» » » » Edward Kanterian, A ști unde se află mormintele

Edward Kanterian, A ști unde se află mormintele

posted in: Evenimente, Jubileu 25 de ani | 0

Una dintre instituțiile cele mai importante ale prelucrării trecutului recent românesc este deopotrivă muzeu și centru de cercetare; este vorba despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, o inițiativă privată a Anei Blandiana și a soțului ei, Romulus Rusan. Acesta este format din Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în București, și din Muzeul de la Sighet, situat în nordul României, în orașul maramureșean în care ocupanții comuniști au organizat în 1948 unul din primele locuri de detenție politică. Memorialul este comparabil cu muzeul „Topografia Terorii” din Berlin, sau cu Organizația „Memorial” din Moscova, fondată de Saharov în 1988. În închisoarea de la Sighet au fost închise elitele României ante-comuniste, printre care politicieni precum eminentul democrat Iuliu Maniu, fost prim-ministru, care a murit acolo în 1953, dar și academicieni, jurnaliști, episcopi.

Pentru a putea înființa Memorialul, Ana Blandiana a trebuit să lupte împotriva multor obstacole. În timpul regimului Iliescu, proiectul nu a beneficiat nici de susținere financiară, nici de sprijin politic, iar când a apărut susținerea de la Consiliul Europei, în ziarul oficial al guvernului s-a scris că România își vinde suferința Occidentului.

 

Din Edward Kanterian, A ști unde se află mormintele, în Neue Zürcher Zeitung, 4 iunie 2002, publicat și în K. Kilzer, H. Müller-Enbergs (ed.), Geist hinter Gittern. Die rumanische Gedenkstatte Memorial Sighet, Frank&Timme, 2013 (ediția română Spirit printre gratii. Memorialul românesc de la Sighet, Academia Civică, 2014)

 

Dr. Edward Kanterian, filosof, istoric, profesor la University of Kent, Department of Philosophy