» » » » Paștele de la Strâmba a fost o sărbătoare a tuturor. Preoți ortodocși, catolici, greco-catolici și reprezentanți ai altor biserici creștine au trecut peste deosebirile de cult și au slujit împreună, într‑o impresionantă probă de ecumenism

Paștele de la Strâmba a fost o sărbătoare a tuturor. Preoți ortodocși, catolici, greco-catolici și reprezentanți ai altor biserici creștine au trecut peste deosebirile de cult și au slujit împreună, într‑o impresionantă probă de ecumenism

posted in: Din "marea de amar" | 0
Foto: Înviere. Omagiu deținutului politic de Camilian Demetrescu, Memorialul Sighet

Paștele de la Strâmba (lagăr de muncă din Balta Brăilei, n.ed.) a fost o sărbătoare a tuturor. Preoți ortodocși, catolici, greco-catolici și reprezentanți ai altor biserici creștine au trecut peste deosebirile de cult și au slujit împreună, într‑o impresionantă probă de ecumenism. Uniți în suferință, deținuții și-au acordat iertarea, cum și-o acordau primii creștini în groapa cu fiare.

În absența unor concilii ori sinoade, fără clopote, fără lumânări sau odăjdii, creștinismul în zeghe și-a refăcut unitatea. Sufletul acestei armonii au fost Gary Sârbu, părintele Rațiu, preot greco-catolic, și călugărul ortodox Mina Dobzeu, cel care, la Jilava, transformase cana de băut apă în cristelniță și îl botezase, în taină și tot sub semnul ecumenismului, pe N. Steinhardt, gest în simplitatea căruia se va împlini peste ani modelul christic din Jurnalul fericirii. Celălalt entuziast, părintele Rațiu (Alexandru?), era doctor în teologie, cu studii la Roma, făcea închisoare de prin 1948-49, de la interzicerea Bisericii Unite, și se bucura de un dublu prestigiu: al culturii și al unui comportament impecabil. În acceptarea slujbei comune, cuvântul său a fost hotărâtor.

Nu s-au ținut predici, însă dăruirea cu care s-a cântat „Hristos a înviat” i-a trezit pe paznicii noștri din amorțire. Caraliii au venit să asiste la finalul slujbei, însoțiți de ofițerul politic, dar nu au părut impresionați; cred că și în alte barăci întâlniseră același lucru. Au privit, au ascultat, au plecat. Abia seara ne-am dat seama că vizita lor nu a rămas fără urmări. La ora la care, în mod obișnuit, ni se descuiau ușile și eram lăsați să mergem la pagodă, gardianul de serviciu ne-a comunicat că, drept pedeapsă pentru atitudinea noastră banditească, baraca va rămâne zăvorâtă timp de zece zile. La protestele noastre, omul, care părea la curent cu sărbătorile creștine, ne-a consolat:

– Fiți mulțumiți că nu stați așa până la Înălțare.

Timp de zece zile am fost ținuți sub cheie, cu hârdăul de excremente în mijlocul câtorva sute de oameni, pentru că acele câteva sute de oameni au îndrăznit să cânte „Hristos a înviat”. După slujbă, tinerii au improvizat un spectacol artistic, muzică și poezii din literatura română și universală, mai ales versuri de pușcărie.

 

Din Florin Pavlovici, Tortura pe întețelesul tuturor, Fundația Academia Civică, 2012

 

Florin Pavlovici (n. 1936), student la Facultatea de Filosofie din București, arestat în februarie 1959,  alături de alţi colegi de facultate, fiind acuzat de „complot contrarevoluţionar”. A fost condamnat la 5 ani închisoare pentru crimă de ”uneltire contra ordinii sociale”