virgil, pe care încearcă zadarnic să-l facă scăpat din surghiun, trimițându-l la școală în alt raion, și un altul de numai 2 ani, Adrian (Dan), care deschide ochii în captivitate, împărțind cu familia predestinarea de paria al luptei de clasă. Soțul Elenei, Valerian Spijavca (Liusic), este un om instruit, fost secretar al plasei Sânnicolaul Mare, unde se refugiase din Basarabia. După cum cititorii vor vedea, el duce greul existenței, deși i se refuză orice funcție calificată: lucrează pe unde poate ca zilier, sapă șanțuri, sparge stânci, curăță fântâni, scoate buturugi, ară, plivește, culege bumbac și porumb, cară în spate copaci, execută munca „voluntar-obligatorie” a familiei. Nu se plânge, nu crâcnește, este un personaj aproape mut, care duce pe umeri răspunderea de șef al familiei și vina de a fi basarabean, deci „cetățean sovietic”, considerat că a „fugit” în România și că a refuzat astfel regimul bolșevic. Tragedia acestor refugiați era că nici înainte de deportare nu aveau o casă a lor și nici după plecarea din Bărăgan nu aveau unde să se mai întoarcă. Destin de oameni fără țară și fără viitor…

Editorul mulţumeşte domnului Adrian (Dan) Spijavca şi doamnei Cornelia Fiat pentru că i-au încredinţat manuscrisul jurnalului spre publicare.
Titlul cărţii a fost dat de redacţie, iar ortografia a fost adaptată la normele actuale.
Fotografiile de pe coperte au fost puse la dispoziţie de Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan (Timişoara), prin bunăvoinţa domnului preşedinte Silviu Sarafolean.