Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Evadarea de la Valea Nistrului – 6 iunie 1953

Evadarea de la Valea Nistrului – 6 iunie 1953

posted in: Din "marea de amar"
Marin Țucă, executat în 1954

Marin Ţucă, ofiţer, Petre Românu, ţăran din Banat, participant la rezistenţa din zona Teregova, Ioan Coţofană și Miron au organizat evadarea tot la 6 iunie 1953.

În fapt evadarea celor de la Valea Neagră s-a produs doar cu câtea ore înainte de evadarea celor de la Cavnic. Această sincronizarea a dat multe bătăi de cap anchetatorilor Securităţii, pentru a stabil cum reuşiseră deţinuţii din cele două lagăre să se pună de acord.
Cei 4 i-au atacat pe deţinuţii care conduceau vagoneţii cu minereu şi cu ajutorul explozibilului furat au detonat poarta exterioară a lagărului reuşind să fugă. Detonarea a zguduit toate geamurile lagărului.
Toți patru au fost prinşi după puțin timp fiind anchetaţi la Baia Mare şi trimişi apoi la penitenciarul Oradea.
În urma procesului, trei au fost condamnaţi la moarte şi unul la muncă silnică pe viaţă. Doi au fost graţiaţi de pedeapsa capitală, dar Marin Ţucă, considerat liderul grupului, a fost executat în 1954.
Marin S. ŢUCĂ
(9 nov. 1921, Ioneşti, Vâlcea – 29 mai 1954, Leş, Bihor, executat)
ofițer, a fost  arestat la 2 iul. 1948 și condamnat la 15 ani m.s. pentru ”crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Închis la Aiud, Baia Sprie și Valea Nistrului. Evadat la 6 iun. 1953, este prins la 28 august 1953. Tribunalul Militar Oradea îl condamnată la moarte. Este executat la 29 mai 1954.
***

Minele de plumb de la Baia Sprie, Cavnic şi Valea Nistrului

În nordul ţării, în Maramureş, au fost deschise, în 1950, trei lagăre de muncă destinate deţinuţilor politici, Baia Sprie, Valea Nistrului şi Cavnic. Acestea au funcţionat până în 1955.

Personalul tehnic al minei a trecut din 1950 la Ministerul de Interne, fiind direct subordonat comandantului lagărului. Deţinuţii politici şi muncitorii civili lucrau pe orizonturi (etaje ale minei) diferite, pentru a fi împiedicat orice contact.

Condiţiile de muncă din minele de plumb erau extrem de grele, mai ales pentru nişte oameni care trecuseră prin regimul de subalimentare al închisorilor politice.

Ion Ioanid sintetiza astfel situaţia: “Era greu de apreciat unde erau şansele cele mai mari de a rezista şi a scăpa cu viaţă: stând flămând într-o celulă de închisoare, dar fără să faci vreun efort, sau irosindu-ţi ultimele puteri muncind până la exterminare în mină…”