» » » » » Muzeul Sighet: Sala 18 – Colectivizarea. Rezistenţă şi represiune

Muzeul Sighet: Sala 18 – Colectivizarea. Rezistenţă şi represiune

posted in: Parter | 0
Sala Colectivizarea agriculturii
Sala Colectivizarea agriculturii

Trecerea sub controlul statului a proprietăților agricole s-a făcut prin diferite mijloace și în mai multe etape.
În noaptea de 2/3 martie 1949 au fost sechestrate resturile marilor proprietăți funciare, reduse prin reforma agrară din 1945 la 50 hectare. Proprietarii și familiile lor au fost deportați în locuri îndepărtate, iar pământul și inventarul trecut în posesia primelor gospodării agricole de stat (G.A.S.).

În primii ani de după reforma agrară, comuniștii au promis că nu vor face „colhozuri”. Statul a introdus, în schimb, sistemul „cotelor obligatorii”, prin care țăranii erau obligați să cedeze cantități însemnate din recoltă, în scopul de a deveni falimentari și a intra apoi, din disperare, în „întovărășiri” și „colective”. Cine „se sustrăgea cotelor” devenea automat „sabotor”, fiind arestat și condamnat. Plenara P.M.R. din 3-5 martie 1949 a hotărât că este momentul trecerii mărturisite la colectivizarea de tip sovietic. În spiritul „luptei de clasă”, țăranii au fost împărțiți în trei categorii: „săraci”, „mijlocași” și „chiaburi”. Luptând împotriva „chiaburilor” și a „mijlocașilor” care „șovăiau”, săracii trebuiau să „fie lămuriți” de avantajele intrării în gospodăriile agricole (G.A.C.). Rezistența a fost însemnată, în primii ani de după plenară activiștii trimiși pe teren erau refuzați și goniți, iar în multe comune au avut loc răscoale fățișe și lupte cu trupele de miliție, care s-au soldat cu morți, răniți, condamnări și deportări. După datele comunicate chiar de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), au avut loc între 1949-1952 peste 80000 de arestări de țărani, dintre care 30000 finalizate cu sentințe de închisoare.
Între 1952-1958 ritmul colectivizării a mai slăbit. Totuși, în vederea încheierii colectivizării pe țară, partidul a declanșat o nouă ofensivă, urmată de noi împotriviri. În răscoalele din 1959-1962 și-au pierdut viața sau libertatea alți și alți țărani. Răscoala din Vadu Roșca (regiunea Galați), în care și-au găsit moartea nouă oameni, a fost reprimată, se spune, de Nicolae Ceaușescu personal. În alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea și „lămurirea” țăranilor.

După treisprezece ani de terorizare și sărăcire a țăranilor, colectivizarea a fost, în sfârșit, declarată de Gheorghiu-Dej ca încheiată la 27 aprilie 1962, în fața a 11000 de țărani, îmbrăcați în costume naționale, aduși din toate raioanele și regiunile țării! Rezultatele anunțate de Dej în discursul ținut în plenul Marii Adunări Naționale: 96% din suprafața arabilă a țării și 3.201.000 familii au fost cuprinse în structurile colectiviste.

Sala 18 prezintă imagini din toți acești ani de îngenunchere și reprimare a țărănimii. Ca un simbol, în mijlocul sălii este figurată o brazdă permanent înverzită, care simbolizează în același timp pământul viu și liber, dar și mormântul celor care s-au jertfit pentru el.