» » » » Mediafax – Memorialul de la Sighet aniversează, marţi, 15 ani de la înfiinţare

Mediafax – Memorialul de la Sighet aniversează, marţi, 15 ani de la înfiinţare

posted in: Revista presei | 0

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet va aniversa, marţi, 15 ani de la înfiinţare, printr-o ceremonie organizată la Uniunea Scriitorilor din românia (USR), prilej cu care se va lansa un DVD şi va fi vernisata o expoziţie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.  Memorialului Sighet este primul memorial al victimelor comunismului din lume.

Evenimentul, organizat în Sala Oglinzilor a USR, va prilejui lansarea proiectului “Muzeul de luat acasă”, un DVD cu o vizită virtuala a Memorialului Sighet. În acelaşi timp, în holul instituţiei va fi vernisata o expoziţie dedicată scriitorilor şi artiştilor care au suferit represiunea comunista.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost iniţiat în 1992, de Ana Blandiana, preşedintele Alianţei Civice, şi are activitate publică din 1997. în ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. în 1998, Consiliul Europei a aşezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz (Polonia) şi Memorialul Păcii de la Caen (Franţa).

Format dintr-un muzeu – situat în fosta închisoare politica de la Sighet – şi un Centru internaţional de studii asupra comunismului, cu sediul în Bucureşti, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român.

un articol de Mădălina Cerban 

 

ştire apărută pe Mediafax, 25 ianuarie 2008, www.mediafax.ro