Home » Română » Memorial » Evenimente » Conferința Vaclav Havel. Bine că l-au avut ei, susținută de Sever Voinescu

Conferința Vaclav Havel. Bine că l-au avut ei, susținută de Sever Voinescu

posted in: Evenimente
Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino organizaează a doua conferință din seria la de conferințe JUSTIȚIA MEMORIEI
Invitat: SEVER VOINESCU
Prelegerea: VÁCLAV HAVEL. BINE CĂ L-AU AVUT EI!
29 noiembrie, orele 17-20
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Spațiul expozițional permanent al Memorialului Victimelor Comunismului la București
Str. J.-L. Calderon, nr. 66
De ce este atât de importantă, în zilele noastre, moștenirea politică și intelectuală a lui Václav Havel? Prin ce anume se distingea el de tipologia disidentului anticomunist din estul Europei? Care sunt principalele repere ale fascinantei sale biografii? În ce măsură are dreptate Milan Kundera, atunci când afirmă că destinul acestui om politic providențial pentru Europa a fost chiar capodopera sa? Cum se reflectă critica modernității în dramaturgia lui Václav Havel, reliefând evoluția propriilor concepții despre puterea politică și formele de opoziție la dictatură? Cât de relevant a fost rolul său în extinderea NATO spre Est?
În cadrul ciclului de conferințe „Justiția memoriei”, prelegerea diplomatului și eseistului Sever Voinescu, intitulată „Václav Havel. Bine că l-au avut ei!” (link către canalul de youtube unde puteti viziona înregistrarea integrală a conferinței), susținută în 29 noiembrie 2022, în Spațiul expozițional permanent al Memorialului Victimelor Comunismului la București, prilejuiește o pasionantă evocare a personalității acestui lider politic de o noblețe unică, adept al vieții trăite în adevăr și onestitate, sub semnul ideii că însănătoșirea unei societăți este determinată de restabilirea unei legături între omul obișnuit și o ordine metafizică superioară lui.
***

Ciclul de conferințe „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propune idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității.

 

Ce factori au condus la instaurarea regimului comunist în anumite țări ale lumii? Care sunt cauzele ce au contribuit la prăbușirea acestuia? Sub ce forme continuă să influențeze lumea de astăzi? Ce a rămas, la nivelul societății contemporane, din comportamentele, ideile și politicile specifice comunismului în timpul celor aproape șaptezeci de ani în care a dominat Europa? Cum se explică evenimentele actuale din perspectiva istoriei mondiale a comunismului și care sunt firele de adâncime ce unesc trecutul cu prezentul? Acestea sunt (numai) o parte  dintre întrebările la care invitații speciali ai acestor conferințe vor încerca să răspundă în cadrul prelegerilor pe care le-au susținut sau pe care le vor susține.

 

Titulatura conferințelor  pe care le derulează, în parteneriat, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino este inspirat de o formulă celebră a cărei autoare este Ana Blandiana: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.

 

Vă așteptăm în fiecare lună în sala de conferințe din str. JL Calderon nr. 66