» » » » Revista 22 – Vechi si nou la Sighet

Revista 22 – Vechi si nou la Sighet

posted in: Presseschau | 0

Vechi şi nou la Sighet

Trecutul şi prezentul, vechiul şi noul şi-au dat întâlnire la Sighet, anul acesta din nou. La umbra austeră a zidurilor fostei închisori devenite muzeu, dinamica întâlnirii a fost marcată de un puls juvenil şi vivace, imprimat dezbaterilor de cei o sută de tineri – elevi şi studenţi veniţi din cele patru zări ale ţinuturilor româneşti şi moldave, toţi cu ochii ţintă către viitor. Lor le-au vorbit martori de toate vârstele, veniţi din Franţa, Polonia, Anglia, Elveţia, Statele Unite, Cehia, Germania şi, desigur, românia, evocând pe rând momente din anii mai vechi, când, cu “sânge, sudoare şi lacrimi” alte generaţii au sădit, prin dârzenie neîngenunchiată şi jertfă, sâmburi ai unor noi rădăcini ale istoriei.

Despre trecut şi prezent a vorbit la Sighet Stèphane Courtois, trasând o incisivă paralelă contrastantă între primejdiile care au fost şi cele care mai pândesc şi astăzi spiritul omului occidental – european în speţă – supus tentaţiilor unor noi ipostaze ale gândirii de tip absolutist sau totalitar. Despre condiţia spiritului uman în actul rezistenţei sale neînfrânte faţă de abuzul totalitar înveşmântat în haina ştiinţei psihiatrice, ca în ficţiunile distopice ale lui Orwell sau Huxley, au vorbit doctorii Ion Vianu (Morges, Elveţia) şi Alexei Masek (Chişinău). Despre bărbăţia celor ce s-au împotrivit cu arma în mână totalitarismului în anii de început ai instaurării comunismului asupra româniei, luptând în Făgăraş, în Apuseni, în Vrancea şi în Bucovina, au dat mărturii emoţionând până la lacrimi o seamă de miraculoşi supravieţuitori ai acelui moment prea puţin cunoscut, de eroism şi jertfă. Prezente la apel au fost nume ca: Ogoranu, Arnăuţoiu, Vatamaniuc, Fornica şi Jurj, depănând episoade de istorie din păcate puţin mediatizate şi arareori prezente în comunicările cu penetraţie amplă în for. Tot din trecut s-a ridicat şi glasul astăzi frecvent trecut sub tăcere al singularului maistru militar Iulius Filip, cel care, în îndepărtatul an 1981, s-a încumetat să scrie o scrisoare plină de curaj liderului Solidarităţii poloneze Lech Walesa, vârful de lance al luptei pentru libertate atunci în toi la şantierele navale din Gdansk.

Mărturia vibrantă a acelui episod şi a consecinţelor îndurate de expeditor pentru nobila sa cutezanţă au stârnit viu interes şi o ploaie de întrebări şi întregiri venite din rândurile tinerei asistenţe. Şi, vorbind despre Polonia, invitata de onoare din acest an a Şcolii de Vară de la Sighet, vocea ei s-a făcut auzită cu titlu oficial prin cuvântarea cunoscutului disident Bogdan Lis, care a reprezentat la Sighet pe fostul preşedinte Lech Walesa, împiedicat în ultima clipă să întreprindă călătoria în românia. În substanţiala sa prezentare, Bogdan Lis a scos pregnant în evidenţă ceea ce a constituit, în ultimă instanţă, însăşi cheia de boltă a izbânzii repurtate de societatea poloneză în lupta ei de atunci cu totalitarismul şi dictatura – strânsa solidaritate între trei factori care, dacă ar fi acţionat în izolare, nu ar fi putut probabil să iasă victorioşi niciodată: a fost vorba, la Sighet, de cele trei verigi esenţiale care au ştiut să stea, în acei ani îndepărtaţi, umăr la umăr – muncitorimea, intelectualitatea şi Biserica – care, făcând zid, au biruit în final opresiunea guvernării comuniste; “ce coup de tonerre dans le ciel communiste” (“lovitura aceea de tunet străfulgerând cerul comunist”) în inspiratele cuvinte ale lui Stèphane Courtois.

În fosta incintă exterminatoare, unde şi-au jertfit vieţile atâţia, toate aceste teme şi multe altele înrudite lor au fost dezbătute cu vivacitate, stârnind printre tinerii cursanţi un enorm capital de curiozitate constructivă.

Relevantă pentru prezent a tot ceea ce s-a dezbătut şi discutat cu tinerii la Sighet – de la masa rotundă pe marginea cărţii Nu putem reuşi decât împreună (Dan Pavel şi Iulia Huiu), la prezentarea profesorului Alexandru Zub – Discursul naţional între globalizare şi mondialism, trecând prin teme ca Rezistenţa prin cultură (Aurel Stroe) şi De ce trebuie să ne informăm? (Christian Mititelu) – aduce aproape inevitabil în prim plan întrebarea: care să fie sensul contemporan sau raţiunea pentru care ar trebui cultivată astăzi memoria şi valorile ei, într-o lume antrenată acum vertiginos în direcţia unor orizonturi unde totul pare să graviteze prioritar (dacă nu absolut) în jurul noţiunii de profit cu orice preţ pe planul satisfacerii nevoilor de plăcere sau de confort material; iar pentru cei tineri, în jurul fascinaţiei aduse atât de compensator de minunile industriei de divertisment. Ce rost poate avea aşadar revizitarea unor insule sau insuliţe din arhipelagul Gulag în timpurile noastre tot mai apăsat globaliste şi “postmoderne”?

Un răspuns găsim în recenta apariţie a unei cărţi scrise de reputata publicistă americană Anne Applebaum, editorialistă a ziarului Washington Post. Lucrarea ei, Gulag: A History readuce în prim planul memoriei o sumă a ororilor comise în numele totalitarismului de stânga de-a lungul deceniilor de conducere a unor societăţi de către partidele comuniste. Recenzând luna trecută volumul în The International Herald Tribune, Michael McFaul, bursier la Hoover Institution şi profesor de Ştiinţe Politice la Stanford University, menţiona faptul şocant că mulţi dintre studenţii săi la Stanford “nici măcar nu au auzit vreodată de Gulag”.

Trecutul şi rădăcinile – atunci când vine vorba de totalitarisme şi dictaturi – nu pot fi puse între paranteze, chiar dacă omenirea trece astăzi, desigur tranzitoriu, printr-un moment de avânt mondialist şi transfrontalier, scrie recenzentul cărţii Gulag: A History. Dovada şi exemplul cel mai grăitor este lăudabila şi nobila persistenţă a revenirii asupra trecutului şi, da, a rădăcinilor, de care dau dovadă toţi cei preocupaţi de istoria Holocaustului şi de sursele rasismului xenofob, cu sechelele lui, care au făcut şi fac în mod direct sau subreptice atâtea ravagii în lumea de azi.

Pentru tinerii de azi de pe aceste meleaguri româneşti, atât de frământate de-a lungul istoriei secolului care a trecut, Noul şi Vechiul, Trecutul şi Prezentul îşi au relevanţa deplină tocmai în perspectiva unui viitor în care cei lucizi continuă să aibă nezdruncinată încredere. Tocmai pentru că înainte de a cumpăni care va fi forma finală şi maniera acoperişului casei noastre proprii – cu profil inconfundabil alături de celelalte case din lăcaşul nostru comun, Europa – temeliile sunt cele asupra cărora atenţia generaţiei ce va purta istoria înainte se focalizează cu spor. Aşa cum au arătat minunatele şi substanţialele schimburi de idei şi opinii de la Sighet.

Un articol de Andrei Brezianu

Revista 22 Nr. 698 (22 iulie – 28 iulie 2003) www.revista22.ro