Home » Română » Centrul de Studii » W-Child Project » Niculina Moica în dialog cu elevi ai Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu

Niculina Moica în dialog cu elevi ai Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu

posted in: Evenimente, W-Child Project
Niculina Moica vorbindu-le elevilor. În drepta imaginii, Virginia Ion, coordonatorul proiectului (captură din timpul întâlnirii online)

Proiectul „W-Child: Behind closed doors – Growing up under totalitarian regimes / Growing up in wartime” („W-Child: În spatele uşilor închise – Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război”) s-a încheiat oficial, însă tinerii din România continuă să înveţe despre modul în care viaţa copiilor a fost marcată de regimurile totalitare şi conflictele armate din Europa secolului XX.

Imagine din timpul discuției (foto: prof. Gabriela Pricop)

Apariţia e-book-ului „W-Child: În spatele uşilor închise – Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război” a prilejuit, vineri, 18 martie 2022, desfăşurarea unei discuţii între Niculina Moica şi elevi ai clasei a X-a de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, coordonaţi de prof. Gabriela Pricop.

Povestea de viaţă a Niculinei Moica este prezentată în e-book-ul „W-Child: În spatele uşilor închise – Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război” alături de poveştile altor trei martori, din Bosnia şi Herţegovina, Italia şi Cehia, care au suferit în copilărie de pe urma războaielor sau a regimurilor totalitare.

În 1959, pe când era elevă de liceu, Niculina Moica a intrat în organizaţia anticomunistă „Uniunea Tineretului Liber”, constituită din iniţiativa unui coleg de liceu. La 15 iunie 1959, toţi membrii organizaţiei au fost arestaţi. Niculina Moica avea 15 ani şi jumătate.

La scurt timp după arestarea sa, la 13 iulie 1959, a fost ridicat şi tatăl său, Petru Moica.

 

Judecaţi de Tribunalul Militar Cluj într-un proces în care au fost implicate aproximativ 20 de persoane (cea mai mare parte elevi de liceu), membrii grupului au primit condamnări cuprinse între 10 ani temniţă grea şi 25 ani muncă silnică. Niculina Moica, la fel ca tatăl ei, a primit o condamnare de 20 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

După cinci ani, în care a trecut prin penitenciarele Târgu Mureş, Jilava, Botoşani, Arad, Oradea, Niculina Moica a fost eliberată la 23 iunie 1964, prin graţiere.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Academia Civică-Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei în colaborare cu Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu şi s-a desfăşurat on-line pe platforma Google Meet.

Proiectul În spatele uşilor închise. Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război este co-finanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa pentru Cetăţeni – Memoria Europei şi este derulat prin parteneriatul dintre Asociaţia URBAN (Bosnia şi Herţegovina) (partener principal), Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (România), Asociaţia ATRIUM (Italia) şi Post Bellum (Cehia).