Miercuri, 15 mai, Fundaţia Academia Civică a organizat la Ateneul Român, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, cu ocazia jubileului Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, care împlineşte douăzeci de ani de existenţă, un concert festiv, cu Recviemul de Mozart, în interpretarea Orchestrei şi Corului Filarmonicii, sub bagheta lui Horia Andreescu şi Iosif Ion Prunner.
În deschiderea concertului, a avut loc vernisajul, în holul Ateneului, a expoziţiei „Memoria ca formă de justiţie” care a fost prezentată anterior la Parlamentul European din Bruxelles. Totodată a fost lansată „Cartea Morţilor”, un dicţionar al celor decedaţi în anchete, închisori, colonii de muncă şi deportări în perioada 1945-1989.
Cuvântul de deschidere al concertului de gală, rostit de doamna Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului Sighet şi preşedinte al Fundaţiei Academia Civică:
“Excelenţele voastre Doamnelor şi Domnilor Ambasadori,
Stimaţi foşti deportaţi şi deţinuţi politici,
Dragi colaboratori şi parteneri ai Academiei Civice şi ai acestui concert,
Iubiţi oaspeţi,
Înainte de toate vreau să vă mulţumesc emoţionată că vă aflaţi în această sală pe care am vrut-o în mod simbolic ocupată de elitele de azi pentru a celebra Memorialul Victimelor Comunismului, victime al căror nesfârşit şir a început prin distrugerea la Sighet a elitelor României interbelice.
Suntem aici pentru a marca aniversarea de 20 de ani a primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume. Ne-am întrebat la început dacă nu e lipsă de modestie să organizăm acest jubileu, sărbătorind rezultatul propriilor noastre eforturi. Dar ne-am răspuns că adevărata semnificaţie a acestui memento nu este nici succesul unui proiect (e vorba, de altfel, mai mult de un miracol decât de un succes pentru că, de fapt, în condiţiile ultimelor două decenii, firesc ar fi fost să nu reuşim), nici chiar faptul că este primul de acest fel din lume. Adevărata semnificaţie este mult mai profundă şi nu ne priveşte doar pe noi, ci pe toată lumea.
În momentul în care, în 1993, Consiliul Europei – una dintre instituţiile definitorii ale Europei – a luat sub egida sa proiectul, el şi-a asumat în mod instituţional punctul de vedere al victimelor comunismului asupra istoriei. „Cartea neagră a Comunismului” nu apăruse încă – şi atunci când a apărut, peste câţiva ani, a declanşat în Franţa un imens scandal -, iar România, din pricina mineriadelor, nu era membră nici a Consiliului Europei încă. În această atmosferă, gestul Consiliului Europei a fost unul aproape revoluţionar, declanşând un proces de transformare a mentalităţilor care în anii următori avea să prindă viteză. Aceasta este tema profundă a jubileului de azi, acesta este momentul pe care îl sărbătorim, momentul din care istoria secolului trecut, şi chiar a celui prezent, a început să fie înţeleasă şi din perspectiva victimelor comunismului. Acestei esenţiale schimbări de perspectivă i se datorează nominalizarea din 1997 a Memorialului Sighet, alături de Memorialul de la Auschwitz şi de Memorialul Păcii din Franţa, printre primele trei locuri ale memoriei europene, ca şi extraordinara frază din discursul preşedintelui Parlamentului european Jerzi Buzek, la deschiderea la Bruxelles a expoziţiei noastre „Memoria ca formă de justiţie”, în care vorbeşte despre foştii deţinuţi politici ca despre „adevăraţii eliberatori ai Europei”.
Suntem aici împreună pentru ca în mijlocul lumii tot mai blazate de consum, tot mai indiferente atât la suferinţele trecutului, cât şi la pericolele viitorului această aniversare să producă o tresărire de conştiinţă şi, mai ales, să ne încurajăm unii pe alţii în certitudinea că istoria nu poate face marche arrière.”
