» » » » ”Ce să vă mai spui, că o istorie v-aș puteʼ spune… din tăte. Or fost multe pe capuʼ nostʼ. Daʼ or trecut! Aici suntem…”

”Ce să vă mai spui, că o istorie v-aș puteʼ spune… din tăte. Or fost multe pe capuʼ nostʼ. Daʼ or trecut! Aici suntem…”

posted in: Din "marea de amar" | 0
Arhiva foto a Memorialului Sighet, Dosar Arhiva RL

Apăi ne-o tăt dus, ne-o tăt chemat la primărie, când pe bărbatuʼ, când pe mine. De-aia mi-o spus omuʼ: „Dacă tu te-nscrii (că mă forţau să mă înscriu eu), tu ţii copiii! Eu nu pot să-i ţîi pe tăţi cu colectivuʼ!”. Aveam 10 copii atunci. Şi din cauza asta nu m-am înscris nici eu, că am văzʼt că nu putem, mâncare trăbuia multă, lucruʼ era mult…

Ș-apăi tăt aşa ne-o purtat până s-o gândit ei să inogureze colectivuʼ ăsta. D-apăi mi-or făgăduit că-mi dă aşa şi aşa, că eram însărcinată cu al zecelea. Daʼ eu nu m-am înscris.

Şi pe urmă or vinʼt să-l ducă pe omuʼ meu, seara, vreo 7-8 inşi; erau împrăștieţi prin ogradă, motoruʼ era la poartă. Şi ies cu un lighean afară să ţâp (arunc) o ţârʼ de apă. Văd o ţîgară dincoace, o ţîgară dincolo… „Hei, asta nu-i bine!” Dau să ţâp ligheanuʼ. Unuʼ era aproape de mine, că era întuneric şi aproape nu vedeam. Mă duc repede înluntru. Daʼ omuʼ era pus pe pat că avea vătămătură de ambele părţi, şi era pus pe pat cu chicioarele-n sus… Și aveam 9 copii, că eram cu-ăl de-al 10-lea însărcinată. Și-o vinʼt unuʼ înuntru să ne lămurească. Am zis: „Numaʼ Dumnezeu îl scoate de-aici, daʼ om pământean – nu!”. În mașînă, la poartă, mai era luat unuʼ, Zaharie. Pe ăla, în seara aia l-or bătut. Eu nu i-am lăsat să-l ia noaptea pe bărbatuʼ meu. M-am întors și-am zîs cătră copii: „Începeţi a plânge tăți!” Tăţi or început a urla. Care o vinʼt să ne lămurească, s-o dus afară.

Şi apoi o zîs că dimineaţă să meargă bărbatuʼ cu straiţa (traista) la Sfatuʼ popular. „Se duce, nu se-ascunde”. Și s-o dus cu straiţa, şi n-o vinʼt până târziu, c-am gândit că amu l-or dus. Daʼ nu l-or mai dus, nu l-or bătut. L-or lăsat să vie acasă.

Arhiva foto a Memorialului Sighet, Dosar Arhiva RL

Și-apoi or inogurat colectivuʼ, or mâncat, or beut, nu ştiu ce-or mai făcut, daʼ noi tăt aşa am rămas. N-aveam nici unde lucra pământuʼ, că tăt ni l-o luat, ce-am avut. Ce să faci?! Am trimis c erere la Bucureşti, dup-aia am mai trimes una, dup-aia încă una…

Mai trebuia să dăm şi o cotă mare. Odată atâta cotă am dat că nu ne-o mai rămas grâu. Și-apoi ne-o pus cotă de carne… Ce să vă mai spui, că o istorie v-aș puteʼ spune… din tăte. Or fost multe pe capuʼ nostʼ. Daʼ or trecut! Aici suntem… Ce să vă mai spui?!

 

fragment din interviul cu Melentina Bardoși, n. martie 1926, din Ceaușu de Câmpie, țărancă, mamă a doisprezece copii, interviul nr.  436A2 din AIOCISAC, realizat în 1996 de Daniel Popa și publicat în  în Pământul tuturor, pământul nimănui, Mărturii despre colectivizarea din Alba, Mureș și Hunedoara, interviuri de Daniel Popa, editor Traian Călin Uba, prefață de Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, 2016