» » » » Ziua Memoriei 2014

Ziua Memoriei 2014

posted in: Tag der Erinnerung | 0
Joi, 29 mai, a avut loc la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Ziua porţilor deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere s-a desfăşurat ca în fiecare an de Sărbătoarea Înălţării Domnului, împreună cu Ziua Eroilor.
În acest an, manifestările au fost organizate în colaborare cu fundaţia „Corneliu Coposu”, cu ocazia centenarului naşterii marelui om politic.
Au participat peste 200 de persoane, foşti deţinuţi politici şi deportaţi din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Suceava, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Teleorman, Argeş, Cluj, Târgu Mureş, Covasna, Braşov, Buzău. Au participat şi studenţi de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Babeş Bolyai.
La masa rotundă „Cum l-am cunoscut pe Corneliu Coposu”, moderată de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, au participat Flavia Coposu, sora lui Corneliu Coposu, cunoscutul jurnalist de la Vocea Americii şi Europa Liberă, Mircea Carp, Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, Vartan Arachelian, autorul vomului Mărturisiri, Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, dr. Marin Pop,, autorul volumului Monografia familiei Coposu, Ion Andrei Gherasim, nepotul lui Ilie Lazăr şi secretar personal al lui Corneliu Coposu în anii 90, Teodor Stanca, fost deţinut politic, vicepreşedinte AFDPR, fost membru al Parlamentului în anii 90, Sergiu Rizescu, fost deţinut politic, vicepreşedinte AFDPR, fost membru al Parlamentului în anii 90, Dumitru Liţu, fost deţinut politic, Vasile Ilica din Oradea, monahia Elena de la mănăstirea Voroneţ.
Au fost lansate cărţile Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Fundaţia Academia Civică, 2014 şi  Monografia familiei Coposu între istorie şi memorie de Marin Pop, Editura Caiete Silvane, 2014 şi a fost vernisată expoziţia Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, „Corneliu Coposu în societatea civilă”.
Evenimentul de joi s-a încheiat cu o slujbă la Cimitirul Săracilor – parte integrantă a Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – , în memoria victimelor comunismului, slujbă oficiată de un sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici.