Home » Română » Memorial » Evenimente » In memoriam Ariadna Combes (1954-2016)

In memoriam Ariadna Combes (1954-2016)

posted in: Evenimente
Doina Cornea şi fiica sa, Ariadna, ca invitate ale Majestăţilor Lor, Regele Mihai şi Regina Ana – Paris, 1990

In memoriam Ariadna Combes, prezentăm un scurt fragment din convorbirea între Doina CORNEA, Ariadna COMBES, Leontin IUHAS,
moderată şi consemnată de Georgeta POP (Cluj, august 2002) și publicată integral în volumul Doina Cornea, Jurnal. Ultimele Caiete, Fundația Academia Civică, 2009

 

… Ariadna:    Mă numesc Ariadna Combes, sunt născută Iuhas. M-am născut în 19 noiembrie 1954 la Cluj. Am făcut trei ani de Filologie în țară, din ’73 până în ’76, după care am rămas în Franța, unde am obținut un Master de Engleză la Grenoble și o licență de Litere, de Franceză la Brest. Sunt profesoară de franceză într-un liceu din Franța. Sunt căsătorită cu Michel Combes și am trei copii. (…)

Doina Cornea împreună cu fiul, Leontin Iuhas, şi fiica, Ariadna Combes, primiţi de regele Baudouin al Belgiei, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bruxelles, 1990

Georgeta Pop: Dumneavoastră sunteți plecată din ’76?

Ariadna:    Da, ’76.

Georgeta Pop: Prin căsătorie?

Ariadna:    Nu. Eu am obținut, cu 29 de alți studenți din România, Cluj, Iași, Craiova și, parcă, Timișoara, o bursă de o lună la Grenoble, o bursă de vară. Rămânerea mea a fost nepremeditată. Plecând în Franța, credeam că o să mă întorc peste o lună, dar pur și simplu n-am putut. A fost o foarte mare surpriză și un șoc pentru mama.

Ariadna: Da, că eu am mai… nu știu cum să spun, eu niciodată nu am refuzat să duc ceva din țară, când am reușit să vin acasă. Am venit în ’80; după aceea am revenit în ’81, ’82 și de fiecare dată lumea mă ruga să duc sau o diplomă pe film, sau scrisori către rude cu care nu puteau să comunice sau nu puteau să scrie ce-ar fi vrut să scrie. Deci, niciodată nu am refuzat, deși știam că pot s-o…(…)

Ariadna: Am plecat cu prietena mea franțuzoaică, Fabricia.  A fost un incident la graniță. Și ea a rămas pe jos cu termosul în care erau filmele de diplomă ale lui Ica și Laszlo (râde).

Doina Cornea: Deci nu era așa mare lucru.

Georgeta Pop: Trebuia, deci, să vrei.

Doina Cornea: In ce mă privește, n-am dorit să semnez prima scrisoare. Îmi era frică.

Ariadna: Da, dar ai scris: pentru înștiințarea redacției…

Doina Cornea: Da, stai puțin, întâi am scris: nu-mi divulg numele. Și pe urmă am tras o linie și am scris: pentru redacția „Europei libere”, Doina Cornea, Facultatea de Filologie…

Ariadna: Strada Alba Iulia, adresa…

Doina Cornea: Da. Eu am crezut că ei vor înțelege… N-au înțeles sau n-au vrut. Și Ada a plecat (Ada îi spun), Ada a plecat, iar noi cu Tinu  ne-am dus la Vama Veche să ne petrecem concediul.

 (…) Doina Cornea:   Au fost vreo 3-4, nu știu exact câte. Unele, când pleca, știu că am stat ziua-noaptea și am tot scris.

Suntem, deci, cu Tinu la anchetă și întrebarea obsedantă a colonelului era: cine a dus scrisoarea? Și el a plecat la un moment dat și Tinu mi-a spus: „uite, mai bine, eu cred că e mai bine… Ada e în siguranță acolo, spune că ea a dus-o și nu te torturează.“ Atâta mi-a trebuit, deși simțeam că nu e bine. Și am cedat, am cedat. Mi-era frică și mie de tortură, m-am băgat în gura lupului zicând că nu știu cine, adică nu vreau să spun. Și am spus-o pe fiica mea, care a fost declarată persona non-grata… Atunci m-am învățat minte: Securității îi servești prima minciună plauzi­bilă care îți trece prin cap.

Ariadna: Non grata neoficial! Pentru că în ’88 am fost declarată oficial.

Doina Cornea: Da, dar cinci ani nu ai mai putut veni, cinci sau mai mult.

Ariadna: Până a ieșit mama din închisoare. Deci, noi în ’84 am obținut viză de la Ambasada de la Paris și când am ajuns la graniță, fără niciun fel de explicație, colonelul de frontieră mă întreabă „de ce nu mă lasă poliția să intru în țară”. Nici măcar colonelul nu știa de ce! Era numai Michel – soțul meu – cu mine. Și după aceea mi-a și transmis Securitatea prin mama să nici nu mai încerc, că oricum nu mă mai lasă…

(…) Georgeta Pop: Între ’83 și ’87 ce s-a mai întâmplat?

Doina Cornea:           Au continuat scrisorile. Am uitat să spun că după fiecare scrisoare trebuia să plătesc amenda de 5000 lei… Raportat la un salariu, vă dați seama!…

Georgeta Pop: Amendă pentru ce?

Doina Cornea: Pentru scrisoarea la Europa liberă.

Georgeta Pop: Așa spunea: pentru scrisoare?

Doina Cornea:  Da, pentru că m-am adresat unui post de radio dușmănos țării noastre și orânduirii noastre; acestea erau formulările. Dar, dacă o plăteam pe loc, se reducea la…

Leontin:     500 de lei parcă?

Doina Cornea:  Da, 500 de lei plăteam. Era un sfert din salariul meu.

Georgeta Pop: Și câte scrisori au fost?

Doina Cornea:           Au fost …

Ariadna:    Stai puțin, cred că au fost 13-14 înainte de ’87, nu?!

Doina Cornea:           Da.

Ariadna:    Să vă spun drept, că nici eu nu mai știu. Le știam pe de rost, dar acum le-am uitat.

Georgeta Pop: Dumneavoastră le primeați?

Ariadna:    Da, eu le primeam. Și, cum erau manuscrise, trebuia să le bat la mașină pentru Europa liberă. După ce lucrurile s-au stricat din ce în ce mai mult, mama scria cu lupa pe niște foițe, ca foița de țigară, pe care eu trebuia, iarăși, să le descifrez cu lupa și după aceea să le bat la mașină. Am primit și în pastă de dinți, la sfârșit, așa, foiță rulată și băgată în plastic, înfiptă în pasta de dinți. Aveam o înțelegere cu cei de la Europa liberă, să mă prevină când, în ce dată exact, va fi citită scrisoarea, ca să pot verifica ce se întâmplă cu mama după publicare. Dar din ’86 eu, practic, foarte greu am mai vorbit la telefon cu mama și cu Tin-Tin.

Georgeta Pop: De ce?

Ariadna:    Pentru că telefonul era în mare parte închis, liniile întrerupte. Din noiembrie ’86 începuseră să le întrerupă. Definitiv, practic, în vara lui ’87; țin minte, eram la soacra mea și ea mă tot întreba dacă nu mă îngrijorez și mă îndemna să o resun pe mama. Și eu îi explicam că sunt, de pe-acum obișnuită, că telefonul e de multe ori între­rupt și că nu mă îngrijorez, știu că ce vor ei e să ne sâcâie în felul asta. Așa se face că în noiembrie eu n-am știut de arestarea lor, telefonul fiind întrerupt, toate comunicațiile întrerupte. Deja, în noiembrie ’87, nici măcar la vecina noastră, la tanti Marioara Boilă, nu mai puteam să sun, că și la ei era întrerupt.

Georgeta Pop: Și numai cu străinătatea era întrerupt?

Ariadna:    Al mamei era întrerupt de tot. Bănuiesc că al familiei Boilă, totuși, funcționa în țară, dar era întrerupt cu străinătatea.

Doina Cornea:           Aceasta e scrisă în ’82 (arată niște scrisori). Deci, e prima scrisoare, către „cei care n-au încetat să gândească”, și scrisoarea următoare, protestul de care v-am vorbit, era a doua. Pe urmă, ce scrie aici?

Libertate, Asupra posibilității unei renașteri spirituale, în ’84, Ciclul de texte adresate tinerilor, în ’85.