» » » » Departamentul de Istorie Orală

Departamentul de Istorie Orală

posted in: Departamente | 0

Înfiinţat încă din 1993, de Romulus Rusan, după o consultanţă oferită de National Sound Archive din Londra, director Robert Perks, departamentul de istorie orală şi-a propus conservarea memoriei recente prin realizarea anchetelor cu foştii deţinuţi politici şi cu cei care au trăit experienţe semnificative în timpul regimului comunist. Arhiva de istorie orală cuprinde peste 6000 de ore de înregistrări.

Înregistrările sunt sistematizate pe baza unor fişe, care sunt introduse în computer într-o bază de date, în vederea cercetării. Bună parte din casetele audio au fost copiate pe CD-uri, metodă care oferă sunetului fiabilitate şi permite studii comparative.

În afara anchetelor de istorie orală realizate de colaboratorii Departamentului de istorie orală, fondul arhivistic s-a îmbogăţit prin achiziţii şi donaţii.

Totodată, funcţionarea departamentului de istorie orală a permis atragerea în cercetare a unor tineri istorici aflaţi atunci pe băncile facultăţii sau chiar ale liceului. Au fost organizate în acest scop vizite de recrutare în universităţi, precum şi ateliere de istorie orală (la Vaslui în martie 1996, la Mangalia, în septembrie 1998, şi la Sighet, în iulie 2002, iulie 2003, iulie 2004, iulie 2005, iulie 2006 şi iulie 2007). Cea mai semnificativă promoţie de istorici parvine de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, ai cărei absolvenţi (în 1997) colaborează şi azi cu Centrul. Dintre ei provine Ioana Boca, angajată în 1998 custode de istorie orală şi căreia i s-a încredinţat în 2001 secretariatul ştiinţific al Centrului, iar din 2006 este directorul executiv al Fundaţiei. De la Facultatea de Istorie din Cluj (seriile 1997 şi 1998) provin cercetătorii Andrea Dobes şi Robert Furtos, care lucrează în cadrul Muzeului de la Sighet. Au mai fost angajaţi, de-a lungul anilor, absolvenţi din ultimele serii ale facultăţilor de istorie şi ştiinţe politice din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Constanţa. Cel mai vechi custode şi responsabil al departamentului este Georgeta Pop, absolventă a seriei 1972 a facultăţii de istorie din Bucureşti. În prezent Departamentul de Istorie Orală este condus de Andreea Cârstea.

 

Principale teme de cercetare:

  • Gulagul românesc
  • Fenomenul Piteşti
  • Colectivizarea agriculturii
  • Demolările din timpul regimului Ceauşescu
  • Disidenţi şi oponenţi ai regimului Ceauşescu
  • Exilul românesc
  • Familia în comunism
  • Mişcări studenţeşti
  • Rezistenţa anticomunistă din munţi