» » » » Rezoluţie privind condamnarea crimelor comunismului

Rezoluţie privind condamnarea crimelor comunismului

posted in: Procesul comunismului | 0

La 23 noiembrie 2005, Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, a înmânat un dosar cu datele preliminare ale Recensământului populaţiei concentraţionare domnului René van der Linden, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cu ocazia întâlnirii pe care acesta din urmă a avut-o la sediul Biroului de Informare CE din Bucureşti cu reprezentanţi ai societăţii civile. Rusan a rugat pe înaltul demnitar european ca dosarul să fie ataşat la raportul comisiei de Afaceri Politice a APCE privind condamnarea crimelor comunismului, care urmează să fie dezbătut în plenul Adunării. Preşedintele APCE a felicitat echipa Centrului de studii pentru munca făcută şi a confirmat rezoluţia Comisiei de Afaceri Politice a APCE va fi supusă în curând dezbaterii Adunării.

Presa din 16 decembrie 2005 a anunţat că APCE a luat în dezbatere raportul Comisiei de Afaceri Externe şi că problema ar urma să fie supusă şi dezbaterii în Comisia Juridică. După relatările presei din România, toate ţările est-europene au o poziţie comună în susţinerea rezoluţiei care să condamne crimele comunismului, cu excepţia delegaţiei Rusiei.