» » » » Gheorghe Beșleagă, țăran din Răstoaca

Gheorghe Beșleagă, țăran din Răstoaca

posted in: Din "marea de amar" | 0
Gheorghe Beșleagă, fotografie de la arestare (sursă foto ACNSAS)

Născut la 12 mai 1924, Răstoaca (jud. Vrancea), absolvent a şapte clase elementare, agricultor, căsătorit, doi copii

Participant la revolta împotriva colectivizării din Răstoca

A fost arestat la 18 ianuarie 1958, anchetat la Securitatea din Galați pentru ”acte de teroare” și condamnat la 18 ani muncă silnică

Închis la Galați, Gherla, Salcia, Periprava, Giurgeni. A fost eliberat la 22 iunie 1964 în urma decretului de grațiere din 310/1964.

 

 

Daniel Popa: Spuneţi-mi, vă rog, ce vă amintiţi dumneavoastră despre anul 1957, despre evenimentele care s-au petrecut înainte de revoltă?

Gheorghe Beșleagă: Înainte di revoltă, am plecat dân comună d-aici.Mi-am lăsat fomeia aici, cu vitele în grajd, cu crama plină di vin, şî am plecat cu tata şî cu frate-meu ăl mai mare la Suraia, că zâc „Hai, mă, că acolo îs oameni mai di uneală şî ne ferim”, tot ca să nu ne trecem la colectiv.

D.P.: Dar de ce aţi plecat? Ce se întâmpla aici?

Gh.B.: Vinea şî te bătea, domnule.

Smaranda Beșleagă (soţia): Vinea şî te bătea ca să te iscăleşti şî să treci la colectiv. Şî ei, di frică, m-au lăsat pă mine singură, că să nu treacă acoloşa. Eu am lăsat şî eu vitele singure şî am plecat la o soră a mea. O săptămână di zâle a stat fugit, ca să nu să treacă la colectiv. O săptămână am stat cu copii, cu totu’, acolo la ea. Nu era vreme di a mai sta. Că dacă ei avea ghioage cât toate zâlele şî bâte, şî băte! (…)

D.P.: Când au plecat echipele astea? Înainte de Crăciun? După Crăciun?

Gh.B.: Înainte di Crăciun.

D.P.: Şi cât timp au fost aici, ce au făcut echipele astea?

Gh.B.: Au bătut. Au fost la un moş a’ mieu, Ciubotaru Ştefan, cu care eram vecin cu casele di la bătrâni d-acolo. S-a dus în cramă şî i-au pus gaz în vin, dom’le. Ăştia a făcut tot felu’ di panarame d-astea, ca să stea omu’ acasă, să poată să-l prindă, ca să-l treacă la colectiv.

D.P.: Deci, erau forţaţi să intre în colectiv.

Gh.B.: Forţaţi şî bătaie…

Dorin Dobrincu: Aţi văzut oameni bătuţi atunci?

Gh.B.: Atuncea, nu. Păi, dacă eu nu am stat în comună. Am fost şî la Milcov şî la Suraia şî în toate părţile, da’ n-am stat ca să mă vadă. Zâc: „Mai degrabă să plec, decât să mă bată”.

S.B.: Eu am văzut cum îi bătea pă oameni. Eu am stat chiar în centru, unde e şcoala aia nouă. Bătea pă oamenii di la noi dân comună şî îi dădea piste gard.

(…)

D.P.: Acolo, la primărie, au strigat oamenii ceva?

Gh.B.: Strigau „Jos cu Partidu’ Comunist!”

D.P.: Şi, după ce aţi făcut isprava asta acolo la Sfat, ce s-a mai întâmplat?

Gh.B.: Am stat aşa, în balotaj. Pân’ la urmă a venit Securitatea…

D.P.: Când a venit?

Gh.B.: În zâua aia, imediat.

Asta a fost duminică. Tot în zâua aia a fost o nuntă aici în sat, a lu’ Onceoiu Dragomir. Toată lumea era la nuntă, juca, cânta… În fini. Oamenii să cam înfierbântase oleacă, mai scotea cuţitele la Securitate, nu ştiu ce… Am lăsat-o moartă, duminică.

D.P.: Dar n-au fost ciocniri.

Gh.B.: Nu. N-au fost ciocniri.

D.P.: Evenimentele astea de la primărie când s-au întâmplat? Cam pe la ce oră?

Gh.B.: Dimineaţa, cam pă la 9-10 aşa.

D.P.: Şi Securitatea pe la cât a venit?

Gh.B.: A venit pă la vreo două-trei.

D.P.: Şi cum au venit?

Gh.B.: Cu maşini, cu camioane, cu armată…

D.P.: Erau mulţi?

Gh.B.: Şî natural că erau mulţi, că ei a înconjurat toată comuna, ca să nu fugim dân sat. Luni, când m-am sculat, m-am dus afară, eram pă malu’ Milcovului acolo. Văd nişte anti-tancuri dân astea, artilerie d-asta uşoară dincolo di mine, pă malu’ Milcovului. Nu puteai să ieşi afară. Era înconjurată comuna ca să poată să ne prindă. Pă unii i-a prins, pă unii nu i-a prins atuncea.

Pă 14 a luat o serie, şî pă 18 a luat a doua serie…

D.P.: Îmi puteţi povesti cum aţi fost dumneavoastră ridicat?

Gh.B.: A venit agenţi secreţi dân comună d-aicea la ora 12 noaptea fix. (Atunci n-aveam lumină electrică, aveam lampă.) Eu dormeam cu băiatu’ într-un pat, şî femeia dormea cu fata în altu’. Adică eu cu băiatu aicişa, ea cu fata acolo. A venit ş-a ciocănit la uşă, pac-pac, pac-pac. „Cine-i acolo?”, a strigat femeia. (Casa era înconjurată di jur-împrejur ca să nu pot eu să fug.)

S.B.: A fost zăpadă şî să videa urmi di armată. El nici n-a apucat să să trezească. „Ia îmbracă-te mata şî mergi cu noi la Sfat!” S-a îmbrăcat uşor. Zâce: „Ori n-ai făcut armată?” A aprins lamba, ei. S-a îmbrăcat şî l-a luat. Pă el l-o luat primu’. Pă urmă, eu am vrut să ies afară să văd dacă să mai duce la cineva, da’ nu m-a mai lăsat să mai ies. „Intră-n casă!”, mi-a zâs, şî dup-aia m-a înjurat foarte urât. Am intrat în casă, am stins lamba aia şî m-am uitat până a adus astea 20 di persoane. Era întuneric piste tot la Sfat. După ce le-a luat p-astea 20 di persoane, când a început să plece coloana di maşâni, eu am început a răcni cu copiii în casă. Şî plecat a fost, până când s-a eliberat. Asta s-a întâmplat.

Gh.B.: După ce ne-a suit la maşâni, ne-a îngrămădit acolo. Nu ştia niciunu’ unde mergem.

D.D.: Când v-a dus la sfatul popular, aţi recunoscut pe cineva deosebit între cei veniţi din altă parte?

Gh.B.: Nu-i cunoşteam, dacă erau militari toţi.

 

Fragment din interviul cu Gheorghe Beșleagă (Interviu nr. 752 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, realizat în anul 1997 de Daniel Popa şi Dorin Dobrincu) și publicat în Daniel Popa, Pe aici nu se trece! Revolte ţărăneşti din Vrancea (1957-1958), editor, studiu introductiv și note de Virginia Ion, Fundaţia Academia Civică, 2016