Home » Română » Memorial » Evenimente » Ana Blandiana: Omagiu lui Hans Bergel la 95 de ani

Ana Blandiana: Omagiu lui Hans Bergel la 95 de ani

posted in: Evenimente
Hans Bergel la Memorialul Sighet, iulie 2011, foto: Constantin Duma

Nu e prima oară când scriu despre Hans Bergel și sunt convinsă că nu e nici ultima oară. E adevărat însă că niciodată nu mi s-a întâmplat să scriu cu un prilej atât de solemn ca acesta. Este vorba de apariția unui volum omagial cu prilejul celei de a 95-a aniversări. Mă refer la volum și nu la vârstă, pentru că, în absența volumului, închinat explicit aniversării, nu cred că m-aș fi gândit vreodată la Dl Hans Bergel ca la un personaj de calendar.

Habar nu aveam ce vârstă avea atunci când l-am auzit pentru prima oară conferențiind la Școala de Vară a Memorialului de la Sighet, stârnind adolescenților care îl ascultau un entuziasm aproape patetic și dându-mi sentimentul că am reușit, pentru că scopul visat al acelei școli, și chiar a Memorialului, fusese chiar realizarea acelei treceri a ideilor dintr-o generație în alta. După cum nu-mi trecuse prin minte să mă întreb ce vârstă are – vreo zece ani mai târziu – când am participat împreună la Târgul de la Leipzig la lansarea unui volum de versuri care ne înrudise într-un mod straniu. Țin minte fermecătoarea atmosferă de carnaval a târgului, cu nenumărați copii și tineri travestiți în personaje literare (cine era personaj nu plătea biletul de intrare de 17 euro!) și țin minte standul românesc unde, în jurul Dlui Bergel se strânsese un cerc de ascultători fermecați, în timp ce mie nu-mi venea încă să cred că prozatorul, a cărui cititoare și admiratoare eram, mi-a tradus din simplă plăcere de cititor poemele. Hotărârea lui de a mă traduce aparținea unui om tânăr, capabil încă să se lase cucerit de o lectură până la a-i dărui o versiune în propria sa limbă, dar eu nu puteam să uit că acel cititor entuziast era autorul romanului „Când vin vulturii” care mă entuziasmase atât de mult încât, știind că în germană fusese continuat ,îl întrebam mereu pe Profesorul George Guțu când va apare si traducerea continuării.

De fapt, dacă mă gândesc bine – și acest moment cu adevărat solemn mă obligă – , relația mea cu Hans Bergel nu este una obișnuită și are atâtea laturi încât pare aproape holografică. Pe de o parte suntem doi scriitori care ne-am citit reciproc (ceea ce nu se întâmplă prea des intre scriitorii contemporani), pe de altă parte el este pentru mine un personaj care aparține în egală măsură literaturii și istoriei, un erou literar (pentru că „viața lui este un roman”) și un erou pur și simplu, pentru că acest „roman” este chiar istoria secolului 20. Romancier, povestitor, poet, eseist, muzician, orator, sportiv de performanță, polemist redutabil, „frontierist”, luptător în munți, deținut politic, Hans Bergel este o personalitate poliandrică ale cărei fațete strălucesc în funcție de felul în care sunt luminate de istorie sau de viață.

(…) Am scris cândva că Hans Bergel este cel mai important scriitor al specificului transilvan, al Transilvaniei ca pământ al mai multor etnii, culturi și tradiții, privite dintr-o perspectivă comună, profund umană și integratoare. Iar, în acest context, personajul aproape mitologic al ciobanului dansând cu lanțuri la picioare și mâini este nu numai cea mai puternică imagine artistică a împotrivirii la comunism, ci și un tulburător omagiu adus poporului român.

Dincolo de această circumscriere teritorială, însă, Hans Bergel este pentru mine în mod simbolic scriitorul est-european care a trăit, după eliberarea din temnițele comuniste și emigrare, descoperirea lumii libere ca pe o dramă în plus. A descoperit Germania – spre care încercase să fugă, trecând frontiera ilegal, și fusese prins, și făcuse închisoare, și în care ajunsese în cele din urmă – plină de portretele lui Mao și Che Guevara și a înțeles că nu a ajuns la liman, că nici răul, nici lupta împotriva lui nu au sfârșit și nevoia de a apăra adevărul nu se sfârșește o dată cu căderea comunismului, care a dispărut ca sistem, dar nu ca forță malefică și manipulatoare. Asemenea lui Soljenițîn, cel ce a fost numit „un Soljenițîn german” a avut revelația vulnerabilității și degradării libertății în societatea de consum.

In Transilvania sau în Bavaria, în comunism sau în capitalism, Hans Bergel a fost întotdeauna o judecată limpede, o privire severă și o inimă plină de un entuziasm în stare să învăluie lumea prin care a trecut și cu suferința căreia s-a simțit solidar.

Îi urez marelui scriitor și prietenului – o prietenie de care am fost întotdeauna mândră – încă mulți ani plini de sănătate, de pagini scrise și de puterea de a rămâne neschimbat.

Text apărut în volumul Gheorghe Mușat, Arcadă româno-germană. Scriitorul Hans Bergel, Ecou Transilvan, 2020