» » » » Ziua Memoriei 2013

Ziua Memoriei 2013

posted in: Remembrance Day | 0
Fundaţia Academia Civică a organizat şi în acest an la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua porţilor deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere s-a desfăşurat la 13 iunie (Sărbătoarea Înălţării Domnului), odată cu Ziua Eroilor.
Au participat foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Mulţi au venit cu un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.
Programul manifestărilor
Joi, 13 iunie
orele   7.00-9.00     Primirea participanţilor la Memorialul Sighet
orele  9.00-11.00    Dezbaterea „Memorialul Sighet – 20 de ani”
orele 11.00-11.30    Lansări de carte
orele 11.30-12.30    Vizitarea Memorialului
orele 13.00-14.00    Serviciu religios la Cimitirul Săracilor
2013 – jubileul Memorialului Sighet
20 de ani de la fondarea, sub egida Consiliului Europei, a primului Memorial al Victimelor Comunismului, într-o fostă închisoare stalinistă din nordul României