» » » » In memoriam REGELE MIHAI (25 octombrie 1921-5 decembrie 2017)

In memoriam REGELE MIHAI (25 octombrie 1921-5 decembrie 2017)

posted in: Evenimente | 0
Majestățile lor Regele Mihai I și Regina Ana asistând la conferința 1947 – cincizeci de ani de la lovitura de stat din 30 decembrie 1947, organizată de Academia Civică în 29 decembrie 1997. Alocuţiunea introductivă a fost rostită chiar de Regele Mihai, singurul martor în viaţă dintre şefii de stat ai acelei perioade de început al războiului rece. (Arhiva Memorialului Sighet)

 

Regele Mihai

a fost una dintre cele mai luminoase și mai dramatice figuri ale istoriei noastre.

Și ca om și ca rege, a avut destinul și ținuta unui personaj tragic căruia, din cea mai fragedă copilărie și până la cea mai adâncă senectute, istoria i-a așezat, plină de cruzime, pe umeri sarcini pe care nimeni nu ar fi putut să le ducă și umilințe menite să-l strivească. Felul în care a rezistat, în suferință și în demnitate, l-a transformat pentru poporul lui într-un simbol al Binelui care, chiar dacă prin absurd, nu poate fi înfrânt.

A fost un om frumos, un om bun, un om profund onest și a reușit să transfere regalității, existând dincolo de verdictele istoriei, aceste rare calități umane.

A fost cel mai iubit dintre regii României.

Fără el vom fi și mai singuri.

 

Ana Blandiana