» » » » Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge și dl Iuliu Maniu

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge și dl Iuliu Maniu

posted in: Dosar documentar 1945 | 0

fise_maniu_fotoNotă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge și dl Iuliu Maniu

Partidul Național-Țărănesc

 

București, 23 noiembrie 1945

 

Prezenți: dl Iuliu Maniu

dl Rică Georgescu – translator,

dl Ethridge,

dl Burton Y. Berry,

dl. C.E. Black

 

După un cordial schimb de complimente, dl Ethridge a schițat pe scurt dlui Maniu cauza și scopul misiunii pentru care a fost trimis. El a amintit că a urmărit cariera dlui Maniu timp de mai mulți ani și că a fost foarte interesat să-l întâlnească. El a adăugat că dl Maniu trebuie să considere această convorbire confidențială, scopul ei fiind mai degrabă de a informa guvernul Statelor Unite cu privire la părerile dlui Maniu și deci putea să vorbească cu deplină sinceritate deoarece tocmai vizitase Bulgaria. Dl Ethridge a fost frapat că situația din România pare să fie mult mai puțin tensionată decât cea din Bulgaria, dar nu crede că ar avea un tablou complet al situației până nu va auzi și relatarea dlui Maniu.

Dl Maniu a început prin a spune că actualul guvern al României nu este nici democrat, nici reprezentativ și că este, în toate sensurile, în contradicție cu principiile democrației. Greșelile pe care le-a făcut la început sunt deja mai presus de reparații și actualul guvern este incapabil de a ține alegeri libere. El a recomandat că guvernul să fie schimbat imediat, pentru că nu este nimic mai mult decât un guvern de marionete sovietice, al cărui singur scop este de a subordona România intereselor Uniunii Sovietice.

Ca fundamentare a acestui punct de vedere, dl Maniu a dorit să-mi amintească că a fost crescut în România în spiritul a două principii de bază. Primul este dragostea pentru libertate și democrație; al doilea dragostea pentru țară și popor. Timp de mai mulți ani el a luptat pentru aceste principii și în lupta sa a putut conta pe sprijinul tuturor românilor. El a fost întotdeauna recunoscător Statelor Unite pentru tot ceea ce l-au învățat, ca și pentru ajutorul pe care l-a primit în construirea României Mari. Este deosebit de recunoscător Statelor Unite pentru că în 1900, într-o perioadă de mare sărăcie economică, mulți transilvăneni au emigrat în Statele unite. Acolo, ei au muncit din greu, au făcut ceva bani și s-au întors. Pe atunci ei au avut o mare influență asupra vieții din Transilvania. O persoană care călătorește în Transilvania va auzi mulți oameni vorbind englezește. Și de la acești transilvăneni, americanizați, dl Maniu a primit foarte mult sprijin.

Datorită acestor păreri, a considerat necesar să se ridice împotriva lui Tătărescu și Carol în anii de după 1938 și să mențină lupta în decursul dictaturii lui Antonescu, pentru principiile democratice în care crede. Ca modalitate de a menține un spirit național și de a crea o organizație solidă de rezistență, a fost necesar să păstreze legătura cu lumea din afară și una din problemele care a neliniștit pe mulți dintre adepții săi a fost faptul că, dacă sprijină forțele germane, aceasta ar însemna relații strânse cu Uniunea Sovietică. Multe persoane au crezut că, într-o astfel de alianță, guvernul sovietic s-ar prevala de poziția României și ar invada-o. Pentru a pregăti calea pentru un sprijin sincer al cauzei democratice din partea României, el a abordat pe reprezentanții britanici și americani la București pentru a afla ce garanții teritoriale pot oferi României în cazul în care ar fi atrasă în război de partea aliaților. Răspunsul primit a fost că nu ar fi nici o dificultate în a garanta suveranitatea României asupra Transilvaniei. În ceea ce privește Basarabia și Bucovina, britanicii au spus că nu-și pot lua angajamente cât timp guvernul Statelor Unite a exprimat opinia că aceasta depinde de comportarea României pe durata războiului. În timp ce aceste răspunsuri nu erau complet satisfăcătoare, dl Maniu și-a dat seama din tonul lor că era interesul României de a intra în război împotriva germanilor și că, având democrațiile occidentale ca Aliați, ea ar putea obține cele mai bune reglementări teritoriale la care speră.

Separat de problemele teritoriale, dl Maniu a declarat că sunt alți doi factori care au jucat un rol important în lupta mișcării de rezistență. Unul este că Statele Unite și Marea Britanie au sprijinit întotdeauna principiile democrației și dl Maniu știa că le va sprijini și în viitor, iar al doilea este convingerea sa fermă în victoria alianței anglo-americane în ciuda pierderilor inițiale.

Cu scopul ca România să fie sigură că va păstra Basarabia și Bucovina dacă ar intra în război, dl Maniu s-a folosit de toată influența sa pentru a-l abate pe Antonescu de  la a declara război Uniunii Sovietice, mai ales după ce Uniunea Sovietică s-a alăturat Aliaților în lupta împotriva Germaniei naziste. Conștient de ideile periculoase ale lui Maniu, Hitler i-a cerut în repetate rânduri lui Antonescu să-l aresteze și să-l împuște, dar, ca orice bun român, Antonescu a refuzat să facă acest lucru. Dl Maniu a declarat că un mare aliat în lupta sa a fost Regele Mihai, care de la început s-a identificat cu alianța democratică din țară și nu s-a lăsat atras de partea germanilor. În primăvara lui 1944, ca rezultat, doi emisari ai dlui Maniu la Cairo – Prințul Știrbey și dl Vișoianu – au ajuns la o înțelegere cu Aliații și erau pregătiți să rupă legătura cu Axa, la timpul și modul cel mai util cauzei Aliaților, deși adepții săi doreau să se evite orice chestiune care ar provoca o ocupație sovietică. Totuși, pentru a îndeplini lovitura de stat, dl Maniu a solicitat în aprilie, ca trupe aliate aeropurtate să fie trimise în țară și, când a fost informat că lucrul acesta nu este posibil, și-a dat seama că lucrurile vor trebui amânate. În legătură cu cele de mai sus, s-au făcut simțite primele semne ale nesincerității sovietice. La Cairo, reprezentanții sovietici au fost de acord să le respecte și au profitat de faptul că România ea în întregime la dispoziția guvernului sovietic. Acest lucru este adevărat și se poate extinde și la negocierile preliminare, la care rușii l-au acceptat pe dl Maniu ca pe adevăratul lider al forțelor democratice din România, dar dl Malinovski a refuzat să-l întâlnească în repetate rânduri. Dl Maniu a adăugat că, alături de Rege, un aliat important în lupta sa împotriva lui Hitler a fost Partidul Național Liberal. El a fost frecvent acuzat în străinătate că nu a dat suficientă atenție social-democraților și comuniștilor în perioada în care se organiza mișcarea de rezistență, dar adevărul este că aceste două grupuri de abia existau și că forța lor numerică era atât de neînsemnată încât orice cooperare cu ei, bazată pe o substanțială reprezentare în guvern, ar fi fost o fraudă dacă se ținea cont de lipsa totală de sprijin popular. Mai mult, dl Maniu s-a temut că aceste două grupuri ar putea accepta, la început, poziții limitate în guvern și că, odată răsturnat guvernul pro-german, vor încerca să-și extindă sfera de activitate.

După ruptura cu Germania, dl Maniu a sperat să vadă stabilizându-se un regim complet legal și constituțional, sub președinția dlui Sănătescu, reprezentând cele 4 partide, care au opus rezistență germanilor. Dl Maniu a fost de acord să colaboreze cu cele două partide de stânga, după ce a ascultat sfatul Aliaților și după ce a făcut o vizită regelui Mihai. Temerile sale inițiale s-au adeverit; cu ajutorul unor ministere-cheie, comuniștii s-au organizat și au reușit să-și răspândească influența în țară. În timp ce pretindeau că sunt o minoritate în coaliția F.N.D., celelalte partide erau de fapt o altă față a Partidului Comunist. Frontul Plugarilor trebuia să-i câștige pe țărani, pe micii meseriași și intelectuali, în timp ce comuniștii se concentrau asupra muncitorilor din industrie.

Numai social-democrații puteau fi considerați oameni liberi de dominația comunistă.

O tehnică pe care comuniștii au folosit-o pentru a slăbi guvernul din care făceau parte, a fost aceea de a-l critica că nu face reforme importante. Persoane familiare cu funcționarea guvernului și-au dat seama că, în același timp, presa comunistă critica guvernul pentru lipsă de forță și că miniștrii comuniști din guvern făceau tot posibilul să saboteze promovarea reformelor. Reușind să submineze autoritatea guvernului Sănătescu, comuniștii i-au forțat demisia și, cu sprijin rusesc, l-au adus pe gen. Rădescu. Biografia gen. Rădescu este foarte interesantă. El s-a retras din armată ca șef de stat major, cu paisprezece ani în urmă, și gen. Sănătescu a fost foarte surprins când generalul sovietic Vinogradov l-a propus ca șef de stat major, în ciuda faptului că Sănătescu avansase nume de ofițeri mai potriviți pentru această funcție. Atât Vinogradov, cât și Vîșinski au insistat ca Rădescu să fie numit, încât Sănătescu s-a simțit obligat să o facă. Mai târziu, Rădescu a fost numit, ministru de Interne și în final prim-ministru – în ambele ocazii cu puternic sprijin sovietic – dar, după câteva luni, a fost acuzat tot de comuniști că este reacționar. După căderea lui Rădescu, în februarie 1945, a fost necesar să se formeze un nou cabinet. De data aceasta dl Maniu și-a dat seama că ar fi imposibil să facă parte din guvern din cauza lui Groza, care fusese ales de ruși ca prim-ministru și care pusese două condiții imposibil de acceptat. Prima: ca programul guvernului să nu fie discutat decât după formarea sa, a doua: Tătărescu să fie ministru al Afacerilor Externe. Punctul de vedere al dlui Maniu este că acest om, „care a personificat imoralitatea politică în România”, este criminalul de război numărul unu al țării. În primul guvern Sănătescu 6 miniștri au votat pentru arestarea lui Tătărescu, ca criminal de război, și numa8i din considerente personale Sănătescu și Brătianu nu au vrut să-l aresteze, așa încât a scăpat de a mai fi judecat ca criminal de război. Dl Maniu speră că într-o zi Tătărescu va primi ceea ce merită.

Dl Maniu și-a exprimat convingerea fermă că dl Groza nu este mai mult decât o marionetă a sovieticilor și că Tătărescu, pentru a-și salva capul, a făcut un târg cu Vîșinski – că va aduce România înapoi în orbita sovieticilor. Guvernul Groza era conștient că nu avea sprijinul opiniei publice românești și, pentru aceasta a făcut tot posibilul  să suprime libertatea presei și dreptul de întrunire. Dl Maniu nu mai avea acum nici un ziar, chiar și un renumit ziar transilvănean, vechi de 105 ani și care supraviețuise represiunii maghiare și la două războaie mondiale, a fost suprimat. Numele dlui Maniu nu mai poate fi publicat în presă decât pentru a fi umilit și denigrat. În timpul războiului dl Maniu a ținut un discurs vehement la procesul conducătorilor politici cu legături în mișcarea subversivă, dar, pentru că discursul său elogia ideile de libertate și democrație, guvernul Groza nu a permis publicarea lui. Recent, într-o declarație a Ministerului de Interne, din 10 noiembrie 1945, toate întrunirile Partidelor țărănesc și Liberal au fost interzise. Nu au mai rămas libertăți civile și oamenii sunt bătuți și torturați de poliție. Singura sursă de putere a lui Groza este sprijinul guvernului sovietic.

Dl Maniu a relevat, apoi, că susținerea guvernului Groza implică o gravă problemă internațională. Rușii au dorit să folosească Balcanii ca mijloc de a-și asigura dominația în Europa Centrală și și-au dat seama că nu pot pune piciorul în Balcani fără a avea România. Mai departe, și-au dat seama că singurul mod de a deține România era printr-un Quisling , de aceea era Groza atât de necesar. Cu Groza la putere acest lucru putea fi doar parțial îndeplinit. Mai era necesar să-și impună ideile comuniste prin forță și numai după o lungă și viguroasă campanie s-ar putea ține alegeri controlate, care să aibă un oarecare succes. Odată alegerile ținute, noul prim-ministru ar cere anexarea la Uniunea Sovietică. Așa cum a spus Ana Pauker, „România va fi fericită numai când va fi membră a Uniunii Sovietice”.

Dl Maniu și-a amintit că și el a fost cunoscut în Uniunea Sovietică. După primul război, a fost în fruntea mișcării de recunoaștere a Uniunii Sovietice și în 1929 guvernul său a încheiat primul pact cu rușii. Dl Titulescu, care a fost unul din marii prieteni și adepți ai dlui Maniu și un sprijinitor al Ligii Națiunilor a fost cunoscut în toată Europa ca prieten al Uniunii Sovietice. Mai târziu, dl Maniu a primit o scrisoare de la Stalin, adusă de Dr. Beneș (Cehoslovacia), în care conducătorul rus îi spune că dl Maniu este singurul lider democratic din România pe care îl putea recunoaște.

Mai târziu, dl Molotov a dorit să-l cunoască pe dl Maniu, dar acesta a răspuns că mai întâi trebuie să se sfătuiască cu Statele Unite și Marea Britanie. Relațiile sale cu Uniunea Sovietică au încetat în ianuarie trecut. Există o tradiție în politica românească ca toate partidele politice să-și prezinte programele prin discursuri, în ziua de Anul Nou. În ianuarie trecut, dl Maniu a spus că nu este comunist, dar că dorește să lupte pentru libertatea și independența României. De atunci a fost supus unui atac permanent din partea guvernului Groza și a Partidului Comunist. Mai mult, când dl Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicațiilor (comunist), a vizitat Moscova, a primit sarcina ca mai întâi să facă reforma agrară prin confiscarea marilor domenii și apoi să-l distrugă pe dl Maniu și partidul său.

Dl Maniu a subliniat că nu s-a opus niciodată reformei agrare, el este răspunzător de reforma făcută după primul război mondial, care a fost mult mai radicală decât actuala reformă, și că, de această dată, el s-a opus confiscării marilor domenii nu și exproprierii, pe care o consideră o metodă mai potrivită de a face o reformă. Că opinia publică cunoaște bine vederile democratice ale dlui Maniu și că îl sprijină, o dovedesc ultimele alegeri municipale, partidul său obținând victoria în multe locuri. După părerea sa, acum se accentuează o luptă între influența anglo-americană și cea sovietică în Europa de sud-est și crede că soarta României depinde de rezultatul acestei lupte.

Anglo-americanii ar trebui să-și dea seama că s-au bucurat de mare popularitate în țară. Opinia publică este cu ei și poporul este de parte lor. Guvernul Petru Groza „a fost impus” României și scopul să principal este de a schimba opinia publică prin preluarea armatei, administrației, poliției și jandarmeriei, iar toate acestea se fac cu ajutorul Rusiei. Românii au rezistat acestei tendințe atât cât au putut și doresc să vadă aplicate principiile anunțate la Teheran, Yalta și Potsdam. Înainte de a se face mari progrese, trebuie să se formeze un nou guvern și să se țină alegeri libere. Orice întârziere în acest program înseamnă a arunca România în brațele Rusiei. În cadrul unor alegeri libere, comuniștii, Frontul Plugarilor și ceilalți aliați ai lor nu ar putea obține mai mult de 8% din voturi. Regele Mihai este foarte iubit de popor dar continuare crizei nu ar face decât să-l umilească și să-i scadă prestigiul. Legat de aceasta, dl Maniu este foarte recunoscător Statelor Unite pentru atenția acordată României, dar crede că este necesar ceva mai mult decât cuvintele dacă ceva de substanță ar urma să aibă loc. Guvernul sovietic nu se teme de cuvinte și trebuie folosite alte metode. Singurele care i-ar influența cu adevărat pe ruși ar fi, mai întâi, amenințarea cu războiul și, apoi, amenințarea cu eșecul în negocierile diplomatice. Dl Ethridge a replicat că aceasta ar însemna o obligație uriașă.

Dl Ethridge s-a referit apoi la un articol recent din „România Liberă” (comunist) din 23 noiembrie, care îl atacă pe dl Maniu și, pentru că asemenea atacuri ar putea ajunge și în presa americană, ar dori să aibă răspunsul dlui Maniu. Dl Maniu a fost de acord să-și precizeze poziția față de aceste chestiuni și mi-a dat următoarele răspunsuri la învinuirile ce i s-au adus în articolul mai sus menționat: în primul rând, dl Maniu nu a sprijinit niciodată dictatura lui Antonescu cu scopul înlăturării regelui Carol. Dl Maniu a subliniat că a avut o înțelegere, prin care, în cazul unei lovituri de stat, dl Maniu să devină prim-ministru, iar Antonescu ministru de război și cu participarea lui Brătianu la guvernare. Când lovitura de stat a avut loc la 6 septembrie 1940, Antonescu l-a păcălit nu numai pe Rege dar și pe Maniu și Brătianu pentru că a crea un guvern în frunte cu el ca dictator; în al doilea rând, dl Maniu a fost singura persoană suficient de îndrăzneață în a face în mod public cunoscut lui Hitler și Mussolini că acordul teritorial de la Viena a fost primit în România cu revoltă și dezgust; în al treilea rând, cu privire la chestiunea evreiască, a fost destul de curajos să meargă la Antonescu de mai multe ori pentru a protesta împotriva discriminării evreilor; în al patrulea rând, nu l-a cunoscut și nu s-a întâlnit niciodată cu dl Fabricius, agentul economic german, în al cincilea rând, scrisorile trimise gen. Antonescu au fost scrisori de protest care adesea l-au înfuriat pe Antonescu; în al șaselea rând, nu a sabotat lovitura de stat de la 23 august 1944, ci dimpotrivă a fost unul dintre factorii de motivație.

A șaptea acuzație se referă la legăturile dlui Maniu cu Garda de Fier. El a amintit că, în decembrie 1937, când Partidele Țărănesc și Liberal erau în opoziție, au ajuns la o înțelegere privind alegerile ținute de dl Tătărescu. Cele 3 partide, temându-se de flagrante fraude electorale, practicate în mod obișnuit de dl Tătărescu, au convenit să colaboreze pe timpul alegerilor pentru a împiedica falsificare. Faptul că această colaborare a fost justificată, s-a dovedit prin pierderea alegerilor de către Tătărescu, chiar dacă au fost organizate de el, eveniment unic în istoria politică a României. În ceea ce privește faptul că dl Maniu a primit în partidul său foști legionari, nimic nu poate fi mai absurd. De fapt Partidul Comunist a fost acela care a primit foști legionari și, cu câteva săptămâni în urmă, într-un discurs ținut la Târgoviște, dna Ana Pauker a invitat în mod public Legionarii să se înscrie în partidul său. Ca răspuns la întrebarea dlui Ethridge dacă mulți membri ai partidului său sunt arestați sau bătuți, dl Maniu a răspuns că lucrurile acestea se petrec zilnic și printre adepții săi care au fost maltratați în timpul vizitei dlui Ethridge a menționat numele lui Stănculescu, Soroceanu și al Prințului Sturdza, pe care i-a recomandat dlui Ethridge să-i cunoască pentru a avea o imagine clară despre politica lui Groza.

 

din Ulrich Burger, Misiunea Ethridge în România, prefață de Dennis Deletant, postfață de Romulus Rusan, traducerea textelor din limba engleză Florica Mateiaș și Raluca Schiau,  Fundația Academia Civică, 2000