» » » » Petre Mărgineanu

Petre Mărgineanu

posted in: Din "marea de amar" | 0

n. 7 februarie 1903, Obreja (Alba),

ţăran, partizan în grupul Nicolae Dabija

A fost arestat la 16 martie 1949 pentru legături cu grupul de rezistenţă condus de Nicolae Dabija şi condamnat la 20 ani m.s. pt. „uneltire contra ordinii sociale”

A fost executat la 5 aprilie 1950 în „transporturile morţii”.

Fiul lui Petru Mărgineanu, Eugen, a fost arestat o dată cu tatăl său şi condamnat la 3 ani î.c.; fiind eliberat în mai 1952.

Fratele lui Petre era Nicolae Mărgineanu, profesor universitar, arestat în 1948, condamnat în lotul „Pop-Bujoiu” la 25 ani m.s., eliberat prin graţiere la 26 iunie 1964. Cei doi copii, Dana şi Nicolae, au fost exmatriculaţi din şcoală.

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.

Organizaţia condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost înfiinţată în 1948 şi a avut ca zonă de acţiune versantul oriental al Munţilor Apuseni, până în 1949 când membrii grupului au fost arestaţi de Securitate. Toţi partizanii şi susţinătorii lor capturaţi au fost supuşi unor anchete sălbatice (la Turda, Bucureşti, dar mai ales la Sibiu, unde şeful Securităţii era celebrul locotenent-colonel Gheorghe Crăciun) şi judecaţi. Numărul celor arestaţi în rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”. Nicolae Dabija şi alţi 6 membri au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 28 octombrie 1949.

“Transporturile morţii”

În anii 1949 şi 1950, au avut loc o serie de crime atroce comise de Securitate împotriva deţinuţilor politici consideraţi prea periculoşi ca să poată fi lăsaţi în viaţă.

Primul transport – 2 august 1949 – pentru 7 membri ai lotului de partizani din munţii Banatului a fost simulat transferul din Penitenciarul Timişoara la Penitenciarul Aiud, fiind însă executaţi în Pădurea Verde de lângă Timişoara, iar  în certificatele de moarte, întocmite ulterior, la rubrica „motivul decesului” au fost trecute cele mai banale diagnostice medicale: „insuficienţă cardiacă”, „miocardită cronică”, „TBC pulmonar”, „hipertensiune arterială”.

Al doilea transport – primăvara anului 1950 – 38 de deţinuţi din Penitenciarul Gherla, condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă pentru complicitate la acţiunile partizanilor dobrogeni, au fost transportaţi şi ucişi la Timişoara.

Al treilea transport – 18 deţinuţi, partizani sau sprijinitori ai rezistenţei din Munţii Apuseni, deja condamnaţi la pedepse între 15 ani şi muncă silnică pe viaţă, au fost scoşi „pentru cercetări” de către Securitate (în martie-aprilie 1950) din penitenciarele Gherla, Sibiu, Aiud, Mislea, Piteşti, fiind apoi executaţi într-un loc deocamdată necunoscut, probabil la Cluj.