» » » » O carte pe zi: Iuliana Constantinescu Preduţ, Speranţe încătuşate

O carte pe zi: Iuliana Constantinescu Preduţ, Speranţe încătuşate

iuliana predut 1Publicăm, începând de azi, fragmente dintr-o carte aflată în manuscris, Speranţe încătuşate, scrisă de Iuliana Preduţ Constantinescu.

IULIANA PREDUŢ CONSTANTINESCU este una din eroinele luptei anticomuniste. Născută la 16 iunie 1929, în comuna Corbi, judeţul  Argeş, este fiica preotului Ion Constantinescu din Nucşoara-Argeş, unul dintre membrii grupului de rezistenţă Arnăuţoiu. Condamnat la moarte prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, preotul Ion Constantinescu a fost executat în noaptea de 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.
Profesoara Iuliana Preduţ a fost arestată la 21 iunie 1958 şi torturată în ancheta Securităţii din Piteşti, cu toate că era însărcinată în luna a şaptea, fiind acuzată de „infracţiunea de omitere de denunţ” a membrilor Grupării de partizani «Haiducii Muscelului».

A fost condamantă, prin sentinţa 174/12.09.1959, la 12 ani muncă silnică pentru „omisiune de denunţ”.


La 28 septembrie 1958 la Văcăreşti a născut o fetiţă pe care a botezat-o Libertatea-Justina. După trei luni fetiţa este dusă la orfelinat. Iuliana Preduţ a fost eliberată în 1964. În momentul eliberării fiica sa avea 6 ani.Iuliana Preduţ Constantinescu a murit la 1 octombrie 2002.

 

Textul integral al acestei tulburătoare mărturisiri a unui supravieţuitor al Gulagului românesc va putea fi citit începând de luni, 3 mai, şi pe site-ul nostru, la secţiunea Breviar pentru procesul comunismului.


Mulţumim domnului Grigore Constantinescu pentru a ne fi încredinţat acest text important în reconstituirea rezistenţei anticomuniste.

 
Eşti plină de curaj, fetiţo !

Eram la Jilava, în celula 45… Mizerie, frigul dinspre sfârşitul toamnei, foame, pereţi groşi şi umezi, paturi suprapuse, suferinţă fizică şi psihică, mirosul insuportabil al tinetei, gândul că aveam de executat ani grei de detenţie…
Aşteptam sentinţa cu un soi de nepăsare,  fiindcă îmi dădeam seama că toţi acei acuzatori fără nici un Dumnezeu sunt în stare de orice…
Fetele care fuseseră încarcerate de mai multă vreme acolo începuseră să perceapă toate „evenimentele” zilnice după agitaţia şi strigătele întretăiate ale paznicelor alergând pe culoar…
Încercam să îngân „Rugăciunea domnească”, dar nu o puteam sfârşi, din cauza întrebărilor stăruitoare ale celor cu care am venit în lot, de la Piteşti… Erau femei simple de la munte aproape resemnate, temându-se că îşi vor duce zilele dăruite de Dumnezeu de acum încolo doar în puşcărie, ori că se vor stinge neştiute de-ai lor, acolo… Nu-şi puteau imagina că, pentru o bucată de caş sau o mână de mălai – pentru ceea ce ele socoteau o bună „milă creştină”, să fie condamnate la ani grei de temniţă !…
Din gândurile mele pline de propriile temeri, întrucât aflasem că şi mama şi tata fuseseră arestaţi, iar, despre ceilalţi fraţi, nu ştiam nimic, m-a smuls cu brutalitate scârţâitul asurzitor al zăvoarelor date în lături de cea mai înfiorătoare dintre sergente, Valerica…
Sergenta ne-a ordonat să ne întoarcem cu faţa spre uşă, iar cele care îşi vor auzi numele să se apropie de „domnul grefier”…
A strigat-o întâi pe Leana Lemnaru, sora dezertorului Ion Chirca din Nucşoara, care se ascunsese, încă din timpul războiului, în Munţii Făgăraş…
I-au urmat: Tia Băşoiu din Stăneşti – arestată împreună cu soţul şi fiul ei, apoi, fina Maruţa Sorescu din Poenărei – arestată odată cu soţul ei, baciul Nicolae, şi cu fiul lor, Gheorghe – oameni de o curăţenie sufletească rar întâlnită !, apoi, coana Ginca Tomeci din Galeş, al cărei soţ a fost ridicat de către securişti împreună cu singurul lor fiu…
Soţii acestora vor fi condamnaţi la moarte şi executaţi…
La sfârşit, m-au strigat şi pe mine…
Ne-au pus, atunci, pe toate, să ne semnăm condamnarea la muncă silnică…
Bietele femei priveau disperate spre mine…
Aşteptau, cred, să vadă care va fi atitudinea mea în acele clipe hotărâtoare pentru destinul nostru… Poate aşteptau un cuvânt de îmbărbătare din parte-mi, în speranţa unei eliberări nu prea îndepărtate. Nici una n-a semnat, până când nu mi-am luat şi eu, de la grefier, foaia de condamnare…
Până atunci, mai credeam încă în eliberarea mea imediată, fiindcă eram însărcinată…
Am citit, cu emoţie şi teamă, sentinţa mea de condamnare pentru „vina” de a fi complotat împotriva „regimului de democraţie populară”, impus ţării noastre prin forţa „invincibilei armate sovietice eliberatoare”:

S e n t i n ţ a   n r.  174
–  Astăzi, 21 septembrie 1959 –
Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare, colegiul de fond compus conform legii, s-a întrunit în şedinţă publică, în scopul de a judeca pe:
CONSTANTINESCU-PREDUŢ IULIANA, născută la 16 iunie 1929, în comuna Corbi, raion Curtea de Argeş, regiunea Piteşti, fiica lui Ioan şi Iustina, cu ultimul domiciliu în comuna Cobadin, regiunea Constanţa, căsătorită, profesoară de limba română şi franceză, părinţii agricultori – chiaburi, avere personală nu posedă, judecată în trecut şi condamnată declară că nu a mai fost, în prezent arestată, învinuită pentru infracţiunea  p.p. de art. 284 comb. cu art. 207 al. 1 C. P.
ÎN     FAPT:
CONSTANTINESCU-PREDUŢ IULIANA, inculpata este fiica lui Constantinescu Ioan  (condamnat în dosarul nr. 1220/1959), care i-a vorbit despre membrii şi  activitatea  bandei   teroriste,  lucru pe care l-a aflat şi de la  Andreescu  Nicolae. Părinţii săi, Constantinescu Ioan şi Constantinescu Justina, precum şi Andreescu Nicolae, avînd strînse legături cu membrii bandei teroriste, au făcut legătura dintre aceştia şi inculpata Preduţ Iuliana.  Începînd din anul 1954 pînă în 1957, ea s-a întîlnit în mai multe rînduri cu membrii bandei teroriste şi uneori le-a dat şi alimente.
Cu unanimitate de voturi, făcînd aplicaţiunea art. 284 C.P. comb. cu art. 207 al. 1 C.P., art. 25 pct. 6 C.P, art. 157 C.P., art. 304 şi 463 C.J.M. condamnă pe:
CONSTANTINESCU-PREDUŢ IULIANA, la  12  ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică pentru infracţiunea p.p. de art. 284 C.P. comb. cu art. 207 al. 1 C.P.  Confiscă în întregime averea.  Compută detenţia de la 22 iunie 1958. Obligă condamnata la 1.000  lei cheltuieli de judecată. Dată şi citită în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 1959.

După citirea sentinţei cu atâtea articole, care, pentru moment, m-au şocat, deşi nu înţelegeam gravitatea acuzaţiilor ce mi se aduceau şi, cu totală indiferenţă, aproape ca un automat, am iscălit hârtia dată de grefier, îngăimând nedumerită, dar şi cu revoltă:
– Asta-i condamnare  ?!…
Profund indignată de atitudinea mea, temuta sergentă m-a apostrofat dispreţuitor şi autoritar:
– Ţine-ţi gura, bandito !… După cum te comporţi acum, meritai mult mai mult !…
…Ca să le încurajez pe celelalte, am adăugat:
– Facem cât putem, cât nu, rămânem datoare celor care ne-au condamnat !…
Grefierul m-a învăluit, atunci, cu o privire înţelegătoare, spunându-mi:
– Ai mult curaj, fetiţo !…
După ce unele au pus degetul, iar altele au iscălit fără să întrebe ce „capete de acuzare” li se aduc, uşa celulei s-a închis, în urma lor, cu zgomot… Le-am spus fiecăreia câţi ani trebuiau să execute „din  mila măriilor lor” de la Securitatea din Piteşti: Micutelu, Bădicuţ şi mulţi, mulţi alţii – sentinţe aprobate de către Tribunalul Suprem Bucureşti, al cărui preşedinte, Adrian Dimitriu, căsca, fiind cu totul absent în timpul procesului…
Sentinţele fuseseră date, de fapt, de către anchetatorii torţionari din oribila Securitate din Piteşti !…
Condamnările erau între 5 şi l5 ani muncă silnică şi degradare civică !… Nu m-au afectat, parcă, prea mult cei 12 ani de muncă silnică, aşa cum m-au întristat cei 5 ani de degradare civică !…
Din cartea Iuliana Preduţ Constantinescu, Speranţe încătuşate