» » » » Copilăria, ca luptă de clasă

Copilăria, ca luptă de clasă

posted in: News and Events | 0
O nouă apariţie editorială a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului: Copilăria, ca luptă de clasă, în colecţia Istorie Orală nr. 23 
Editori Traian Călin Uba şi Ilie Rad
Prefaţă de Ana Blandiana 
 
 
 
I. AMINTIRI DIN COPILĂRIE (masă rotundă).
Moderator: Romulus Rusan 
 
Participanţi:
Sanda Golopenţia: „Întâlnite pe stradă, diferitele cunoştinţe ale mamei, ale tatei, ale bunicii, care nu cu mult înainte obişnuiau să se oprească şi să ne descoasă cu plăcere, treceau pe lângă noi îngândurate, ne zâmbeau mocnit şi se grăbeau spre întunecări, care erau numai ale lor.”
Dorana Coşoveanu: „M-a marcat şi în alt sens, în acela de a avea ambiţia să demonstrez celui care a răbdat în închisoare mizeria şi frica de moarte, că eu rezist şi că pot să fiu, cât puteam eu la vârsta aceea, demnă de numele lui.”
Crina Coşoveanu: „Tăria asta mi-a dat-o suferinţa tatălui meu şi exemplul lui din copilărie, pentru că a fost un tată excepţional, un om extraordinar de bun şi de curat.”
Georgeta Pop: „Tata s-a întors spre mine şi mi-a spus: «Sunt bucuros că sunteţi surori bune. Aşa să fiţi!» Întâmplarea asta atât de măruntă arăta că în familia lui lucrurile sunt bine aşezate.”
Ana Blandiana: „Sora mea, Geta, care abia ştia să umble, s-a dus până la altar, la uşa împărătească, s-a uitat înăuntru, s-a întors spre lume şi a spus: «Nu-i!» şi toată biserica a izbucnit în hohote de plâns. Ea îl căuta pe tata şi tata nu mai era…”
Ioana Vlasiu: „Când am dat examen la facultate, deşi ştiam că făcusem o lucrare bună şi că mă prezentasem bine şi n-ar fi fost motive să nu fiu admisă, am fost totuşi respinsă. Dosarul a contat şi în acea împrejurare…” 
Voica Potârcă: „Am aflat de puşcării, de Jilava şi Aiud, drept pentru care, când bunica m-a pedepsit într-o seară şi m-a pus la colţ, m-am întors şi i-am spus printre lacrimi: «Cinci ani în Jilava o să stai!»”
Aurora Ivanciu: „Fratele meu a încercat să afle cum s-a întâmplat atunci, ce a fost, dar imediat au făcut să nu mai rămână nicio urmă a ilegalităţii pe care au făcut-o.”
Ileana Budimir: „Am stat în închisoarea Văcăreşti un an şi patru luni, timp în care mama nu a avut voie, până la şase luni, să mă vadă desfăşată; era un mod de a o chinui.”
Alexandru Munteanu: „Am crescut între puşcăriaşi, iar în clipa în care meseria m-a adus în situaţia să intru şi eu în închisori, m-am simţit ca acasă.” 
 
 
 
II. AMINTIRI DIN COPILĂRIE (pagini de jurnal, memorii, însemnări) 
Radu Rosetti: „Toţi membrii familiei mele au fost daţi afară din casele lor şi obligaţi să trăiască în condiţii mizerabile”
Mihaela Udrescu: „Ras în cap şi îngrozitor de slab, tata mi s-a părut mult mai mic decât îl ţineam eu minte, cât un copil”
Ilinca Balş: „Nu se poate tovarăşe, ne trebuie o persoană majoră, nu facem percheziţie numai cu minori“ (Jurnal. Aprilie-septembrie 1959) 
Sanda Lugoşianu-Mironescu: „De fapt, eram pedepsită pentru că eram fiica tatălui meu”
Despina Slăvescu: „M-am speriat văzând că suntem înconjuraţi de oameni înarmaţi, iar mama ne îndeamnă pe şoptite să ne îmbrăcăm cu câte trei rânduri de haine”
Dan Casassovici: „La 16 ani am înţeles că fac parte dintr-o lume care nu are niciun drept în afară de cel de a dispărea” 
Alina Maxim: „Cea mai tristă urmare a celor trei ani de închisoare făcuţi de mama mea, a fost îndepărtarea sufletească apărută între ea şi mine” 
Georgeta Alexandrescu: „Pentru mine şi sora mea, anii de tinereţe au devenit ani de tortură psihică”
 
 
III. AMINTIRI DIN COPILĂRIE (interviuri din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, precum şi din arhiva personală a prof. Ilie Rad)
Măriuca Vulcănescu: „Tata a strigat cu glas tare că în închisoare este iadul şi că nu vrea să le ştie acolo pe soţia şi pe sora sa, implorându-le să nu mai meargă niciodată să-l vadă!”
András Visky: „Când s-a întors din detenţie, tata a cerut să nu ne vadă pe toţi deodată pentru că ar fi fost prea mult pentru el” 
Ileana Totir-Rotaru: „Ca să-şi salveze copiii, mama a divorţat de un mort, pentru că tata fusese deja executat” 
Ilinca Balş: „Anii la care fuseseră condamnaţi cei cinci membri ai familiei mele ajungeau la 125” 
Alexandra Chiliman-Juvara şi Ioana Creţoiu-Casassovici: „Ni se părea că părinţii noştri n-or să mai vină niciodată acasă”
Francine Petrulian: „După ce s-a întors din puşcărie, tata obişnuia să strângă toate firimiturile de pâine de pe masă şi să le mănânce” 
Simona Popa-Gyr: „Când a fost eliberat, tata a fost adus acasă pe targă, foarte bolnav şi foarte slăbit. Omul robust de altădată devenise un schelet…”
Mirela Oţoiu-Truică: „Tenacitatea copilului care îşi pune în cap să nu-şi trădeze părintele, nu poate fi distrusă”
Ana Slăvescu: „Ceea ce se întâmpla nu era deloc de înţeles pentru o minte sănătoasă” 
Ingrid Fotino: „Timp de 30 de ani nu am putut să cred că eram liberă”