Home » Deutsch » Gedenkstätte » „Das Meer der Bitterkeit“ » Ocombrie 1951 – a început să emite în limba română postul de radio Europa Liberă

Ocombrie 1951 – a început să emite în limba română postul de radio Europa Liberă

Octombrie 1951 – a început să emită în limba română postul de radio „Europa Liberă”, finanţat de Congresul S.U.A., ascultat, pe ascuns, de milioane de români în tot timpul dictaturii comuniste 
 
 
Posturile de radio occidentale care emiteau programe în limba română suplineau lipsa premeditată de informaţie prin care aparatul de partid şi de securitate intenţiona să izoleze populaţia de realităţile mondiale şi chiar de cele din propria ţară. Propaganda plicticoasă şi stereotipă dezgusta pe oameni în aşa măsură încât o considerau din capul locului mincinoasă.
Dimpotrivă, emisiunile sosite pe calea undelor din Occident se bucurau de cea mai deplină încredere, fie că era în ele vorba de politică sau literatură, de sport sau de divertisment. Această cultură exclusiv orală a format două generaţii de români, care, cu ajutorul ei, au supravieţuit mental anilor de război rece şi de comunism.
Redactorii Europei Libere, BBC-ului, ai Vocii Americii sau Vocii Germaniei deveniseră, fără să li se cunoască măcar fizionomia, membri în milioane de familii. Strict interzise, aceste voci ale democraţiei erau ascultate în secret, iar apoi difuzate din om în om, stimulând şi solidaritatea şi complicitatea în spiritul democraţiei occidentale. Partidul şi Securitatea considerau drept infracţiuni ascultarea şi transmiterea orală a ştirilor şi comentariilor posturilor de radio occidentale, ca dovadă numeroasele condamnări pentru „agitaţie publică”, precum şi nenumăratele filaje, hărţuieli şi anchete pe această temă. Cu deosebire intelectualii care se opuneau, direct sau indirect, politicii culturale a partidului erau etichetaţi, de plano, drept „agenţi ai Europei Libere.”
Doar în două rânduri Europa Liberă a fost ascultată pe stradă şi prin ferestre deschise: în timpul invaziei Cehoslovaciei, în 1968, şi, câteva zile, după cutremurul din  4 martie 1977.