Memoria este o patrie a spiritului. Între frontierele sale, între formele ei de relief – care sunt evenimentele, cronologiile, faptele notabile – se desfăşoară conştiinţa omului, familiei, naţiunii. Evident că nimic în acţiunea fiecăruia din noi nu se poate desfăşura normal dacă nu cunoaştem ce s-a întâmplat înaintea noastră. Dacă ne ignorăm trecutul, drumul spre viitor este bâjbâit, printre obstacole de care ne izbim, pentru că nu le putem prevedea. Din păcate, în ultimii şaizeci de ani trecutul adevărat a fost ascuns tinerilor, mai ales cel recent. Cunoştinţele actualei generaţii mature se opresc cam pe la Alexandru Ioan Cuza, pentru că în comunism monarhia a fost ocultată, din cauza caracterului ei „reacţionar“, iar în perioada tranziţiei reconcilierea cu regele Mihai a avut loc abia în ultimii ani. Am dat doar un exemplu… Astfel încât, atunci când vor dispărea cu totul oamenii care au trăit pe pielea lor comunismul, tinerii acelui timp nu vor mai şti cu adevărat ce s-a întâmplat în deceniile de dinaintea lor. Cum spunea profesorul Alexandru Zub, trăim deja o patologie a memoriei.
…Ne-am căsătorit acum 45 de ani (de necrezut, nu? şi mie mi se pare aşa!) şi am fost tot timpul alături, la bine, ca şi la rău. Am avut amândoi o viaţă plină de încercări: sociale, politice, profesionale, ca să nu mai vorbesc de tot felul de întâmplări extraordinare (inundaţii catastrofale, cutremurul din 1977, accidente de maşină, boli), dar am reuşit să ne dăm curaj unul altuia şi să le depăşim. Dumnezeu ne-a ajutat de fiecare dată, dar înainte de asta ne-a încercat credinţa şi speranţa. Fără credinţă, speranţă – şi, aş adăuga, iubire – n-am fi avut cum să fim salvaţi. Aşa se întâmplă şi cu Memorialul, pe care l-am început fără să ne dăm seama cât de lung şi greu va fi drumul. Noi n-am crezut că va trebui să facem totul cu mâna noastră (altfel, însă, nu s-ar fi realizat). Dar fiind împreună, ne-am dat curaj şi nu ne-am întors din drum. Au existat momente, pe parcurs, când am fi cedat disperării dacă nu ne-am fi încurajat reciproc în luptă. Pentru că, realmente, a fost o luptă în cursul căreia, când unul, când altul, obosea sau voia să renunţe.
Fragment dintr-un interviu din 2005 cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan realizat de Ana Maria Botnaru pentru revista Familia creștină și publicat și în Romulus Rusan, Cum se construiește un miracol. Memorie, istorie, memorial, Fundația Academia Civică, 2017
