» » » » Romulus Rusan: proiectul Memorialului de la Sighet plutea în imaginaţia noastră ca o fata morgana

Romulus Rusan: proiectul Memorialului de la Sighet plutea în imaginaţia noastră ca o fata morgana

posted in: Evenimente, Jubileu 25 de ani | 0

Departamentul de Istorie Orală este primul departament pe care l-am înfiinţat, în 1993, în cadrul Centrului de Studii asupra Comunismului, când proiectul Memorialului de la Sighet plutea în imaginaţia noastră ca o fata morgana.
Blandiana fusese, în ianuarie, invitată la Strasbourg, la o sesiune a Consiliului Europei dedicată drepturilor omului (pregătirea unui congres mondial ce urma să se ţină la Viena). Propunerea ei ca într-o fostă închisoare politică (se gândea la Sighet) să fie înfiinţat un Memorial al Victimelor Comunismului format dintr-un muzeu şi un centru de studii a fost primită de oficialii C.E. cu îndemnul: „De ce nu? Faceţi un proiect. Unde se poate vedea mai bine încălcarea drepturilor omului decât într-o închisoare stalinistă?”
În câteva săptămâni am predat proiectul. Eram atât de lipsiţi de „logistică” încât harta care urmau să arate unde se afla Sighetul pe harta României şi a Europei am copiat-o pe geam, dintr-o planşă de album, recopiind-o apoi la un xerox din oraş.
Ni s-a răspuns că vom fi vizitaţi de una sau chiar două comisii tehnice, care vor stabili bonitatea proiectului. România nu era încă primită în Consiliul Europei (din cauza mineria-delor), era doar membru asociat (cu statut de observator). Consiliul Europei era o instanţă mult mai exigentă şi importantă decât astăzi, totuşi – spre deosebire de Comisia (sau Uniunea) Europeană – nu avea forţa materială. Speram că vom fi ajutaţi măcar la reabilitarea clădirii, care devenise (din 1975, când închisoarea fusese dezafectată) o ruină imundă, servind de refugiu vagabonzilor şi prostituatelor. Acoperişul stătea să cadă, zidurile erau mâncate de igrasie şi mucegai.
Până la sosirea comisiilor ne-am apucat de singurul lucru care ni se părea pe moment posibil: documentarea. Nu aveam acces la arhive (au trebuit să treacă mulţi ani până să avem), dar aveam experienţa – atât Ana, cât şi eu – a multe zeci de interviuri pe care le luasem unor intelectuali de mare valoare – pictori, medici, scriitori, ingineri, istorici. Eu făcusem, chiar, în 1976, cu ocazia Centenarului naşterii lui Brâncuşi, o reconstituire a „fiinţei” sculptorului prin discuţii cu 12 contemporani care îl cunoscuseră.
Am îndemnat pe colegii de Alianţă Civică să facă ei înşişi istorie orală. Am trimis în filiale 20 de masive aparate „Panasonic” pe care ni le cumpărase şi donase un medic român din Germania, Radu Anastase.

 

Romulus Rusan, 2011

 

din Romulus Rusan, Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miracol, Fundația Academia Civică, 2017