(1928-1998)
Născut la 15 martie 1928, Răstoaca (judeţul Vrancea), ţăran, participant la revolta împotriva colectivizării desfăşurată în comuna natală la 12 ianuarie 1958. A fost arestat la 8 februarie 1958 şi condamnat la 20 ani muncă silnică pentru „acte de teroare”. Şi-a executat pedeapsa în penitenciarele Galaţi şi Gherla. A fost eliberat prin graţiere la 18 aprilie 1964.
Ilie Chiţu: (…) În ʼ57, toamna. Au intrat toți în Sfatu’ Popular şî mă întreabă: „Ce-i cu mataʼ? Ai cerere di colectiv?” „Nu am, domʼle.” „Păi nu faci?” „Păi, să vedem ce face șî lumea”. În final, am plecat scurt, că dacă nu, mă umfla. Am venit acasă, îi spun soției: „Măi, Jenico, uite, ai să iei fata şî ai să te duci la tacʼ-tu să stai vreo trei-patru zâle, o săptămână, cât or sta ăștia p-aicea, că nu-i di glumă”. (Aveam p-o fetiță, asta care-i mai mare, avea vreun an șî vreo lună.) O întreb șî pi ea dacă ne trecem la colectiv sau nu, șî zâce: „Nu”. Am stat vreo săptămână așa, fără femeie, acasă. După o săptămână, dau răspuns femeii să vie acasă.
Ei au venit aicea câte 20-30 în echipă. Noi, toți de-acia dân sat, când am văzut aşa, am ieşât înaintea lor. Eram tineri, aveam 27-28 di ani.
Daniel Popa: Ce aţi făcut când aţi ieşit înaintea lor?
Ilie Chiţu: Cârâială. Nici ei n-aveau curaj să clintească, nici noi n-aveam curaj să clintim. Noi, acuma, eram aproape di curba aia, la magazin, acolo. Ne-am tras așa, cu toții, să vedem ce-o să facă ei – ei nu știau, da’ eu știam că femeia trebuie să-mi vie în sat. Numaʼ apare femeia, chiar la curbă, la magazin, acolo. Să repede unu’, îi ia copilu’ dân brațe, îl zvârle jos şî trântește femeia jos să-i puie deștiuʼ pi cerere. Eu aveam securea în mână, da’ o secure mică, expreʼ di bătaie, șî un cuțit di tăiat porcii, la brâu (tot timpu’ umblam cu ele la mine). Când am văzut că mi-a trântit femeia jos, după ei! Cu securea în dreapta, ca Ștefan cel Mare, șî cuțitu’ în stânga. N-am prins niciunu’. Au plecat toți. În fine, ne-am potolit șî noi.
Au umblat prin sat şî, pân’ la urmă, au colectivizat toată comuna. Era o mocneală în sat, așa!
D.P.: Au colectivizat-o sau voiau s-o colectivizeze?
I.C.: Au colectivizat-o, domʼle. Puțini care-au scăpat. Umblau dân casă în casă. Câte 30-40 di inşi. Intrau buzna, dădeau brânci la ușă, forțau ușa dacă plecai d-acasă, îți sfărâma ușa, îți sfărâma casa… ca pi timpu’ năvălirilor barbare.
Și mocneala asta a stat așa până la 12 ianuarie 1958. La 12 ianuarie se preconizează că vor să comaseze terenu’ nostru, să facă colectivu’, ştii? Noi am prins firu’, ne-am organizat cu toții ş-am ieșât la Putna. Am așteptat, am așteptat la Putna… Făceam scandal dacă veneau acolo! Când ne-a văzut, primaru’ d-aici dân comună – Cotigă îl chema –, zâce: „Măi, oameni buni, plecați acasă că nu vine nici un inginer aicea.” „Ei, dacă nu vine, mergi cu noi la Sfatu’ Popular șî ne dai cererile”, pi care le făcuse ei, forțat, neforțat… La tribunal a reieșit că au fost oameni care aveau șî trei-patru cereri.
Ne-am dus la Sfatu’ Popular. Cum veneam di la Putna, era o prăvălie individuală, particulară, a lu’ Ciubuc. Erau f’o doi inși care au dat să fugă acolo…
Dorin Dobrincu: Cine erau cei doi inși?
I.C.: Un inginer, unu’ Ionescu, șî al doilea… nu mai rețin numele. Ei cătau să s-ascundă acolo. Am pătruns în prăvălie la ăia, i-am dat afară șî i-am băgat în mulțime. „Hai la Sfatu’ Popular!” Când ne-am dus la Sfat, acolo era o gașcă. Veniseră di la București, domʼle, şî di la regiune, di la Galați – că erau regiuni atunci. „Măi, oameni buni – strigau ei –, uite ce: puneți-vă președinte pi vecinu’ dumneavoastră, pi care vreți. Nu îl punem pi care-l vrem noi.” Da’ noi di colo: „Ia uite, mă, în gheara noastră șî tot mai spune di colectiv!” Șî dă-le bătaie! Unii închiseseră ușa pi dinăuntru şî vroiau să anunțe la telefon, să ceară ajutor. Da’ noi am forțat ușa, am fărâmat geamurile, s-a fărâmat telefonu’… Șî i-am prins pi toți. Cum îi prindeam, îi dădeam în lume, şî lumea îi bătea. Era lumeee! Erau copii, erau muieri… (…)
Acuma „Unde-s cererile? Unde-s cererile?” Placardele care erau p-acolo cu „Viaţa nouă” au fost trase jos, tăiete cu securea. S-au fărâmat toate dulapurile, toată arhiva dân Sfatu’ Popular a fost scoasă în drum șî dată foc.
(Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, interviu nr. 725 I-II, realizat în anul 1997)
Fragment din volumul Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016
