» » » » O nouă apariţie editorială: Dumitru Carastoian, În lanţuri pentru pământ. O  convorbire cu Traian Călin Uba

O nouă apariţie editorială: Dumitru Carastoian, În lanţuri pentru pământ. O  convorbire cu Traian Călin Uba

posted in: Evenimente | 0

Dumitru Carastoian, În lanţuri pentru pământ.

O  convorbire cu Traian Călin Uba

Editor şi prefaţă: Traian Călin Uba
Aparat critic: Virginia Ion
Colecţia „Istorie Orală”, Seria „Recviem pentru ţăranul român”

 

Al optulea volum din seria „Recviem pentru ţăranul român” este un interviu realizat de Traian Călin Uba cu Dumitru Carastoian (1939-2014), fost deţinut politic, martor şi participant la revoltele împotriva colectivizării din comuna sa natală, Meidanchioi, actualmente Valea Teilor (judeţul Tulcea).

 

Omul pe care l-am intervievat (la 20 mai 2010) părea a-şi fi găsit pacea sufletească în creşterea albinelor. De câte ori l-am căutat la telefon pentru a stabili o întâlnire, era „la pădure, cu stupii”. Când am ajuns în Tulcea, la adresa indicată, mi-a deschis un om blând, reţinut, care mi-a prezentat mai întâi stupii din curte, după care m-a invitat în căsuţa minionă şi bine îngrijită „ca să zacustim ceva”. Nu am mai avut însă timp de „zacustit”, pentru că gazda mea,
odată stârnită la vorbă, avea multe de spus, după un plan pregătit minuţios dinainte ca nu cumva să rămână ceva nemărturisit despre „suferinţele prin ce-am trecut. Şi prin ce-au trecut şi rudele, şi neamuʼ, şi tot satuʼ ”. Interlocutorul meu este împins de o necesitate interioară de a mărturisi deoarece este singurul martor care mai poate vorbi despre răscoala din Meidanchioi şi urmările ei: „alţii nu mai sunt în viaţă, c-ar spune mulţi. Nu mai sunt. Sunt morţi. Şi
care mai sunt, zac în pat şi nu mai pot să vorbească.”

Traian Călin Uba