» » » » Marina Chirca

Marina Chirca

posted in: Din "marea de amar" | 0
(18 iulie 1915-14 septembrie 2013)
Ţărancă din Nucşoara, susţinătoare a partizanilor din grupul de rezistenţă condus de Toma Arnăuţoiu.
În 1958, pentru a evita arestarea de către Securitate, împreună cu sora sa, Ana Simion, fuge din satul natal şi stă ascunsă până în iunie 1963, când este arestată.
Este condamnată la 15 ani muncă silnică pentru „crimă de surpare a ordinii constituţionale”. Va fi graţiată la 27 iulie 1964.
Soţul său, Aurel Chirca, a fost arestat în 1949 pentru “ajutor dat grupului Arsenescu”, fiind eliberat abia în mai 1964. De asemenea, fiii săi, Ion şi Gheorghe, au fost şi ei arestaţi, primind condamnări de 6, respectiv 8 ani închisoare, fiind graţiaţi în 1963.
 În ’58, când i-a arestat pe ei (membrii grupului Arnăuţoiu, n.ed.), eram fugite… din februarie. Am fugit din cauză că ştiam… că gata ne prinde…  Era unu’ Linie aici şi ăsta ne urmărea pas cu pas şi am văzut că nu mai avem încotro… (…) Şi noi am fugit cu vreo trei luni înainte să-i prindă, când am auzit acolo în pod: „Au prins şi pe-ai lui Arnăuţoiu!” (…) 
Şi am fost la patru-cinci case, dar n-a vrut să ne primească nimeni… Şi ne-am dus şi am stat acolo în jgheab la porci două nopţi şi două zile. Şi apoi ce să ne mai facem? Că erau pe drum maşini când am fugit noi, ca rândunicile, nu mai era chip ca să te mai duci undeva. Cum e rândunicile, aşa era maşinile. Şi ne-am tras noaptea la oamenii ăştia. Şi ne-a ţinut cât ne-a ţinut. Dup-aia ne-a zis la un moment dat că vin ăştia şi ne caută. Şi am fugit pe la Nucşoara, am venit aici aşa şi am stat într-un pod de coteţ la nişte oameni aici. Am stat o săptămână. Era o femeie văduvă. (…) Ne mai dădea mâncare. (…) Dormeam acolo. Şi dup-aia ne-am dus iară la oamenii ăştia. Că după ce i-a prins pe ei, după trei luni de zile, căuta şi-n cocina porcilor.
Vă căutau pe dumneavoastră?
Da, da. În cocina porcilor căuta. Şi pe munte… A lăsat vorbă să ne prindă pe noi. Cine le-o prinde… vă dau banii ăştia… Cine ne-o prinde, banii ăştia… Dup-aia ne-am dus tot la oamenii ăştia. Şi acolo am stat cinci ani de zile.
Şi cum a fost?
Am dormit pe-o uşă de grajd. (…) Şi ne-am îmbrăcat într-o cojoacă de la nişte bătrâni. Aşa puneam pe noi. Ne-am umplut de păduchi. (…) Şi m-am dus şi am luat nişte şoşoni din Corbi, de la magazin, că femeia nu ne-a dat şi încălţăminte. M-am dus desculţă. Mi-am pus o broboadă în cap. Şi acolo şoşonii… când m-am dus… nu mă încălţasem cu ei. Zice: „De unde ai luat şoşonii ăştia?” „De la magazin”. „Păi”, zice, „nu te-a prins?” Eram cu miliţianul la spatele meu. 
Interviul nr. 702 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, realizat de Răzvan Ciolcă la Nucşoara în 1997
citeşte şi
***
Grupul de rezistenţă “Haiducii Muscelului”
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marina  Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor. 
Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.