» » » » » Muzeul Sighet: Sala 19 – Anul 1948 – sovietizarea României

Muzeul Sighet: Sala 19 – Anul 1948 – sovietizarea României

posted in: Parter | 0

IMG_3997Anul ofensivei finale a comuniștilor pentru sovietizarea Centrului și Estului Europei a fost 1948. Dacă în anii anteriori obținuseră majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare dată teroarea și viclenia, în 1948 și-au impus propriul sistem economic, social și cultural, potrivit rețetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin și Stalin.

Practic toate instituțiile statului au fost refăcute după șablonul existent în URSS: justiția, securitatea, armata, învățământul, academia, cultele. La 11 iunie a fost decretată naționalizarea principalelor mijloace de producție (aproape 2000 de unități, de la fabricile siderurgice la atelierele de degetare și cremă de ghete). (Vezi lista, în stânga și dreapta ferestrei). Din prudență, colectivizarea n-a fost încă aplicată în 1948, dar a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca și împărțirea țăranilor în „săraci”, „mijlocași” și „chiaburi”. În 1948 a fost impus în instituții apelativul obligatoriu „tovarășe” (în loc de „domnule”), au fost introduse cursurile de învățământ politic, salariații erau obligați să se înscrie în sindicate și în ARLUS (asociație de prietenie cu Uniunea Sovietică). Tot în 1948 a fost constituit „partidul unic al clasei muncitoare”, prin absorbirea „menșevicilor” (social-democrații) de către „bolșevici” (comuniștii). În 1948 au fost introduse defilările comuniste obligatorii cu ocazia zilei de 1 mai (chiar în sâmbăta Paștelui), iar în locul icoanelor au fost introduse în clase portretele membrilor secretariatului P.M.R. Tot în 1948 s-au făcut mii de arestări în rândul tineretului anticomunist, dar și al membrilor de frunte al partidului comunist (lotul Pătrășcanu). Au fost schimbați conducătorii principalelor culte religioase, a fost interzisă Biserica greco-catolică, iar Academia independentă a fost, practic, înlocuită cu una de stat, alcătuită din favoriți ai puterii.

Pentru că totul era deja vorbit și scris în limba de lemn, iar documentele erau descurajant de plate, am simțit nevoia să introducem fragmente din jurnalele academicianului C. Rădulescu-Motru, al esteticienei Alice Voinescu și al profesoarei de liceu Mărgărita Vulcănescu. Diferența între adevăr și propagandă este zguduitoare.