» » » » Or tot dus ceva tratate cu mine să mă-nscriu la colectiv. Şi-am zis: „Domʼle, nu vreau!”. Și-atunci o zis către unu’: „Du-te şi bagă-l să se mai gândească”.

Or tot dus ceva tratate cu mine să mă-nscriu la colectiv. Şi-am zis: „Domʼle, nu vreau!”. Și-atunci o zis către unu’: „Du-te şi bagă-l să se mai gândească”.

posted in: Din "marea de amar" | 0
La sediul unei GAC, fotografie de proapagandă din anii 50 (Arhiva Memorialului Sighet)

Ioan Popa: În seara de 16 noiembrie 1960 o vinit omu’ de servici de la primărie şi-o zis că să mă prezint la primărie că îs chemat acolo. No, și el o plecat, şi nevasta zice: „Mă, ăştia te cheamă să te-nscrii la colectiv”. „Știu și eu că asta-i povestea”. Zice: „Tu să te-nscrii, că dacă nu, ăştia te bat”. Zic: „Văd eu când sosesc acolo”. M-am dus. Or fost vreo 11 persoane, o fost şi de la Regiune, de la Deva, o fost şi de la Alba Iulia, de la Raion, şi o fost și de la fabrica Sântimbru, d-ăştia care or fost în sindicatuʼ lor – unuʼ, Brici.

Daniel Popa: Era comunist?

I.P.: Era comunist, da. Era cu sindicatuʼ, el era şeful sindicatului la fabrica Sântimbru. Şi el s-o revoltat pe mine că nu vreau să mă înscriu la colectivor tot dus ceva tratate cu mine să mă-nscriu la colectiv. Şi-am zis: „Domʼle, nu vreau!”. Și-atunci o zis către unu’: „Du-te şi bagă-l să se mai gândească”. . Şi-apoi vreo jumătate de oră, poate mai bine, Și m-o scos din camera aia, m-o dus şi m-o băgat într-alta, pe întuneric, și m-o încuiat cu cheia. Am stat acolo…

D.P.: Era jumătatea lui noiembrie, era frig.

I.P.: În noiembrie, da, în 16 noiembrie. Eram cu un veston de pănură şi cu căciula-n cap, că le-am luat de-acasă, că am zis: „Mă, ştiu eu ce se mai întâmplă?”. Cum s-o şi întâmplat, că nu m-am gândit la ceea ce am păţit. No, și după vreo jumătate de ceas, poate mai bine, numaʼ am auzit zurăind la uşă, că-n cameră o fost întuneric, nu se vedea. Şi văd că se deșchide uşa. Când s-o deșchis uşa, o lumină de lanternă-n ochi. C-o fost unu’, c-o fost doi, n-aş putea să vă spui, numa’ o-nceput lămurituʼ. Pe mine! Că de-aia m-or băgat acolo, să mă mai gândesc. No, cu ce-o dat, n-aş putea să spun…

D.P.: Deci aşa vă „lămureau”, vă loveau…

I.P.: Da, sigur. Şi eu atuncea, cum am fost cu căciula, am tras şi vestonul în cap şi m-am rezemat de perete. Cât or fi dat, n-aş putea să vă spui. Numa’ când or terminat, or tras uşa, or stîns lumina şi-or închis uşa din nou. Hai să mai fi trecut, poate, un ceas, dar nu cred, că numaʼ pe la ora două m-or scos de-acolo. Şi-asta o fost pe la 9, 9 şi ceva. Aşa că în trei sau patru rânduri, tăt aşa am păţit: or vinʼt, s-or băgat, m-or bătut şi s-or dus. Când o fost pe la ora două, or vinit ş-or deschis uşa, şi m-or dus înăuntru. No, când m-or dus acolo, zice: „Te-ai gândit, tovarăşuʼ Popa?”  No, am făcut o dată din cap, ca un cal când îl pişcă musca, şi zic: „M-am gândit să mă-nscriu”

 

Fragment din interviul cu Ioan Popa, țăran din comuna Sântimbru (județul Alba).  Interviul nr. 426B din AIOCISAC, realizat în 1996 de Daniel Popa, publicat în Pământul tuturor, pământul nimănui, Mărturii despre colectivizarea din Alba, Mureș și Hunedoara, interviuri de Daniel Popa, editor Traian Călin Uba, prefață de Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, 2016