» » » » In memoriam NICOLAE ȘERBAN TANAȘOCA

In memoriam NICOLAE ȘERBAN TANAȘOCA

posted in: Evenimente | 0

Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului își exprimă profundul regret la vestea dispariției istoricului NICOLAE ȘERBAN TANAȘOCA. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

In memoriam, prezentăm un scurt fragment dintr-un interviu cu profesorul Nicolae Șerban Tanașoca realizat de Georgeta Pop pentru Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet

 

NICOLAE ȘERBAN TANAȘOCA: În 64 am terminat facultatea, au vrut să mă țină la Catedră și nu s-a putut. Nu s-a putut tot din motive de origină socială (râde) și atuncea am înțeles, știu că profesorul Fischer m-a recomandat profesorului Berza, la proaspătul înființat Institut de Studii Sud-Est Europene, fusese înființat în ’63 la București. Am fost acceptat ca cercetător stagiar.

A fost și acolo un mic episod rămas necunoscut altora, adică încercări din partea Serviciului de Cadre de a împiedica angajarea mea, rezistențe, în sfârșit în cele din urmă am fost admis. Cred că a jucat un rol și profesorul Ilie Carafoli, care era prieten cu ai mei, care avea o poziție importantă în Academie, era șeful Secției de Științe Tehnice, discipline tehnice. El era specialist în dinamica fluidelor și directorul institutului respectiv al Academiei și știu că prin el…îmi aduc aminte că el s-a interest de mine, s-a informat, a dat mărturii, probabil, în fine, și am reușit să fiu angajat.

Și în institut m-am pregătit pentru o carieră de bizantinist, m-am apucat să învăț limba neogreacă de asemenea cu un profesor și am avut cariera obișnuită a oricărui cercetător din vremea aceea despre care vom mai vorbi probabil. Acum revenind la datele biografice, mi-am dat doctoratul în 1979, cu o teză despre influența latină în vocabularul grecesc bizantin, la Facultatea de Clasică. Șeful real, conducătorul real al lucrării a fost profesorul Haralambie Mihăiescu, care era și șeful de secție în institutul nostru, academicianul Haralambie Mihăescu, membru corespondent al Academiei, un romanist cunoscut și clasicist. Au mai fost în comisie profesorul Graur, profesorul Barbu – era de drept șeful lucrării mele, îndrumătorul lucrării mele, pentru că Haralambie Mihăescu n-avea dreptul să conducă două lucrări de doctorat și atuncea conducerea formală a avut-o profesorul Niculae Barbu. Mai era în comisie profesorul Iancu Fischer, profesorul Graur, care au susținut să mi se dea titlul de doctor, pe baza lucrării au judecat, și am primit doctoratul atunci. Și la doctorat, acum fac și aicea o (?), și la doctorat a fost un episod de genul celor pe care le-am povestit, pentru că Universitatea București a refuzat să-mi dea, a dat aviz negativ la susținere, reintrodusese Ceaușescu sistemul ăsta al vizelor speciale, pentru ca cineva chiar dacă era doctorand și trecuse examenele și referatele le susținuse, trecuse deci prin vămile astea care erau necesare și care sunt și acum în vigoare, trebuia un aviz chiar al Comitetului de partid al Universității. Și Comitetul de partid al Universității a refuzat, a dat aviz negativ, că n-am dreptul să-mi susțin lucrarea.

Georgeta Pop.: Era legat de faptul că nu erați membru de partid?

N.Ș.T.: Nu eram membru de partid, n-am fost niciodată. Sigur că era legat, bineînțeles.

G.P.: Era o condiție ca să poți obține titlul?

N.Ș.T.: Nu, nu, nu era o condiție, dovadă că l-am obținut. Nu era vorba de o condiție ca să fii doctor să fii membru de partid. Era la începutul…eu am picat în lotul ăsta când Ceaușescu introdusese aceste filtre foarte puternice, adică exigența ca pentru fiecare om în parte să dea aviz Comitetul de partid al Universității. Și atuncea se instala arbitrariul, dacă nu plăceai, dosarul tău nu era bun – nu-i vorba numai de calitatea de membru de partid sau nu – e vorba de ansamblul manifestărilor tale să spunem. Adică nu eram eu eroul luptei anticomuniste care se manifesta, sau făcea cum se spune pe opozantul sau pe dizidentul. Încercam să fiu un om cinstit, să nu spun decât ce cred cu adevărat și să-mi văd de treaba mea de cercetător științific, dar sigur că nu plăcea lucrul ăsta. Ba mai aveam și unele ieșiri și unele manifestări care erau de-a dreptul neconvenabile. Nu destul de grave ca să mă bage în pușcărie, dar suficient de grave ca să  facă din mine un personaj nerecomandabil. Și atunci pur și simplu s-a dat aviz negativ, nu numai în cazul meu, al multora. Alții n-au putut să-și susțină deloc  teza de doctorat. La mine până la urmă mi-au dat dreptul ăsta după un an. După un an și iarăși cu memorii la Mihnea Gheorghiu, care era președintele Academiei de Științe Sociale și Politice, care în vremea aia se crease și controla institutele, administra institutele umaniste. Sunt vremuri de care și dumneavoastră vă amintiți pentru că lucrați la Editura Academiei, unde ne-am cunoscut.

Ei, și s-a dat. Sigur că toate lucrurile astea, doamna Pop, au lăsat urme profunde și mi-au configurat într-un fel, mi-au modelat într-un fel personalitatea ca să zic așa (râde), adică individualitatea mea psihică și caracterologică. Asta e.

 

Fragment dintr-un interviu cu profesorul Nicolae Șerban Tanașoca realizat de Georgeta Popa în 2002, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1417