» » » » România Liberă Aldine – Şcoala de Vară de la Sighet

România Liberă Aldine – Şcoala de Vară de la Sighet

posted in: Revue de presse | 0

un articol de Adrian Bucurescu

Vineri, 25 Iulie 2008

La această ediţie, au venit şi profesorii

Şcoala de Vară a Memorialului Sighet a ajuns anul acesta la a XI-a ediţie, desfăşurata între 14 şi 21 iulie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighetu Marmaţiei, a fost realizat de către Fundaţia Academia Civică şi funcţionează ca ansamblu de interes naţional, sub egida Consiliului Europei.

Astfel, la 21 aprilie 1994, Ana Blandiana, autoarea proiectului, şi încă 175 de personalităţi au întemeiat Fundaţia Academia Civică, scopul general fiind educaţia civică, iar obiectivul imediat, înfiinţarea Memorialului. La Bucureşti, centrul de studii condus de Romulus Rusan începuse, încă din 1993, colectarea băncii de date pentru crearea muzeului: acte, fotografii, scrisori, obiecte, colecţii de ziare, cărţi, manuale, albume, înregistrări de istorie orală, precum şi organizarea de ateliere, simpozioane, seminarii, întâlniri între victimele comunismului şi istoricii din românia şi din străinătate, publicarea de lucrări cuprinzând mărturii, studii, statistici şi documente cu privire la rezistenţă anticomunista şi reprimarea ei.

Lucrările de reabilitare a clădirii fostului penitenciar au durat până în anul 2000. Fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, treptat, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianţă şi documentaţia unor săli de muzeu.

Într-una din curţile interioare ale fostei închisori a fost construit, în 1997, un Spaţiu de Reculegere şi Rugăciune, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu. Apoi, pe pereţii rampei de coborâre în spaţiul subteran au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape 8.000 de morţi din penitenciarele, lagărele şi locurile de deportare din românia. Cheltuielile materiale pentru proiectarea şi construirea acestui Spaţiu de Reculegere şi Rugăciune au fost acoperite în întregime de regretatul sponsor Mişu Cârciog, din Londra, rămânând până astăzi principalul donator al Memorialului.
În anul 2000 a fost adăugat construcţiei vechi un modul cuprinzând o sală modernă de conferinţe, unde se pot desfăşura simpozioanele, dezbaterile şi seminariile, precum şi cursurile şcolii de Vară. Câteva opere de artă plastică, de o deosebită valoare, completează profilul Memorialului, oferindu-i o personalitate aparte printre muzeele de istorie. Lucrarea de amploare artistică este grupul statuar “Cortegiul Jerfitilor”. Este vorba de optsprezece siluete umane mergând spre un zid ce le  închide orizontul, aşa cum comunismul îngrădise viaţa a milioane de oameni.

În fine, tot o componentă a Memorialului este Cimitirul Săracilor, aflat la 2,5 km distanţă, în afara oraşului. După cum susţin legendele timpului, aici au fost îngropaţi în secret, noaptea, cei 52 de morţi din închisoarea politica. însă gropile nu au putut fi identificate, între mulţimea de morminte anterioare şi ulterioare anilor ‘50, aşa încât, prin celebrarea jertfei acestor victime, a fost imaginat, în anul 1999, un proiect peisagistic, adică, pe întinderea de 14.000 mp a cimitirului, a fost desenat un contur al ţării. în afara conturului, au fost plantaţi puieţi, îndeosebi conifere, care, crescând, vor deveni un amfiteatru vegetal, în interiorul căruia “ţara” va rămâne ca o poiană. De pe o belvedere ce va fi amplasată într-un loc înălţat tocmai pe malul stâng al Tisei, care este actuala graniţa cu Ucraina, vizitatorii vor putea vedea acest desen simbolic tot mai limpede, pe măsură ce natura va desăvârşi proiectul.

Dacă la celelalte ediţii au participat câte o sută de elevi, ediţia din acest an a fost un experiment-antrenament pentru eventuala introducere în programa şcolară a cursurilor despre represiunea comunista. De data aceasta, au fost prezenţi cincizeci de profesori de liceu şi cincizeci de elevi, care, pe lângă audierea cursurilor, au imaginat lecţii de istorie recentă, aşa cum şi-au închipuit că ar trebui să se desfăşoare în viitorul apropiat. O particularitate a acestei ediţii a constat în raportarea acestei pedagogii a istoriei recente şi la experienţa altor ţări.

Despre relaţia dintre argumentele condamnării comunismului şi situaţia politică din românia au discutat în jurul mesei rotunde mai mulţi membri ai Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, care s-au întrebat în ce măsură recomandările acestui raport au putut fi aplicate în cei aproape doi ani trecuţi de la prezentarea lui.

Dintre participanţii străini la această ediţie s-au distins cunoscutul profesor englez Dennis Deletant, scriitorul german Hans Bergel şi doi comunistologi de talie internaţionala, Stephane Courtois şi Thierry Wolton. Stephane Courtois, care este de nouă ani şi rector al şcolii de Vară de la Sighet, a coordonat celebra “Carte neagră a comunismului” (1998), iar Thierry Wolton a publicat, în 1992, lucrarea care i-a adus celebritatea, “KGB în Franţa”, iar anul trecut “Al patrulea război mondial”, o analiză a situaţiei internaţionale de după 11 septembrie 2001. Iată titlurile câtorva conferinţe de la actuala ediţie: “Apariţia regimurilor totalitare în Europa” (Stephane Courtois), “Confruntarea cu trecutul comunist. Democraţie şi lustraţie în românia” (Dennis Deletant), “Dislocări, deportări, instituţia domiciliului obligatoriu” (Smaranda Vultur), “Cronologia şi geografia represiunii. Recensământul populaţiei concentraţionare” (Romulus Rusan), “Europa, memorie, drepturile omului” (Pierre Imbert), “Memorie, responsabilitate, victime” (Leon Volovici).

Printre cei invitaţi în acest an la şcoala de Vară de la Sighet s-au mai numărat şi Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR, Sorin Iliesiu, Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile, acad. Alexandru Zub, Claudiu Secasiu, Smaranda Vultur, Lucia Hossu Longin, Pierre Imbert (Strasbourg), Leon Volovici şi Hanna Volovici (Ierusalim), Anatol Petrencu (Chişinău), Jerzy Eisler şi Bogdan Lis (Varşovia). Elevii şcolii de Vară au fost aleşi, ca şi la celelalte ediţii, prin concurs. Ei au participat la prelegeri pe teme de istorie, arta, literatură, economie, urmate de discuţii cu conferenţiarii.

Ca şi la celelalte ediţii, cei mai mulţi dintre elevii şcolii de Vară au venit la Sighet pentru întâia oară şi toţi au fost puternic marcaţi sufleteşte vizitând Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, precum şi Cimitirul Săracilor. Memorialul de la Sighet este un drum spre dreptare. “Atunci cândjustitia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singura poate fi o formă de justiţie”, a spus odată Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, şi această frază a fost inscripţionata în Memorial.

O elevă a acestei şcoli, Catalina Matei, de la Liceul “George Enescu” din Bucureşti, participanta la ediţia trecută, dezvolta astfel ideile de mai sus: “La memorialul de la Sighet iei parte la o sfântă înmormântare. Se îngroapă uneltele însângerate ale comunismului, se plâng victimele date trupului ţării. Capul e plecat, pumnul e strâns – dorind dreptate, auzul se ascute, iar durerea se vrea răzbunată. Aici, memoria capăta valori justiţiare, iar corpul dobândeşte o coloană vertebrală dreapta. Conştiinţa naţionala se naşte împreună cu dorinţa de a face bine. Memorialul învaţa paşii să ocolească gropile represiunii comuniste şi îi îndrumă pe calea hârtii Celui Drept, putându-se ridica la rangul unei şcoli, unui muzeu, unui tribunal sau chiar la rangul unei biserici”.

Elevii şcolii de Vară de la Sighet gândesc şi se simt liberi, cum mărturisea şi Raluca Enescu, de la Colegiul National “Spiru Haret” din Bucureşti: “şase seara. Stau în sala de conferinţe a Memorialului de la Sighet. Port blugi şi pantofi cu paiete şi mă gândesc insistent că am nevoie de o coca-cola. St
au în sală şi iau notiţe. Vorbitorul din faţa mea spune ceva despre Soljeniţîn – mă gandes să-l citesc şi eu zilele acestea. Soljeniţîn şi atâţia – atâţia ca el! – nu au avut voie să-şi publice operele. Pentru cine gândea? Pentru cine scria? Oare ştia, în sinea lui, că va veni un timp cândva fi şi el ascultat? Probabil da, într-un fel şi el şi Paul Goma şi disidenţii care scriau samizdat… Cineva îmi vorbeşte despre istoria ţării noastre. Despre falsificarea alegerilor care i-au adus pe comunişti la putere, despre fenomenul Piteşti şi despre munca forţată la Canal. Mi-au povestit cândva şi ai mei despre cum se făcea istorie pe vremuri: ştiai numai ce voiau ei să ştii.

Credeai numai ce voiau ei să crezi. “Armată Roşie a eliberat românia” şi aşa mai departe; trebuia să crezi necondiţionat, fără să pui întrebări. Stau în clădirea Memorialului de la Sighet. Aici a fost închisoarea pentru deţinuţi politici. Aici au murit oameni. Oameni adevăraţi. Oare a contat asta? Torţionarii ar fi făcut orice să te facă să crezi că nu. Eu pot să port blugi, să-l citesc pe Soljeniţân şi să fac cercetare istorică. Gândesc. Pun întrebări. Sunt liberă, şi cât de mult datorită celor care nu au fost!”. 

România e cam pe la mijloc

Aceste cuvinte aparţin reputatului istoric Stephane Courtois care la conferinţa de presă organizată după încheierea ediţiei din acest an a şcolii de Vară, a făcut o analiză minuţioasa şi justă a situaţiei arhivelor în ţările din fostul lagăr comunist. Ca istoric, deci că om de ştiinţa, domnia sa a înţeles că regimurile comuniste cu tot răul pe care l-au făcut nu pot fi cercetate şi judecate cu adevărat dacă nu eşti informat. Iar informarea presupune acces liber la arhive. în această privinţă românia se afla pe la mijloc… Pe ultimul loc într-o asemenea scara este, previzibil, Belarus, pe primul loc, tot previzibil, Germania. Dar în opinia domniei sale este bine. De nouă ani vine aici în ţară şi constată progrese. Nu numai societatea civilă  se implica în procesul comunismului, dar şi autorităţile.

Gestul preşedintelui Băsescu de-a citi în Parlament declaraţia despărţirii de comunism este cea mai bună dovadă a unei clare voinţe politice. De asemenea Raportul comisiei prezidenţiale pentru investigarea crimelor din perioada comunista constituie alt argument. Nu putem merge decât pe un asemenea drum fiindcă aceasta ne garantează atât  identitatea naţionala cât şi cea europeană. Istoricul Thierry Wolton a arătat că, mai nou, Rusia la cel mai înalt nivel doreşte o cosmetizare a  trecutului stalinist. Stalin o fi făcut şi o fi dres, dar el a iubit Tara, Marea Rusie… Teribil! Ana Blandiana a scos în evidenţă specificul din acest an al şcolii de Vară. Au fost invitaţi şi profesori întrucât poate chiar din această toamnă în programa şcolară va figura şi o disciplină despre represiunea comunista. Ar fi un câştig imens pentru salvarea de la uitare şi de la spălarea pe creier la care generaţiile tinere sunt inevitabil condamnate.

De asemenea, tinerii ar trebui să înţeleagă că la o asemenea disciplină e chiar o impietate să copiezi. Oare cum îi vor convinge profesorii să nu facă asta?  Într-o scrisoare deschisă care va fi adresată ministrului de resort se va formula dorinţă ca noua materie să nu între la categoria de “opţionale”, ci să fie tratată ca orice materie serioasă de învăţământ. De asemenea, a mai arătat distinsă poeta, ar fi o mare greşeală să credem că istoria a ajuns trecută printre dexterităţi din cauza influenţei europene. Oare cum ne-om fi integrat dacă uităm cine suntem? Stephane Courtois a sugerat ca la ediţia viitoare să fie invitaţi şi studenţi care ar fi în cadrul şcolii un al patrulea segment după conferenţiari, profesori şi elevi.

Memorialul Sighet, au arătat cei invitaţi, nu se ocupă doar de problemele comunismului românesc, ci de comunismul din întreaga lume. Avem astfel decenţa să recunoaştem că nu numai noi am suferit. Altminteri, anticomunismul îi uneşte pe oameni, nu îi dezbina.

 

www.romanialibera.ro