» » » » O carte pe zi: Memoria închisorii Sighet

O carte pe zi: Memoria închisorii Sighet

posted in: Ein Buch pro Tag | 0

În aceste zile se împlinesc 60 de ani de la arestarea în noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarcerea în închisoarea Sighet a peste 100 de demnitari ai României interbelice (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi.

Publicăm în această săptămână fragmente din cartea Memoria închisorii Sighet (Fundaţia Academia Civică, 1999, ed. II 2003)

 

 

Claudiu Secaşiu, Contribuţii privind distrugerea elitei politice româneşti

Faimosul decret al regimului bolşevic Despre teroarea roşie pare să fi inspirat măsura arestării în masă a foştilor demnitari din perioada anterioară instalării comuniştilor la putere în România.
Datorat preşedintelui Ceka, Felix Djerjinski, după ce constata că „securitatea spatelui frontului prin măsura terorii este o necesitate absolută” (Apud, Dimitri Volkogonov, Lenin. O nouă biografie, Editura Orizonturi, Bucureşti, f. a., p. 266), decretul din 5 septembrie 1918 statua: „Este esenţial ca Republica Sovietică să fie apărată de duşmanul de clasă prin izolarea acestuia în lagăre de concentrare, iar toţi cei implicaţi în conspiraţiile şi rebeliunile alb-gardiştilor să fie împuşcaţi” (Idem).
Modelul sovietic a fost preluat mai întâi în Bulgaria, unde, în intervalul septembrie 1944 – aprilie 1945, s-a înregistrat un val de arestări în masă (cca. 20.000 persoane), însoţite de execuţii sumare sau de condamnări la moarte (2730 persoane). Încă din 12 septembrie 1944, noul Consiliu de Miniştri bulgar, dominat de comunişti, a adoptat dispoziţia de reţinere a aproape tuturor miniştrilor din cabinetele din perioada 1 ianuarie 1944 – 9 septembrie 1944; toţi reprezentanţii poporului de la a XXV-a Adunare populară ordinară, care „cu voturile lor au încurajat şi au întărit politica respectivelor cabinete”; toţi militarii care „prin atitudinea lor au dus ţara la catastrofă şi au pus în pericol armata” (Agop Garabetian, Începutul comunizării instituţiilor de stat (septembrie 1944 – aprilie 1945), în vol. 6 martie 1945. Începuturile comunizării României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995, p. 202).
Potrivit istoricului bulgar Agop Garabetian printre cei condamnaţi la moarte au fost şi cei trei regenţi, 26 miniştri, 8 consilieri ai regelui, 67 deputaţi, 47 generali şi colonei ş. a. La închisoare pe viaţă au fost condamnaţi 4 miniştri, 2 consilieri, 23 deputaţi etc. (Ibidem, p. 203-204).
În România, imediat după instaurarea guvernului P. Groza, controlat de comunişti, la 6 martie 1945, au fost arestaţi şi internaţi în lagărele de la Canal şi Slobozia elemente duşmănoase noului regim (legionari, naţional-ţărănişti, liberali, dar şi social-democraţi ostili colaborării cu partidul comunist).
Tribunalul Poporului, în anii 1945-1946, a judecat numeroase loturi de foşti miniştri, generali şi alţi militari, funcţionari publici, ziarişti etc. învinuiţi de crimă de război şi de dezastrul ţării, pronunţând în unele cazuri sentinţe de condamnare la moarte. De regulă, pedeapsa capitală a fost comutată în temniţă grea, cu excepţia mareşalului Ion Antonescu, a fostului vicepremier şi ministru de externe Mihai Antonescu, a fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu şi a fostului subsecretar de stat la Ministerul de Interne şi inspector general al Jandarmeriei, generalul Constantin Z. Vasiliu, executaţi la penitenciarul Jilava, la 1 iunie 1946.
Membri ai principalelor partide de opoziţie (P.N.Ţ. şi P.N.L., dar şi social-democraţi, adversari ai comuniştilor din perioada interbelică), alături de foşti ofiţeri, trecuţi forţat în rezervă sau în „cadrul disponibil”, au fost implicaţi în procesele organizaţiilor subversive „Tinerimea Română” şi „T”, din septembrie 1945, sau „Sumanele Negre” şi „Mişcarea Naţională de Rezistenţă” (M.N.R.), din noiembrie 1946.
Intenţiile liderilor comunişti, în legătură cu aceste procese, au fost exprimate deschis de Vasile Luca, în şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.C.R. din 26 iulie 1946: „Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea partidelor istorice” (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R., Cancelaria, dos. 42/1946, f. 2).
Tendinţa de discreditare a fruntaşilor partidelor de opoziţie, care au depus ca martori în aceste procese, în apărarea unor membrii acuzaţi de autorităţi, a fost subliniată, şi de alegerea momentului desfăşurării procesului M.N.R. (la apogeul campaniei electorale) şi al pronunţării sentinţei (în preziua alegerilor din 19 noiembrie 1946, ale căror rezultate aveau să fie falsificate în favoarea coaliţiei guvernamentale dominate de comunişti).
Pe fondul înăspririi măsurilor represive împotriva opoziţiei, prin valurile de arestări din martie şi mai 1947 (în cadrul Ordinelor M.A.I. nr. 18.000 şi 50.000) (Claudiu Secaşiu, Preliminarii ale asaltului asupra P.N.Ţ. Contribuţia organelor de informaţii (1945-1947), în vol. Anale Sighet 5, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, p. 530-543), care reduseseră până la sufocare activitatea partidelor de opoziţie, profitând de hotărârea unor fruntaşi ai P.N.Ţ. de a părăsi clandestin ţara, în scopul informării opiniei publice internaţionale asupra caracterului antidemocrat şi nereprezentativ al guvernului din România, dar şi al continuării activităţii politice, la 14 iulie 1947 regimul comunist a aplicat lovitura de graţie principalului partid de opoziţie – P.N.Ţ.
După arestarea unor lideri ai P.N.Ţ., în frunte cu Ion Mihalache, prin „capcana de la Tămădău” – atent regizată de serviciile de siguranţă comuniste (C. Secaşiu, Operaţiunea „Tămădău” (14 iulie 1947). Un document inedit, în vol. Anale Sighet 5, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, p. 558-569) – s-a trecut la arestarea în masă a fruntaşilor de la centru (inclusiv a lui Iuliu Maniu), cât şi a celor judeţeni.
Au urmat anchete severe, dublate de percheziţii pe scară largă, după care s-a trecut la organizarea unui proces „complot”, soldat cu condamnarea pe viaţă a lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Procesul din septembrie-noiembrie 1947 a marcat începutul unui şir dintr-o serie care a continuat atingând apogeul cu arestările sistematice din august 1949, în rândurile fruntaşilor naţional-ţărănişti rămaşi încă în libertate.
Celelalte partide de opoziţie, P.N.L. şi Partidul Social-Democrat Independent (P.S.D.I.), condus de Constantin Titel Petrescu, şi-au încetat, practic, activitatea, spre sfârşitul anului 1947. Cu  toate acestea, în primăvara anului 1948, numeroşi fruntaşi ai acestora au fost arestaţi. În timp ce mulţi liberali au fost reţinuţi fără proces, liderii P.S.D.I. au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, sub acuzaţia de „înaltă trădare”. A fost arestat, în aprilie 1948, şi fostul ministru comunist al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care girase organizarea proceselor îndreptate împotriva unor fruntaşi ai opoziţiei şi care, după un proces-spectacol regizat amănunţit de foştii săi tovarăşi de partid, a fost executat, în 1954.
În urma aplicării Decretului nr. 83 din 3 martie 1949, privind naţionalizarea pământurilor moşiereşti, au fost dislocaţi şi li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat în diferite localităţi din ţară foştilor moşieri şi familiilor acestora. Au fost afectaţi de acest decret şi o serie de foşti demnitari între care Ion Cămărăşescu, fost ministru de Interne, apoi al Agriculturii şi fostul premier Gheorghe Tătărescu.
Măsurile administrative, aplicate arbitrar încă din primăvara anului 1949, au fost „legalizate” abia în octombrie 1950, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, modificat prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care reglementa parţial problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane, autorizându-se în acest sens Ministerul Afacerilor Interne. Cf. Arh. S.R.I., fond D, dos. 7.778, vol. 36, f. 37) şi extinse, din anul 1951, şi altor categorii, precum „foştilor exploatatori (moşieri, industriaşi, chiaburi), membrilor organizaţiei legionare, celor care au fost condamnaţi pentru activitate contrarevoluţionară, familiilor acestora, precum şi celor ce  i-au sprijinit material sau moral, naţionaliştilor (sârbi, germani, maghiari, cetăţeni fugiţi, de regimul sovietic), rudelor trădătorilor de patrie şi spionilor care au fugit peste graniţă din anul 1945, elementelor care la eliberarea din închisori sau lagăre dovedesc că nu s-au reeducat şi prezintă pericol pentru securitatea statului, celor care prin fapte sau manifestări încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară” (Ibidem. Potrivit unei Note de studiu a Consiliului Securităţii Statului din 14 decembrie 1967, „privind măsurile administrative luate de către organele Ministerului Afacerilor Interne asupra unor categorii de persoane, în baza unor decrete şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri”, exemplarul H.C.M. trimis M.A.I. a fost ars de Direcţia Secretariat, iar de soarta deciziei M.A.I. nr. 200 de includere a unor noi categorii de cetăţeni, nu se cunoaşte nimic).
La 14 ianuarie 1950 „pentru reeducarea elementelor duşmănoase R. P. Române şi în vederea pregătirii şi încadrării lor în viaţa socială”, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R. P. R. a emis Decretul nr. 6/1950 pentru înfiinţarea unităţilor de muncă, în care urmau să fie trimişi:
Acei care prin faptele sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau îngreunează sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în R. P. Română, precum şi acei care în acelaşi mod defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie infracţiuni” (Loc. cit., f. 40 şi 63).
În baza Decretului nr. 6/1950, un colectiv de cadre din conducerea M.A.I., sub conducerea ministrului adjunct Marin Jianu, la 27 martie 1950, a decis că vor fi internaţi, în afara celor prevăzuţi în textul decretului, „apreciindu-se de la caz la caz: foştii demnitari ai guvernelor reacţionare, inclusiv cele două dictaturi (carlistă şi antonesciană), ca: miniştri, subsecretari de stat, secretari generali, foşti diplomaţi, foşti senatori, deputaţi, prefecţi, primarii oraşelor de reşedinţă, iar pentru Municipiul Bucureşti, primarii, ajutorii de primar general şi primarii de sectoare” (Arh. S.R.I., fond D, dos. 10.090, f. 1).
Cu acelaşi prilej, colectivul M.A.I. a discutat un proiect de instrucţiuni privind bunurile celor internaţi. Pentru foştii demnitari, care urmau să fie internaţi, iniţial, pe o perioadă de 24 luni, instrucţiunile stabileau:
Apartamentele celor internaţi cu o durată mai mare de 6 luni, vor fi puse la dispoziţia Spaţiului Locativ, care la eliberare urmează a le procura locuinţe. (…) Locuinţele acelor familişti internaţi, vor fi sesizate Spaţiului Locativ, care urmează a aprecia, de la caz la caz, dacă este cazul a fi evacuată familia, dându-i-se altă locuinţă sau poate rămâne pe loc” (Ibidem, f. 188).
Prin ordinul nr. 100 Cabinet din 3 aprilie 1950, semnat de ministrul adjunct al Afacerilor Interne şi director general al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului (D.G.S.P), general-locotenent Pintilie Gheorghe (Pantiuşa), se defineau: „categoriile de cetăţeni ce vor intra în obiectivele securităţii cu propuneri de a fi trimişi unităţilor de muncă:
1) Toţi cei care lansează sau răspândesc svonuri alarmiste, tendenţioase, duşmănoase; ascultă şi difuzează propaganda deşănţată a posturilor de radio imperialiste.
2) Toţi cei ce aduc injurii P.M.R., conducătorilor săi, Guvernului, Uniunii Sovietice şi conducătorilor săi şi ţărilor de democraţie populară.
3) Toţi acei cetăţeni români care întreţin legături de prietenie cu legaţiile imperialiste, care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice ale legaţiilor imperialiste, precum şi toţi cei care sunt în relaţii cu familiile funcţionarilor ambasadelor imperialiste
” (…) (Loc. cit., dos. 7.778, vol. 36, f. 64).
În baza acestui ordin, direcţiile regionale ale Securităţii au înaintat D.G.S.P. propuneri (tabele nominale) pentru arestarea şi trimiterea în unităţi de muncă a elementelor duşmănoase a căror activitate nu se încadra în textele de lege.
Începând din luna aprilie 1950, notele informative obţinute de la informatorii racolaţi de Securitate din anturajul foştilor demnitari au început să fie trimise în copie şi biroului C.M. (colonii de muncă) nou creat, unde, pe baza notelor şi a dosarelor individuale, începute de fostele organe de informaţii (Siguranţa şi S.S.I.-ul), s-au redactat fişe biografice.
S-a realizat apoi un „Tabel de foştii miniştri începând din anul 1918 până la 6 Martie 1945 propuşi pentru arestare”, cuprinzându-i pe foştii demnitari, miniştri şi subsecretari de stat, în care, pe lângă elementele de identificare (nume, vârstă, funcţia deţinută), erau consemnate atitudini apreciate ca duşmănoase, de natură a permite încadrarea într-una din categoriile prevăzute în ordinul nr. 100/1950 Cabinet. Prima pagină a tabelului conţine o rezoluţie nesemnată: „Toate elementele politice care au avut un rol în viaţa politică a ţării. Să se găsească motive de implicare în proces” (Loc. cit., dos. 4.136, f. 2).
Încă din toamna anului 1948, în rândul foştilor demnitari, rămaşi nearestaţi, era răspândită temerea că, în eventualitatea declanşării războiului dintre statele occidentale şi Uniunea Sovietică, ar fi în pericol de a fi deportaţi în U.R.S.S.:
Manolescu-Strunga, fost ministru, domiciliat în Bucureşti str. Dionisie nr. 32, a spus unor prieteni că ’nu are nici o bucurie că vine războiul, deşi s-ar crede că ar simţi ca o eliberare acest război’ Însă el le spune că „dacă vine războiul, pentru el cât şi pentru toţi acei din fostele partide politice, soarta le este pecetluită, căci cu toţii vor fi transportaţi în U.R.S.S. nu numai Maniu, Mihalache şi cei închişi, ci şi ei aşa zişii ,liberi’, aşa că nu simte nici o bucurie că se anunţă războiul, deoarece aceasta înseamnă sfârşitul lor” (Loc. cit., fond P, dos. 38.888, vol. 2, f. 114 (notă informativă din 10 octombrie 1948; Sursă serioasă Bucur 4)).
Zvonurile privind arestările alterau şi mai mult starea de spirit a foştilor oameni politici, menţinându-i într-o continuă încordare: „Acum câteva zile a circulat în cercurile liberale brătieniste svonul că ar fi fost arestat Bebe Brătianu (fost ministru al Producţiei de Război, secretar general al P.N.L. – n.n.).
Acesta a afirmat unui cunoscut al său că acest svon, care nu-i place, ar putea fi pus în circulaţie intenţionat pentru a obişnui opinia publică cu această idee. Bebe Brătianu îşi arăta şi îngrijorarea sa faţă de posibilitatea unei arestări, mai cu seamă (că) acum câteva zile a fost arestat şi (George) Fotino (fost ministru al Cooperaţiei, secretar general adjunct al P.N.L. – n.n.),  pe o chestiune politică. Este pregătit pentru o eventuală arestare, pe care o vede posibilă, afirmând că în ultimul timp Ministerul de Interne dă o mare atenţie liberalilor”
(Ministerul Justiţiei, Arhiva Direcţiei Instanţelor Militare (Cernica) (în continuare: M.J.-A.D.I.M.), fond penal nr. 10.172, vol. 2, f. 105 (notă informativă din 10 noiembrie 1948: Sursă serioasă Vlaicu)).
Majoritatea foştilor oameni politici fuseseră deja expropriaţi de cea mai mare parte a averii, prin măsurile succesive de naţionalizare a proprietăţilor industriale şi bancare (iunie 1948), confiscarea moşiilor (martie 1949) şi, în final, naţionalizare a imobilelor (aprilie 1950), toate combinate cu hărţuirea de către diferite autorităţi ale statului.
După ce, în luna octombrie 1948, agenţii fiscali îi sigilaseră fruntaşului liberal Gheorghe I. Brătianu obiecte personale, în contul sumei de 80.000 lei reprezentând impozitul anual, în luna decembrie 1948 aceeaşi funcţionari îi pretindeau impozitul profesional, la 16 luni de la impunerea arestului la domiciliu şi epurarea de la Catedra de Istorie universală a Universităţii din Bucureşti, fiind în imposibilitatea de a mai realiza venituri. În acele condiţii, soţia istoricului exclama în faţa subofiţerilor de Securitate din casă că „i s-a luat totul, iar pe haine este pus sigiliul şi că nu mai poate suporta atâta mizerie, deoarece nu mai are ce vinde ca să mai trăiască” (Loc. cit., fond penal nr. 10.176, vol. 4, f. 431).
Într-o situaţie materială comparabilă se găsea şi un alt istoric, profesorul Alexandru Lapedatu, fost ministru al Cultelor şi Artelor:
Numitul Alexandru Lapedatu, membru al P.N.L.-Brătianu, a spus unui cunoscut că este ferm hotărât să părăsească Capitala şi să meargă la Cluj unde este soţia şi fiica sa deoarece, neprimind pensie, nu are din ce trăi” (Arh. S.R.I., fond D, dos. 11.517, f. 19 (notă informativă din 28 martie 1950; sursa Fery)).
Recensământul clădirilor şi controalele Oficiului de închirieri al Primăriei au sporit îngrijorarea fostelor elite politice sau economice, întărită de zvonurile care circulau. Rapoartele de supraveghere a lui Gh. I. Brătianu semnalau neliniştea familiei, alimentată de zvonurile care circulau: „numita (soţia profesorului – n.n.) a devenit într-o stare foarte nervoasă când se gândeşte că o să-i ia casele şi o să-i bage muncitori în ele după noua lege”. Peste o săptămână, la 11 decembrie 1948, soţia îi relata: „U.T.M.-iştii au luat casa lui Bebe Brătianu (fostul secretar general al P.N.L.- n.n.), iar acesta a fost mutat într-un fost sediu al U.T.M., arătând că a găsit o mizerie mai rău ca într-un grajd” (Ibidem, vol. 4, f. 430). Temeri similare împărtăşea şi istoricul: „Numitul Gh. Brătianu este îngrijorat pentru faptul că (pe) acei care nu sunt în câmpul muncii îi vor trimite la ţară numai cu două geamantane şi că în condiţiile acestea nu se mai poate trăi” (Ibidem, f. 431).
Preşedintele P.N.L., Constantin (Dinu) I. C. Brătianu, era confruntat cu aceleaşi condiţii de trai şi de urmărire poliţienească. Într-o notă informativă din 4 mai 1950 – deci chiar din preziua arestării – se consemna că fostul lider liberal era „îngrijorat că nu mai poate face faţă cheltuielilor de întreţinere a casei din Cal. Dorobanţi (…) şi a impozitelor” (M.J.-A.D.I.M., fond penal nr. 10.172, vol. 2, f. 110).  În privinţa supravegherii, Dinu Brătianu preciza:
Până la apariţia în ziare a chestiunei cu Vintilică Brătianu (nepot de frate al preşedintelui P.N.L., implicat în activitatea grupurilor clandestine de rezistenţă, stabilit la Paris – n.n), Dinu Brătianu avea de cca 3 ani de zile un agent civil în permanenţă în casă, care şedea în bibliotecă şi care făcea cu schimbul timp de o săptămână. De la această chestiune cu Vintilică Brătianu au fost instalaţi în casă doi agenţi, astfel că se fereşte să discute chestiuni politice, deoarece nici nu aude bine, din care cauză trebuie să i se vorbească tare şi atunci poate fi auzit” (Ibidem).
În baza unui ordin expediat direcţiilor regionale de colonelul Gavril Birtaş, şeful Direcţiei I Informaţii Interne din D.G.S.P., în noaptea de 5/6 mai 1950 urmau să fie arestate un număr de 82 peroane, foşti demnitari. Bilanţul acestei operaţiuni, pregătite şi desfăşurate minuţios, la scara întregii ţări, a fost înaintat conducerii M.A.I. „Cabinet”, printr-o adresă cu nr. 43/41768 din 6 mai 1950:
La ordinul Dvs. de a pregăti şi efectua ridicarea a unui număr de 82 elemente, vă raportăm următoarele:
În urma verificărilor efectuate pe teren s-a reuşit identificarea a 74 persoane, restul de 8 neputându-se identifica. Dintre aceştia Tătăranu Costel (fost guvernator al Băncii Naţionale – n.n.) şi dr. Vasile Prelipceanu (fost subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor – n.n.) sunt dispăruţi de aproape doi ani de zile, ing. Georgescu Valeriu zis Rică (fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale – n.n.) a fugit în S.U.A. în anul 1947, iar numiţii g-ral Ion Popescu, Romaşcanu Mihail Grigore (fost comisar general la Comisariatul General al Preţurilor, din Ministerul Economiei Naţionale – n.n.), Traian Pop (fost ministru al Inventarului – n.n.), Moldovanu Victor (fost subsecretar de stat la M.A.I. – n.n.) şi Dinu Simian (fost subsecretar de stat la M.A.I. – n.n.) au fost evacuaţi fără a se menţiona la Oficiile de Închiriere noile lor domicilii.
Pentru reţinerea celor 74 elemente identificate s-au organizat 38 echipe a câte 6 tov. Dintre care una de intervenţie, însumând un total de 228 tov. Repartizaţi astfel: 115 de la Şcoala D.G.S.P., 40 de la D(irecţia). S(ecurităţii). C(apitalei). Şi 63 de la D(irecţia). IV. S-au dat instrucţiuni scrise fiecărei echipe, s-au dat formele pentru operaţiuni în plicuri astfel ca fiecare echipă să facă două operaţiuni, operaţiunea fiind declanşată la orele 0.35 în noaptea de 5-6 mai 1950.
Rezultatul acestei operaţiuni de ansamblu este următorul: Au fost ridicaţi 69 (Cu toate că nu am depistat încă nici lista iniţială a persoanelor care urmau să fie arestate şi nici pe cea a persoanelor identificate, în urma unor cercetări personale, întreprinse cu sprijinul arhiviştilor S.R.I., a rezultat o cifră superioară: 84, în loc de 69 de arestaţi în noaptea de 5/6 mai 1950, n.a.) nefiind găsiţi următorii 5: Victor Slăvescu (fost ministru al Finanţelor, apoi al Înzestrării Armatei – n.n.) pentru motivul că a fost evacuat în ziua de 4 aprilie din str. Iuliu Tetrat, viceamiral Georgescu Ion (fost subsecretar de stat pentru Marină la M.Ap.N. – n.n.) din str. Paris nr. 43 care era plecat pentru măsurători de cadastru în regiunea Ciulniţa-Feteşti, g-ral Ion Popovici (fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor – n.n.) care era plecat în com. Ceptura Prahova la o vie, Anton Crihan (fost ministru de stat, reprezentând Basarabia, stabilit în S.U.A. – n.n.) care nu a fost găsit în str. Aviator Stâlpeanu nr. 12 şi Nicolae Cornăţeanu (fost ministru al agriculturii şi Domeniilor – n.n.) care era plecat pe şantierul din com. Comăneasca-Brăila într-o inspecţie.
La toate aceste adrese au fost lăsate posturi fixe.
Pentru prinderea celor dispăruţi s-au luat următoarele măsuri:
S-au făcut noi investigaţii la Oficiul Central de
(lipsă în text)” (Arh. S.R.I., fond D, dos. 9.572, vol. 12, f. 174. Din păcate, nu am reuşit să identificăm în arhivele fostei Securităţi decât această primă pagină din raport; continuarea s-ar putea găsi ulterior, într-un alt dosar, deoarece documentele se dactilografiau, de regulă, în mai multe exemplare).
După ce le-au fost percheziţionate locuinţele, foştii demnitari arestaţi în Capitală au fost duşi în arestul din subsolul clădirii Ministerului de Interne (devenit apoi sediul C.C. al P.C.R., iar din 1990, sediul Senatului), unde, după o percheziţie corporală, li s-au luat bagajele.
La M.A.I. le fuseseră pregătite celule separate. Conform planului iniţial (M.J.-A.D.I.M., fond penal nr. 10.176, vol. 1, f. 6-7), repartizarea urma să fie următoarea: istoricul şi fruntaşul liberal Gh. I. Brătianu (celula nr. 9); fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Ion Manolescu-Strunga (10); fostul comandant al Jandarmeriei, general Miahil Racoviţă-Cehanu (11), arestat din greşeală în locul omonimului său, fostul ministru al Apărării Naţionale; fostul ministru al Finanţelor, Dumitru Alimănişteanu (12); fostul subsecretar de stat la Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Alexandru Popescu-Necşeşti (19); fostul ministru secretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Radu Portocală (20); fostul ministru al Propagandei, Constantin C. Giurescu (21); fostul prim-ministru Gh. Tătărescu (22); Constantin (Bebe) Brătianu (38); fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Tancred Constantinescu (39); fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Petre Bejan (40); fostul subsecretar de stat la Ministerul Instrucţiunii Publice, Napoleon Creţu (42); fostul ministru de stat reprezentând Basarabia, Pantelimon Halippa (43); fostul ministru al Lucrărilor Publice, Gheorghe Vântu (50); fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul N. Samsonovici (52); fostul ministru al Agriculturii şi Domeniilor, Virgil Potârcă (53); fostul ministru al Comerţului Exterior, Ion Christu (54); generalul Alexandru Tătărescu (57), arestat ca frate al fostului premier Gh. Tătărescu; fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Gh. Taşcă (58); fostul preşedinte al P.N.L. şi ministru al Finanţelor Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (60); fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul Constantin Ilasievici (61); fostul ministru al Justiţiei, apoi al Industriei şi Comerţului, Valer Pop (68); fostul ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, dr. Victor Gomoiu (69); fostul prim-ministru Constantin Argetoianu (70); industriaşul Emanoil Tătărescu (71), arestat ca frate al fostului premier, Gh. Tătărescu; generalul I. Răşcanu (72); fostul subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, August Filip (73); fostul subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Ioan G. Savin (80); Alexandru Lapedatu (82); colonelul în rezervă Ştefan Tătărescu (84), arestat ca frate al fostului premier Gh. Tătărescu.
În ţară, au mai fost arestaţi: fostul ministru de stat, reprezentând Banatul, Sever Bocu (la Lipova); fostul subsecretar de stat la M.A.I., Coriolan Băran (la Timişoara); fostul subsecretar de stat la Ministerul Cultelor şi Artelor, Constantin Tomescu (la Sibiu); Ion Cămărăşescu (la Curtea de Argeş); fostul ministru al Cooperaţiei, apoi al Muncii, Stan Ghiţescu (la Roşiori de Vede) şi fostul ministru al Cultelor, Radu Roşculeţ (la Constanţa).
Tot în cadrul operaţiunii din noaptea de 5/6 mai 1950, Securitatea a mai arestat pe: fostul ministru al Lucrărilor Publice şi guvernator al Băncii Naţionale, Constantin Angelescu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Justiţiei, Aurel Baciu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, apoi la Ministerul Afacerilor Străine, Victor V. Bădulescu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, Mihail Berceanu; foştii subsecretari de stat  la Preşedinţia Consiliului de Miniştri Sebastian Bornemisa şi respectiv, Nicolae Budurescu; fostul ministru al Educaţiei Naţionale, Dumitru Caracostea, fostul ministru de Război, generalul Henri Cihoski; fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Cipăianu; fostul ministru de stat, reprezentând Basarabia, Daniel Ciugureanu; fostul ministru al Industriei şi Comerţului, Tancred Constantinescu; fostul ministru al Agriculturii şi Domeniilor, apoi al Justiţiei, Theodor Cudalbu; fostul ministru al Sănătăţii Publice, Sever Dan; fostul subsecretar de stat pentru Aviaţie, la Ministerul Aerului şi Marinei, general Achile Diculescu; fostul guvernator al Băncii Naţionale, Grigore (Dorel) Dumitrescu; fostul subsecretar de stat pentru Aviaţie la M.Ap.N., general Ermil Gheorghiu; fostul Ministru al Economiei Naţionale, Gheorghe Leon; fostul ministru al Cultelor şi Artelor, Ioan Lupaş; fostul ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, general dr. Nicolae Marinescu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Iuliu Moldovan; fostul subsecretar de stat la Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Valeriu Moldovan; foştii subsecretari de stat la M.A.I., Dumitru Munteanu-Râmnic şi, respectiv, Dimitrie Nistor; fostul Ministru al Cultelor şi Artelor, Ion Nistor; fostul ministru al Justiţiei, Voicu Niţescu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Victor Papacostea; fostul ministru al Justiţiei, Ion Pelivan; fostul ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Ioan Gr. Perieţeanu, fostul subsecretar de stat la M.A.I., Ion C. Pop; fostul comisar general al Refugiaţilor, Romulus Pop; fostul subsecretar de stat de la Ministerul Cultelor şi Artelor, preotul Niculae M. Popescu; fostul Ministru secretar de stat Dori Popovici; fostul subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale, Titus Popovici; fostul ministru al Înzestrării Armatei, Mihail Priboianu; fostul subsecretar de stat pentru Culte şi Arte, la Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, Ion Sandu; fostul ministru al Agriculturii şi Domeniilor, Vasile P. Sassu; fostul ministru de stat reprezentând Bucovina, Teofil Sauciuc-Săveanu; fostul subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Nicolae Sibiceanu; fostul subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale, Gheorghe Strat; fostul subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Florian Ştefănescu-Goangă; fostul delegat al guvernului pentru lichidarea Comisariatului Românizării, cu rang de subsecretar de stat, Dumitru Dem. Teodorescu; fostul, subsecretar de stat pentru Aviaţie, la M.Ap.N., general Gheorghe Vasiliu; fostul ministru al Finanţelor, Aurel Vlad; fostul ministru al Cultelor şi Artelor, Nicolae Zigre.
Din arestul M.A.I., foştii demnitari au fost împărţiţi, spre a fi îmbarcaţi în dube, cu care au fost duşi la penitenciarul Sighet.

 

Din Alexandru Raţiu, Gheorghe Pătraşcu, Gheorghe Andreica, Nuţu Roşca, Andrea Dobes, Ioan Ciupea, Claudiu Secaşiu, Ioan Dunca, Memoria închisorii Sighet, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003