Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Georgeta Știolică n. Focșan: Noi ne-am așteptat să ne ducă în niște case. Și la un moment dat ajungem și ne-au lăsat într-un câmp.

Georgeta Știolică n. Focșan: Noi ne-am așteptat să ne ducă în niște case. Și la un moment dat ajungem și ne-au lăsat într-un câmp.

posted in: Din "marea de amar"
Georgeta Știolică n. Focșan cu elevii clasei a V-a, Viișoara, 1953

Georgeta Știolică n. Focșan: Noaptea când a sosit mașina cu milițieni, cu securiști, ce erau ei, i-au găsit pe mama și pe fratele meu. Și le-a spus că într-o oră să-și facă bagajul și să plece. Locuiam în Ciovârnășani, chiar în centrul satului. Le-a pus în vedere că trebuie imediat să părăsească locuința. Și-a luat două scaune, o masă, un șifonier. (…)

R.: Și cum de n-ați scăpat Dumneavoastră dacă n-ați fost acasă?

G.Ș.: Stați să vă spun. Dimineața am aflat, dar după cinci minute, mama a trimis totuși pe cineva să mă anunțe că că ei au fost încărcați, mi se pare, într-un car cu boi, nu mai știu cum era.

Deci era noaptea, și dimineața de-abia a venit un camion, cu un securist și cu un milițian. Camionul gol, după mine. Eu nu aveam decât trei rochii.

Când au venit la mine, mi-au spus direct:Făceți-vă bagajul, mama este ridicată”. Am făcut bagajul.

R.: Și v-au dus și pe Dumneavoastră tot la Șimian?

G.Ș.: Tot la Șimian. Eu am ajuns înaintea lor, că ei probabil au mers mai încet.

Am fost urcați în bou-vagon, că au fost două familii, de-o parte și de alta, știți? N-am fost singuri într-un vagon. Nici n-aveam ce pune într-un vagon. Vă dați seama că n-au luat nimic.

Eram înnebuniți și țipam și urlam că ne duce în Siberia. Așa era vorba. Și în momentul când n-am mai luat-o la stânga și am luat-o la dreapta, atunci ne-a venit inima la loc și ne-au spus conductorii, că ei sunt din Călărași, că ne duc la Ciulnița.

Călătoria cred că a durat mai mult de o săptămână. Staționau până treceau alte trenuri și se pleca noaptea, ajungeam dimineața și pleca noaptea. Uneori am stat și două zile într-un loc.

R.: Și în tot acest timp vă aduceau totuși ceva de mâncare, da?

G.Ș.: Da. Oamenii din satele pe unde treceam ne aducea. Țin minte că am mâncat biscuiți, pâine. Ce aveau oamenii la îndemână.

Ultima gară a fost la Călărași. Și acolo ne-a îmbarcat în căruțe. Noi ne-am așteptat să ne ducă în niște case. Și la un moment dat ajungem și ne-au lăsat într-un câmp.

Era cu mazăre, nu mai țin minte. Altele cu grâu. Dar erau bătuți deja țărușii. „Aicea este casa Dumneavoastră!” Dar fără apă, fără nimic. Ne-au adus apă cu sacaua, murdară.

Satul era Pelicanul.

 

Fragment din interviul cu Georgeta Știolică n. Focșan, realizat de Ileana Mateescu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3183

 

 

Georgeta Știolică n. Focșan

  1. 15 martie 1935, Ciovârnășani, Mehedinți

deportată cu familia în Bărăgan în iunie 1951

în anii de deportre a fost profesoară de rusă la școala din Mărculeștii Noi