» » » » Ecouri

Ecouri

posted in: Diverse | 0

26 noiembrie 2005: La Radio românia Internaţional „Voci de acasă. Memorialul de la Sighet”, emisiunea realizată de Alexandru Leaua, a fost dedicată Memorialului Sighet, în particular militarilor români care au fost arestaţi, condamnaţi şi unii dintre ei ucişi în închisorile comuniste pentru ataşamentul lor la idealurile democratice. Prezentarea acestora a fost făcută la Centrul de studii din Bucureşti de Romulus Rusan şi Ioana Boca, iar la Muzeul Sighet de Robert Fürtös.

 

8 decembrie 2005: Ana Blandiana şi Romulus Rusan au prezentat Memorialul Sighet la Clubul Ministerului Administraţiei şi Internelor, vorbind despre felul cum regimul comunist a transformat autorităţile statului român în copii ale sistemului represiv sovietic şi, cerând concursul Arhivelor Ministerului pentru elucidarea documentară a unor episoade ale anilor 1948-1949, cândmii de funcţionari din Ministerul de Interne de atunci au fost arestaţi, poliţia a fost transformată în Miliţie, Siguranţă în Securitatea Poporului, iar o parte a Jandarmeriei în Departamentul Trupelor de Securitate.

 

9 decembrie 2005: Emisiunea „Pagini de istorie” realizată de Dan Manolache, la Radio românia Cultural a fost dedicată Şcolii de Vară de la Sighet. Au participat la discuţie Prof. Arh. Aurelian Triscu, vicepreşedinte al Fundaţiei Academia Civică, Ioana Boca, secretar ştiinţific al Centrului de Studii asupra Comunismului, şi trei elevi ai Şcolii de Vară: Irinel Ambrozie Dârau, Daniela Dumulescu şi Oana Sipos.

 

9-10 decembrie 2005: Participare la simpozionul „Comunism şi Fascism” organizat la Bucureşti de Institutul român de Istorie Recentă în cadrul programului comunitar „Cultura 2000” (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ioana Boca).

 

13 decembrie 2005: În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 25 ani de la înfiinţarea Sindicatului polonez „Solidaritatea”, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, Ana Blandiana, a fost distinsă cu o medalie comemorativa. La ceremonia decernării, care s-a desfăşurat la ambasada Poloniei din Bucureşti în prezenţa celorlalte personalităţi decorate (Iulius Filip, Octavian Bratila, Doina Cornea, Radu Filipescu, Marius Oprea), Ana Blandiana a relevat relaţiile prieteneşti de colaborare între Academia Civica şi Fundaţia „Solidarnosc” din Gdansk, materializate prin prezenta la Memorialul Sighet a unei săli de muzeu dedicată luptelor pentru libertate din Polonia anilor ’80.

 

17-18 decembrie 2005: O echipă a televiziunii italiene „SAT 2000 DUEA FILM” filmează la Sighet şi Bucureşti secvenţe pentru filmul „Ad Est di dove?”, în care va fi prezentat şi Memorialul Sighet.

 

20 decembrie 2005: Revista „22” (nr. 824) publică două din prelegerile ţinute la Şcoala de Vară 2005: „A murit, oare, totalitarismul?” de Prof. Pierre Hassner şi „Stânga şi dreapta în actualitatea europeană” de Prof. Mihai Zamfir.