Vestea despre manifestaţia studenţească a venit pe mai multe căi. Trebuia să ieșim în Piaţa Universităţii în 5 noiembrie (1956, n.ed.). Acolo ar fi trebuit să împingem un tramvai de pe linie – la acea dată treceau tramvaie prin faţa universităţii, unde sunt astăzi troleibuzele azi – și astfel se va aduna lumea. Alți studenți, mai în temă cu desfăşurarea evenimentelor, aveau să mobilizeze lumea astfel încât să se declanşeze şi la noi revoluția ca în Ungaria, Din păcate însăm în momentul în care se fixase ziua manifestaţiei, în momentul acela, deja jocul era pierdut pentru că ruşii năvăliseră în Ungaria, făcuseră nenorocirile pe care le-au făcut şi atunci sunt convins că foarte mulţi dintre noi au ezitat şi nu au mai venit la respectiva manifestaţie.
În ziua de 5 noiembrie 1956 am plecat de acasă spre Piaţa Universității. Avusesem dimineaţă cursuri. Manifestația era anunțată la ora 3. Am fost acasă, am mâncat şi m-am întors în Piaţa Universităţi. Aici deja erau masate trupele de securitatea erau masate pe toate străzile din jur. Prelatele care acopereau camioanele lăsau pe la crăpături să se vadă ce este înăuntru. Erau și colegi de-ai noștri, studenți, trimişi să facă liste cu colegii rebeli, i-am recunoscut imediat, pentru că nu erau din categoria celor pe care cineva ar fi avut curajul să-i invite la o manifestaţie împotriva guvernului. Erau pilonii UTC-ului, cunoscuţi şi recunoscuţi.
În piață erau studenţi din toate facultăţile. Ne-am întâlnit, ne-m dat seama despre ce este vorba, am ocolit de două sau de trei ori universitatea. Am văzut priviri dezorientate, ne-am dat seama că nu poate să iasă nimic… Și bine că nu a ieşit nimic. În anchetă, ulterior, ni s-a spus că dacă unul singur ar fi strigat ceva, indicaţiile erau foarte clare, să se tragă, urgent, să se înăbuşe în fașă orice încercare de protest… Toți studenții aveau erau cu o mină de nedumerire, chiar de emoţie de ceea ce se poate întâmpla. Erau și acele camioane militare prin care se putea vedea, aşa cum am spus, ce este înăuntru, trupe cu căşti de metal, cu pistoale mitralieră…Se putea înţelege foarte uşor de ce sunt acolo.
….Am plecat împreună cu trei colegi, Gina Ionescu, Radu Surdulescu şi Florin Caba la mine acasă ca să scriem nişte manifeste, cu intenţia de a le difuza a doua zi în facultate, de a le lipi pe pereţi şi de a le împrăştia prin facultate. Bineînţeles că mijloacele de redactare erau primitive, nu aveam maşină de multiplicat, nici măcar o maşină de scris nu avem. Şi ne-am apucat şi am scris manifeste de genul “Jos rusa şi marxismul!”, “Vrem ştiinţă, nu politică în universităţi!”, “Urmaţi exemplul studenţilor unguri, cehi şi poloneazi!”…. Unele manifeste aveau chiar o tentă satirică, nu-mi amintesc exact textul, la adresa lui Stalin şi a lui Hrusciov. Am făcut vreo douăzeci-treizeci de asemenea manifeste, toate scrise pe coli obişnuite de hârtie A4, cu un toc înfăşurat în vată şi înmuiat în cerneală. Acele manifeste nu au ajuns să fie citite în facultate, au rămas la mine, după ce au plecat cei trei colegi târziu noaptea. Manifestele au rămas la mine urmând ca eu să le aduc a doua zi la facultate. Preconizam să ne ducem mai devreme, înainte să ajungă ceilalți colegi, ca să putem lipi în linişte, să nu se ştie cine le-a pus acolo. Dar asta nu s-a mai întâmplat pentru că în aceeaşi noapte a fost arestată Gina Ionescu. Tatăl ei prieten fiind cu tatăl meu a venit dimineaţa să ne spună ce s-a întâmplat iar tata i-a spus că ne-a văzut făcând nişte manifeste…Şi tata imediat mi-a cerut să ard manifestele pentru că mă aşteptam să vină să mă aresteze și pe mine. Normal manifestele au fost arse. Şi a doua zi au început arestările masiv… Pe mine m-au luat de acasă, pentru că la îndemnul părinţilor mei nu m-am dus a doua zi la facultate. Pe 7 noiembrie au venit şi m-au arestat la ora prânzului, bineînţeles cu toată duritatea, fără să se gândească de pericolul în care îi puneau mai ales pe părinţi, mama bolnavă care putea să facă un şoc, să cadă jos imediat, tata nici el foarte sănătos după anii de canal, dar lucrul ăsta nu-i interesa. Erau atât de înverşunaţi…Arestarea a fost condusă de o liotă de derbedei condusă de celebrul căpitan Enoiu…Am fost dus la Ministerul de Interne…în subsol…şi aruncat într-o celulă, unde am fost lăsat până a doua zi dimineaţă când a început ancheta…
Noi nu voiam să răsturnăm regimul, noi voiam să se normalizeze nişte lucruri. De fapt problemele acestea de anvergură, de perspectivă nici nu se puseseră pe vremea respectivă.
…Voiau să ne scoată duşmani cu orice preţ, voiau să agraveze lucrurile, şi pentru asta am mâncat şi bătaie, voiausă ne constrângă să recunoaştem caracterul subversiv, organizat, bine gândit şi bine pus la punct, nu acea mişcare absolut spontană şi absolut nefondată teoretic care avusese loc…
Fragment din interviul cu Dan Mugur Rusiecki, realizator Ioana Boca, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 900