» » » » Revista Orizont: Cornel Ungureanu, Romulus Rusan și cărțile sale

Revista Orizont: Cornel Ungureanu, Romulus Rusan și cărțile sale

Numele lui Romulus Rusan este – a fost – rostit, în ultimele trei-patru decenii, împreună cu al Anei Blandiana. Titlul unui anunț funebru apărut într-o importantă revistă era “A murit soțul Anei Blandiana”. Trăim într-o lume a titlurilor de pagina întâi, care cifrează evenimentul: marele personaj a fost Ana Blandiana, ea a definit un drum al poeziei românești, o atitudine și o altitudine. Ea a fost steagul sub care au pășit o seamă de nume ale avangardei intelectuale. {i de aceea, pentru a înțelege personalitatea lui Romulus Rusan, sunt necesare câteva recapitulări. E greu să reconstituim, cum se cuvine, felul de a înțelege literatura la începutul anilor șaizeci, când Romulus Rusan scria cărți de reportaj. Cărți care îl așezau în primplanul scrisului clujean. Râul ascuns(1963) făcea din Romulus Rusan un nume important în Clujul tânăr. A fi scriitor, în timpul lui Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ilie Constantin, D.R.Popescu însemna a aparține unei elite; unui timp al Scriitorului. Al Cărții. Reportajul însemna și elogiul “cuceririlor socialiste”, dar și informație. Capacitate de a cuceri lumea. De a fi Scriitor. Autoritatea lui se răsfrângea (și) asupra tinerei poete. Nu pentru foarte multă vreme, fiindcă succesele Anei Blandiana, așezarea ei în centrul lumii literare păreau a anula pragmatismul lui Romulus Rusan. El însă va rămâne “ardelean până la capăt” prin voința de construcție, capacitatea de “a duce un gând până la capăt”. |nseamnă momentul cutremurului din 1977 o problemă de destin pentru Romulus Rusan? A fost un moment memorabil – dincolo de literatură –, în care Romulus Rusan a atras atenția asupra lui. A fost scos de sub dărâmături de un oarecare aflat prin preajmă. A fost salvat – a putut să-și trăiască învierea. Sau să înțeleagă posibila sa carte: Carte a morților. S-a scris de mai multe ori despre felul în care Ana Blandiana și Romulus Rusan au făcut din Memorialul de la Sighet un Centru al lumii. Cei mai de seamă anticomuniști ai secolului XX au trecut pe aici, au conferențiat aici, au realizat o pedagogie a înțelegerii istoriei. Au fost prezentați de Ana Blandiana și Romulus Rusan. Citesc prezentările lui Romulus Rusan: întotdeauna importanți sunt, pentru ei, ceilalți. A realizat, cu ajutorul unor prieteni, cunoscuți, activiști sociali, sociologi, istorici, o Carte a morților. Pe care o prefațează în felul următor: “O operațiune brutală, menită să decapiteze definitiv elita politică, a avut loc în noaptea de 5-6 mai 1950, când au fost arestați simultan în București (sau în localitățile unde au fost găsiți) și duși la Sighet în niște convoaie speciale 90 de demnitari ai regimului numit “burghezo-moșieresc”. Erau miniștri din toate guvernele perioadei 1919-1945, majoritatea în vârstă (70, 80 sau chiar 90 de ani), ajungându-se chiar la unele personalități care au făcut parte din guvernul pro-comunist Petru Groza, cum au fost Gheorghe Tătărescu (însoțit de trei frați!) sau Bejan, Vântu, Roșculeț, “tovarăși de drum” care acceptaseră să colaboreze până în 1947 cu comuniștii. |n închisoarea din secolul al XIX-lea, situată chiar pe frontiera sovietică, acest prim lot a fost în timp completat cu alte câteva, pe măsură ce “colectarea” foștilor miniștri sau secretari de stat avea loc. Au urmat loturi cu câteva zeci de preoți și episcopi greco-catolici, care fuseseră ținuți până atunci în domiciliu forțat în mănăstirile ortodoxe, apoi un lot de prelați romanocatolici, iar în august 1951, lotul Partidului Național }ărănesc, care, după procesul din 1947, fusese încarcerat la Galați. (Interesant este cum au fost duși Iuliu Maniu, Ion Mihalache și ceilalți de la Galați la Sighet, adică de pe o frontieră pe cealaltă frontieră sovietică, situată la antipozi). Astfel, numărul celor deținuți în închisoarea Sighet a crescut la 180. Au murit 54, după datele pe care le avem. Au fost îngropați noaptea, pe ascuns, în gropi anonime, nu se știe nici până astăzi exact unde. Se bănuiește că în diferite cimitire (după 1952 în “Cimitirul Săracilor”), dar amestecați cu oamenii care nu aveau familie sau cu cei care mureau în azilul psihiatric sau în spitalul de boli cronice (mii de morminte). | ntre morții de la Sighet, patru episcopi, câteva zeci de miniștri și secretari de stat, octogenarii Iuliu Maniu și Dinu Brătianu (președinți ai Partidului Național }ărănesc și Partidului Național Liberal, părinți ai democrației românești). Marele istoric Gheorghe Brătianu (Dinu Brătianu îl desemnase succesor la conducerea partidului) a murit la numai 55 ani. Cei care nu au murit până în 1955 au fost, unii eliberați, alții transferați în Bărăgan, în “domiciliu obligatoriu”, alții – cei mai intransigenți – transferați la Râmnicu Sărat, o închisoare sinistră, care, ca și Sighetul, avea linie cu ecartament dublu spre URSS. Acolo a murit după alți zece ani Ion Mihalache, devenit el însuși octogenar și într-o stare ultimă de degradare a sănătății. Acolo a zăcut într-o stare de paralizie cronică, dar demn până la capăt, eminentul diplomat Victor Rădulescu-Pogoneanu, unul dintre artizanii actului de la 23 august 1944 (a plătit acel curaj cu o condamnare la 25 ani muncă silnică. |n primăvara anului 1962, după o supraviețuire de 15 ani, a fost dus cu targa la spitalul-închisoare Văcărești, unde a murit). Constantin (Bebe) Brătianu, secretarul general al Partidului Liberal, a fost eliberat cu puțin timp înainte de a muri, tot într-un spital din București. Constantin Titel Petrescu, care contractase în închisoare o boală incurabilă, a murit la mai puțin de doi ani de la eliberare” (|nchisoarea elitelor). Carte a morților – nimic altceva decât informație. Un anumit fel de informație. Scriitorul s-a retras în umbra datelor – ele trebuie să vorbească. Aici au fost ucise elitele, aici au fost asasinați cei mari ai țării. Nu mai e loc de literatură, nu mai e loc de persoana întâi. De poezie, de confesiune. Romulus Rusan editorul, întemeietorul. vorbește despre acest loc, despre acest Centru. El editează zecile de volume ale Memorialului Sighet sau scrie cărțile Geografiei carcerale. Nu rămâne doar aici, sub semnul Cărții morților, ci realizează o Geografie carcerală. Acestea au fost locurile în care au trăit, au suferit, au fost asasinați oamenii elitei naționale. Memorialul de la Sighet – această operă care definește un centru al lumii care a fost – e și opera lui. Omagiul pe care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca îl trimit la Sighet în 2002 elogiind “miraculosul proiect” îi numește, din nou, pe Ana Blandiana și Romulus Rusan. Cei care au definit elita antedecembristă prin Memorialul Sighet. Iar Romulus Rusan, prin Cartea morților. {i prin Geografia carcerală. O carte fără de care nu se va scrie geografia literaturii române.

 

Revista Orizont, ianuarie 2017

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/ianuarie2017.pdf