Sub acest titlu, inaugurăm o nouă secţiune a site-ului nostru dedicată victimelor comunismului. Vom întâlni povestea vieţii unor oameni care au pătimit pentru credinţa şi caracterul lor. Amnezia din societatea noastră îi condamnă a doua oară aneantizând atât amintirea lor cât şi modelul uman pe care l-au reprezentat.
„Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente le-am folosit, acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie (…)
(…) Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.”
Romulus Rusan (2006)
Cuprins Din marea de amar (lista cu toate biografiile publicate în această secțiune)
– Studentul Szilágyi Árpád este căutat jos la poartă, a zis sec. – Cine mă caută?, am întrebat. – Vreo … Read More
(17 septembrie 1925, comuna Butea, județul Iași – 20 decembrie 2006, Roman) Preot franciscan A fost arestat la … Read More
La Miercurea Ciucului, aşa dese erau gratiile, că numai vârful degetelor intra printre ele. Dar printre ele vedeam luna, ne … Read More
În septembrie 1958, la 24 de ani, am fost arestat, la terminarea facultății. Am fost condamnat, cu art. 209, care … Read More
29 august 1951 Pe șantierul Iustin Georgescu suntem de 2 luni. Azi am făcut 125 chirpici, până la ora 7 … Read More
Şi până în ’52 am rezistat în parohia Mădăras, fără să iscălesc, şi ei mă considerau oarecum iscălit şi, mă … Read More
M-or arestat în ziua de 5 august 1958. De acolo, de la serviciu, m-or arestat doi securişti, ale căror nume … Read More
Am fost deportat în 1949, în 3 august. Cred că numai d-aia, că n-am vrut să ne înscriem în colectiv. … Read More
În domiciliu obligatoriu la Bumbăcari Viaţa am reluat-o de acolo unde cu zece ani înainte o lăsasem. Mi-a fost … Read More
