» » » » » Muzeul Sighet: Sala 22 – Basarabia în Gulag

Muzeul Sighet: Sala 22 – Basarabia în Gulag

posted in: Parter | 0

Sala 22Basarabia, fostă provincie românească, stăpânită 106 ani de țarii Rusiei, revine în 1918 la Patria Mamă și devine în 1940 teritoriu sovietic, ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop. Eliberată în 1941 și resovietizată în 1944, sub denumirea RSS Moldovenească, devine un poligon de încercare pentru experiențele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și NKVD: deportări pe viață, exterminarea elitelor, colectivizarea satelor și industrializarea forțată, rusificarea culturii și a vieții publice, alterarea mentalităților.
Pe pereții sălii pot fi văzute fotografii și texte despre această experiență sângeroasă, tipică pentru fiecare din cele 16 republici ale imperiului dispărut în 1991.
Materialul a fost oferit Memorialului Sighet de profesorul Anatol Petrencu de la Universitatea din Chișinău și de dr. Elena Postică de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău.