În 10 iunie a avut loc la Reprezentanța din București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței (str. Jean Louis Calderon nr. 66) evenimentul PERPETUAREA MEMORIEI PRIN ARTĂ ȘI AMINITRE TRĂITĂ, un dialog cu
tinerii în cadrul expoziției Ultima privire. Sub gloanțele comunismului, 25 de portrete de condamnați la moarte în timpul Marii Terori din URSS (1937–1938), desene realizate de artista franceză Madeleine Melot.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Colegiul Național Școala Centrarlă și Fundația Hanns Seidel.
Au participat 60 de elevi de de la Colegiul Național Școala Centrală din București împreună cu profesoara de istorie Diana Beldiman și profesoarele de franceză Raisa Elena Vlad și Gabriela Zota.
Întâlnirea, moderată de Virginia Ion, a început cu un dialog între tineri și doamna Voica Potârcă, urmașă a unor victime ale regimului totalitar comunist. Mama sa, Dorina Ştefania Potârcă (n. Marinescu), profesoară de franceză, soţia fruntaşului naţional-ţărănist Virgil Potârcă a fost arestată la 15 aprilie 1952 în lotul „familiilor demnitarilor”, a trecut prin lagărele de la Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera şi închisoarea Dumbrăveni, executând o condamnarea administrativă de doi ani. A fost eliberată la 19 aprilie 1954, fiind apoi obligată să se angajeze în diverse posturi fără legătură cu pregătirea sa profesională: muncitoare, vânzătoare, funcţionară. Abia în 1957 a fost reprimită în învăţământ ca profesoară suplinitoare.
Tatăl său, Virgil Potârcă (1888-1954), fruntaş P.N.Ţ., fost subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, apoi – succesiv – ministru al Justiţiei, al Agriculturii, al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Arestat la 5/6 mai 1950, a fost închis la Sighet, fără a fi judecat. A murit în penitenciarul Sighet, la 6 iunie 1954.
Virginia Ion a făcut apoi o prezentare a expoziției „Ultima privire: sub gloanțele comunismului” a artistei franceze Madeleine Melot prezintă 25 de portrete ale unor victime ale Marii Terori din URSS, din anii 1937-1938. Lucrările, realizate în ulei pe lemn, sunt inspirate din fotografiile descoperite în arhivele de la Moscova de jurnalistul și fotograful polonez Tomasz Kizny și publicate în albumul său Marea teroare din URSS (1937-1938), apărut în 2013 la editura Noir sur Blanc. Expoziția a fost deschisă în Franța în 2019, ca un omagiu adus de Madeleine Melot prietenului său franco-polonez, Jacques Rossi, supraviețuitor al Gulagului sovietic (20 de ani de detenție), dar și tuturor victimelor Marii Terori din URSS. Seria de portrete a fost donată, în decembrie 2024, de Madeleine Melot Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, îmbogățind astfel colecția de artă plastică a Memorialului.
Proiectul educațional din 10 iunie se înscrie în seria de evenimente pe care le derulăm împreună cu Fundația Hanns Seidel pentru a promova importanța apărării drepturilor fundamentale ale omului în societatea de azi, precum și pentru a analiza critic trecutul recent și, în același timp, a omagia victimele regimului totalitar comunist.







