Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Aurelian Bentoiu

Aurelian Bentoiu

posted in: Din "marea de amar"
Aurelian Bentoiu, fotografie de la prima arestare

(n. 29 iunie 1893, Făcăeni, jud. Ialomiţa -m. 27 iunie 1962, închisoarea Jilava)

Ia parte ca sublocotenent de infanterie la operaţiunile primului război mondial, este rănit şi continuă pe frontul din Moldova, fiind avansat căpitan.
Termină facultăţile de Drept şi Filosofie din Bucureşti, întrerupte pe timpul războiului, iar în decembrie 1919 se înscrie în Baroul Ilfov, profesând avocatura, întâi ca secretar al lui Istrate Micescu, apoi într-un cabinet propriu.
În anii ’30, ca deputat PNL de Ialomiţa, susţine ca raportor general trei legi importante. În 1935-1937 este subsecretar de stat la Justiţie şi Interne, apoi îi urmează în noiembrie 1939 lui Istrate Micescu la ministeriatul Justiţiei, pentru câteva luni.

În februarie 1948 este exclus din barou şi apoi, în noiembrie acelaşi an, este arestat şi ţinut fără judecată în închisorile Jilava, Galaţi, Piteşti, Sighet, Craiova, Malmaison, Uranus, Văcăreşti. În 1956 i se intentează un proces la Tribunalul Militar Bucureşti, fiind judecat pentru întreaga lui activitate interbelică şi achitat.

Aurelian Bentoiu cu nepoata (fotografie din 1957)

În cele 17 luni de libertate transcrie poeziile compuse (în gând) în închisoare, fiind însă rearestat în noiembrie 1957 şi rejudecat câteva luni mai târziu în cadrul unui mare lot liberal.

Condamnat la 25 ani temniţă grea, supravieţuieşte doar cinci ani şi moare la Jilava la 27 iunie 1962.

Aurelian Bentoiu

„La 34 de ani de la moarte (a lui Aurelian Bentoiu, n.n.), s-a introdus la Curtea Supremă de Justiţie un recurs în anulare determinat de iniţiativa altor membri (şi urmaşi ai acestora) din lotul liberal judecat în iulie 1958. N-am avut vreun ameste în această chestiune, însă mă întreb dacă unui om căruia i s-a luat tot, absolut tot: sănătate, familie, avere, profesie, libertate, speranţă şi până la urmă chiar viaţa, îi mai pasă foarte mult de o asemenea „reabilitare” prin „anularea” sentinţei criminale. Şi gândesc că, mai degrabă, un soi de reabilitare a memoriei celui plecat poate să fie a aduce la cunoştinţă câtorva oameni puţinele mărturii rămase în scris pe urma unei vieţi cu adevărat zbuciumate şi încheiate în cea mai afundă prăpastie a iadului pământesc.”
Pascal Bentoiu, 2001 (prefaţă la volumul Aurelian Bentoiu, Zări şi zodii. Poezii din închisoare, Fundaţia Academia Civică, 2001)