» » » » Rompres – Comunismul a evoluat diferit de la o ţară la alta, afirmă istoricul Dennis Deletant

Rompres – Comunismul a evoluat diferit de la o ţară la alta, afirmă istoricul Dennis Deletant

posted in: Revue de presse | 0

Evoluţia comunismului a fost diferită de la ţară la ţară, însă toate statele foste comuniste au preluat din Uniunea Sovietică modelul de funcţionare a sistemului care a reuşit să anihileze orice individ sau opoziţie politica, a declarat, miercuri, Dennis Deletant, profesor de studii romaneşti la School of Slavonic and East European Studies (University College of London), care a ţinut o prelegere liceenilor participanţi la cursurile Şcolii de vară a Memorialului Sighet.

Istoricul britanic le-a spus tinerilor ca instaurarea regimurilor comuniste în Uniunea Sovietică şi mai apoi în ţările satelitare, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost posibilă cu implicarea securităţii, poliţiei şi justiţiei, sisteme care au acţionat la comanda partidelor comuniste din aceste ţări.

‘Reprezentantii Partidului Comunist Bulgar au fost atât de interesaţi în a opri orice atitudine civica internă şi externă încât au fost printre primii care au anihilat orice formă de protest care se năştea imediat după război în diaspora. Practic, securitatea bulgara a fost cea care a pus în mişcare asasinatul politic în afara graniţelor unde exilul bulgar abia se infiripa’, a afirmat el.

Potrivit lui, au existat tentative de asasinat a unor disidenţi din SUA şi Marea Britanie, în unele cazuri soldate cu moartea celor vizaţi.

‘Securitatea bulgara executa aceste asasinate la cererea liderilor comunişti care doreau să combată orice formă de protest atât în interiorul ţării, cât şi în exterior’, a explicat el.

Dennis Deletant a declarat că situaţia din românia comunista a fost asemănătoare cu statul vecin de la sud de Dunăre, doar ca ‘nuantele’ sunt diferite.

‘Securitatea (în românia – n.r.) s-a ocupat de micile grupări politice care se opuneau noului regim, apoi etapizat au fost încarceraţi foşti lideri politici care au simpatizat cu Europa Occidentală, militari, intelectuali, ziarişti, preoţi greco-catolici şi ţărani, care nu erau admiratori ai sistemul politic de import’, a arătat el.

Arestarea, întemniţarea şi dispariţia fizică a unor oameni marcanţi pentru societatea româneasca au fost uneltele folosite pentru anihilarea oricăror modele posibile ce ar fi putut antrena mişcări de protest împotriva noului regim comunist, a spus el.

‘Ce s-a întâmplat în românia cu opozanţii regimului seamănă mult, dar la o scară redusă, cu ce se întâmplă în Gulagul sovietic’, a adăugat Dennis Deletant.

Istorici români şi străini de prestigiu, foşti disidenţi anticomunişti, profesori şi elevi de liceu participa, până pe 21 iulie, la Sighetu Marmaţiei, la Şcoala de vară a Memorialului Sighet, evenimentul din acest an urmărind introducerea în programa şcolară a studiului represiunii comuniste.

La Şcoala de vară, organizată de Fundaţia Academia Civică, participa istorici precum Dennis Deletant, Stephane Courtois, – rector al şcolii, Thierry Wolton, Vladimir Tismăneanu, sau acad. Alexandru Zub, precum şi fostul deţinut politic Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului CNSAS, şi scriitorul german Hans Bergel.

La ediţia din acest an, a XI-a, a Şcolii de vară de la Sighet, 50 de liceeni şi 50 de profesori de istorie sunt angrenaţi într-un program de cursuri, în urma cărora vor imagina propriile lecţii de istorie recenta aşa cum ar trebui să se desfăşoare în cadrul programei şcolare, în viziunea lor.

 

Rompres/Leontin Cupar, 16 iulie