» » » » Decizia CD al FAC privind organizarea unor evenimente în incinta Memorialului Sigeht

Decizia CD al FAC privind organizarea unor evenimente în incinta Memorialului Sigeht

posted in: Anunțuri | 0
Consiliul Director al Fundaţiei Academia Civică a luat act de incidentele care au avut loc sâmbătă, 9 februarie 2013, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, cu prilejul comemorării a 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Câţiva dintre participanţii la momentul comemorativ din 9 februarie au adus acuze nejustificate Memorialului, iar organizatorii evenimentului nu s-au delimitat în nici un fel de aceste acuze, deşi se găseau în sala de conferinţe a Memorialului, sală care le-a fost pusă la dispoziţie benevol de către conducerea FAC.
Consiliul Director al Fundaţiei Academia Civică a decis ca începând din data de 15 februarie sala de conferinţe să fie folosită, potrivit regulamentului de funcţionare a Memorialului, doar pentru evenimentele organizate de către Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei sau sub egida Memorialului. Sala de conferinţe nu va mai fi pusă la dispoziţie altor instituţii, organizaţii sau persoane. Aceeaşi decizie se aplică şi celorlalte spaţii din incinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
În cazul pelerinajelor sau comemorărilor, participanţii la aceste evenimente pot vizita Memorialul gratuit şi pot organiza servicii religioase pe celularul muzeului sau la Cimitirul Săracilor, parte integrantă a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.