» » » » Daniel Popa, Pământul tuturor, pământul nimănui

Daniel Popa, Pământul tuturor, pământul nimănui

posted in: O carte pe zi | 0

coperta-pamantul-tuturor-1ANA HERLEA și fiica ei, MARIA BISCĂREAN

 

Ana Herlea, n. 10 martie 1920, din comuna Vinerea (județul Alba), țărancă, șapte clase, fiică de țărani, văduvă, patru copii.

 

Daniel Popa: Spuneţi-mi, vă rog, ce vă aduceţi aminte despre colectivizarea din satul dumneavoastră?

Ana Herlea: Păi, prima dată când s-o făcut colectivizarea n-am vrut să intrăm nicicum. Şi pe urmă fetele or trebuit să meargă la şcoală, şi două or mers. Una era la Institutul pedagogic în Deva şi alta la liceu în Deva. Şi, când o fost să-şi deie examenele, or vinit unii, în ʼ59, şi or zis: „Lasă că vedeţi voi că intrați în colectiv, că vine o echipă fulger şi vă bagă pe toţi!”

D.P.: Cine a zis asta?

A.H.: Păi, ăştia prin sat, care o fost intraţi la colectiv. Toţi vorbeau: „Lasă că vă băgaţi voi, toţi, că vine echipa fulger şi intraţi voi toţi”. Şi ne-o spus și un vecin, că el o intrat de prima dată… (…)

 

Acuma, să vă povestesc… Noi, dacă n-am intrat la colectiv, când a venit echipa aia, l-o dus pe bărbatu-meu… într-o noapte când era secera, atunci, în vara aia. Secerau oamenii la câmp şi veneau noaptea, în puterea nopţii, obosiţi, de la câmp… Cum am vinʼt, aud că bate la poartă, bate, bate… „Vai de mine, Doamne, dar cine vine în puterea nopţii?” Noi eram obosiți, de la seceră. Şi când ieşim – cei de la Sfat. Cine-or fost nu-i știu, că nu-i cunoşti noaptea, că ziceau că s-or îmbrăcat în haine de miliţieni chiar băieţi de-ăştia din Vinerea, de-ai lor, de-ăştia din sat, ca să bată oamenii. Şi-apoi cică să merem la primărie, la Sfat, cum era atunci. Eu zic: „Bărbatul meu nu mere, că s-o dus sus să doarmă”. Nu, că să meargă! S-o dus cu ei. Eu stăteam pe drum, necăjită. „Vai de mine, ce i-o fi făcut?!” Şi vine o femeie, una, îi zice Livia lui Doba, din jos, și zice: „Tu, Ană, nu mereţi să vedeţi? Că numa’ gura lu’ Iulian s-aude acolo, în sat – că ce fac cu el, că-l duce la Canal şi zghiară acolo…”. Unʼ să merem noaptea? Nu ne-am dus. Când o vinʼt el acasă, zice: „Toți zice că să ne-nscriem la colectiv!” Nu ne-am scris. După aia o vinʼt comisia aia care l-o dus la Sfat. O fost asta în ’59. Şi l-o dus la Sfat să se-nscrie. Bărbatul meu – că nu se-nscrie! Că noi n-aveam serviciu, el n-avea meserie; el era invalid de război, eu bolnavă! Zice: „Ce să facem, cin’ să lucreʼ?” Ăia – nu şi nu, să se-nscrie, că dacă nu, ne dau fetele afară din școală. Fetele erau în vacanţă. Una venise de la Deva. Astelalte două erau aici, în sat, la şcoală. „No – zic cătră ele –, voi ce ziceţi? Vă dă afară dacă nu ne înscriem?” Zice: „Mamă, nu pot să ştiu. Dacă ar fi şcoala gata, cu o diplomă la mână, chiar dacă ne lasă fără serviciu, intrăm după aia. Dar dacă nu e diploma luată şi ne strică de la şcoală, asta nu putem şti!” Şi noi aşa ne-am fiert foarte mult şi ne-am năcăjit cu bărbatul. Că pe el, dacă l-o dus, l-o dus dimineaţa la Sfat aici şi nu i-o dat calea până seara. Şi l-o luat şi la întrebări, că nu vrea să se înscrie…

 

Interviul nr. 421A2-B – 422A1 din AIOCISAC, realizat de Daniel Popa în 1996

 

Interviul integral în Daniel Popa, Pământul tuturor, pământul nimănui, editor Traian Călin Uba, prefață Romulus Rusan, coelcția Istorie Orală, Seria Recviem pentru țăranul român, Fundația Academia Civică, 2016